Dilema metrică

Eu nu-nțeleg care-i faza cu măsurile. Bine, trecând peste faptul că nu știu măsurile la sutiene, și nu-nțeleg bancurile cu cupa D sau C. La mine-i simplu: îmi dau seama din ochi. Și nu m-am înșelat niciodată. Și dup-aia am trecut pe bustiere, că mi se par mai comode. Și-acolo tot din ochi îmi dau seama. Bineînțeles că la cât sunt eu de dotată, nu-i mare șmecherie. Vorba unei colege, platfus. N-am probleme cu asta, pentru că da biga da bubs mi-ar strica chi-ul și zen-ul. Dar, revenind la mărimi.

Ce se-ntâmplă cu mărimile în ziua de azi? De când mă știu, când ceream blugi 29 cu 34, orice vânzătoare mă servea cu zâmbetul pe buze. Știa despre ce vorbesc și-mi aducea mărimea perfectă. Nu, că vezi tu, că acum nici una nu mai știe ce-i aia. Blugii vin c-o singură mărime! Blasfemie! Și cum faci diferența între lățime și lungime? Că eu am nevoie de blugi mici în talie, lungi în craci.
Am făcut inventarul. Printre blugi, am un S care mi-e larg și a trebuit să-l și scurtez, un 29 care-mi vine perfect și-un 27 care mi-e lărguț.
Sincer, nu știu ce să cer când vreau să probez.

De când mă știu, port 39-40, în funcție de tipul de încălțăminte. Am probat un 42 care-mi stătea ca un 37. Nici nu-mi încăpea piciorul ca lumea. Trebuia să-mi tai călcâiul, iar eu nu vreau să fiu sora Cenușăresei. Cer 40 și mi se aduce încălțăminte pentru copii. Cine naiba poa` să bage piciorul într-un 40 cât palma mea?

Plus mărimile la șosete. Cică-s pentru 37-42. What the what? Matematica mea zice că 37 nu poate fi egal cu 42, da` așa scrie pe ele, alb pe negru. Bizar.

Noroc că nu port dresuri, fuste, rochii și că la chiloți încă nu s-au apucat să numeroteze, că m-aș fi dus cu ruleta după mine la cumpărături. Să se hotărască odată, și să nu se mai joace cu mărimile. Se joacă în același timp și cu paranoia mea, și nu e amuzant deloc.

Pân` la următoarea dilemă, la bună vedere!