S.O.S.

Singurul loc în care ”să-ți exprimi iubirea în direct”, la radio, mi se pare Sleepless in Seattle. Acceptabil, pentru că e un film cheesy, de la-nceput de `90. Cu aceeași nostalgie cu care-i urmărești pe Stan și Bran, cu toate că glumele-s răsuflate, dar încă te amuză. Ai crescut cu ei. Așa și cu porția de brânzism din film; îl accepți pentru că, atunci când l-ai văzut prima dată, a fost wow, că erai mic și nu știai prea multe și, cel mai probabil, te identificai cu plodul.

Da` real life, sfârșit de 2012, c-un sfârșit al lumii pe stand by, cu temperaturi în scădere, nu pricep de ce romantismul meu ai suna la radio, cu vocea sfâșiată și cu ochi de căprioară umedă, ca ăia să-ți sune jumătatea, să te dea pe tine la telefon și tu să-i spui dulcegării, în timp ce viorile scârțâie lacrimogen. Eu îmi tai romantic venele. Îmi mușc pasional buzele până la sânge ca să nu strig, să se-audă până-n Seattle, DE CEEEEE?

Că fără radio, n-ai avut curaj să-i spui. Mă, ești prost? Adică ești așa, o gâsculiță mai timidă, și n-ai avut curaj să-i spui face to face sau să pui mâna pe telefon, să-l suni și să-i spui între 4 urechi ce ai de spus, da` n-ai nici o reținere, nu mai ești timidă, nu mai ai nici o jenă să faci asta în direct. What the what???
Și ai discursul bine pregătit dinainte, vocea antrenată să sune cât mai pretențios și mai suculent și se vede din vocea lui că e puțin jenat, nu prea știe ce să spună, și râde mânzește și zice ”da, dragă”, ”bineînțeles, iubita” sau ”nici eu nu îndrăzneam să te invit” în timp ce-n mintea lui te-a omorât deja de țâșpe ori, în chinuri groaznice și care implică mult sânge și torturi pe-ndelete.
Sau, în cel mai fericit caz, și el e la fel de cheesy ca și tine, și-ați programat discuția timp de vreo săptămână, ca să iasă cât mai bine în direct. Ba chiar ați anunțat și prieteni, amici, colegi, să stea geană să înregistreze. În testament aveți trecută înregistrarea cu pricina ca bunul cel mai de preț.

Pentru că da, în proporție de 99% ăștia de sună cu sentimente multe îs femei. Restul de 1% au sunat din greșeală. Au încurcat numărul. Căutau pompierii. Da` femeile care fac dedicații on ză er sunt the devil. Moartea. Am mai zis, cred, îmi vine să le dau cu dinții de calorifer, cu capul de birou, să le crestez lent cu lama pe piept TACI, DRACU`!

Dacă mai aud multe d`astea sunând romantic, ajung clar la cei mai căutați criminali în serie. Aveți milă de-un biet suflet rătăcit, nu-l împingeți pe calea pierzaniei, nu-i mai alimentați pofta de sânge, nu mai sunați cu texte ude și voci lucrate la radio...

Pân` la următorii nervi, la bună vedere!