.

joi, 4 octombrie 2012

Dark waters

O poezie psihopată din trecut spunea ”Cu săpun mă spăl, și cu apă rece...” Un plod rânjitor, stropindu-se din abundență cu apă rece ca gheața, când afară stă să ningă, în casă stau în pătură și nu, nu-mi doresc din suflet să fac pneumonie. Cică trece somnul și sunt vioi cât zece. Zece leneși adormiți. Zece pisici în timpul celor 18 ore de somn. Zece d`alde mine înainte de a-și bea prima cafea.

Vioi, zice poezia. De unde atâta vioiciune și voioșie, nu pricep. Cum pana mea să mă spăl cu apă rece ca să mă trezesc? Păi nu mă ia cu fiori din toate părțile? Nu încep să semăn la coafură cu Edward Scissorhands? Nu-mi vine mai degrabă să sar la loc în pătură, s-o trag adânc peste mine și să-nțepenesc acolo, pentru că frigul e de nesuportat și frigul nu mă trezește, mă amorțește direct?

Apă rece pe față. Brrr. Apă rece pe tot corpul. Pneumonie. Apă rece pe dinți. Dentist, direct.
Cine a fost sadicul ăla care a hotărât că trezirea se face cu un duș rece? Cică pune sângele-n mișcare și-ți aduce o groază de beneficii, da` eu nu văd decât psihoză.

Maniacii ăia din Wrong Turn se spălau cu apă rece. Nu doar dimineața, ci așa, în general, că nu știau ei că apa se poate și încălzi. Și după ce se înviorau îndeajuns, porneau la vânătoare de fresh meat. Ei nu mergeau la supermarket, ei considerau conservă orice mașină cu șofer în ea. Mai mulți pasageri, sardine în suc propriu. Deci ei foloseau apa rece.
Alți maniaci o folosesc ca să scape de lene, că lenea e apanajul diavolului și n-ai vrea să cazi în păcatul de moarte al lenevelii; de la lene la desfrânare e doar un pas, deci fă un duș rece și treacă-ți!
Texas Chainsaw Massacre - și ăia tot cu apă rece se spălau, când se spălau. Pentru că se spălau puțin, că-ntre vânat, tranșat și ascuns resturile nu mai era timp să și încălzească apa. Plus că prea mult confort calmează pofta de sânge. Apa rece te face să vrei să bei ceva cald după.
Deci spală-te cu apă rece dacă vrei să fii criminal în serie, psihopat și cu manii religioase.

Eu, una, prefer să fiu o desfrânată leneșă, care folosește apa caldă. Și să-i fie rușine lu` ăla care a făcut poezia! E un mesaj subliminal pentru a transforma oamenii în creaturi violente, seminespălate și cu mania scalpării. Poate chiar cu scalpul altora pe post de perucă. Eu mă spăl cu apă caldă, și uite ce bine am crescut!

Pân` la următoarea revelație, la bună vedere!

4 comentarii:

  1. Eu mă spăl cu apă rece pe față că altfel chiar simt că nu mă trezesc. Guilty :)) Da'n rest, păi ce, am înnebunit? Adică strămoșii mei au inventat focul ca să ce?

    Și să mai zic câte sprâncene ridicate mi-am luat când am zic că mă spăl pe dinți cu apă călduță? Adică vai ce fițoasă sunt că prefer să nu-mi sensibilizez dinții. Nț, nț :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. apa rece e bună. până dă frigul. dup-aia e chin și teroare și coșmar...

      Ștergere

Related Posts with Thumbnails
 

Blue Jasmine Template by Totul despre Blogger