Podbal și ridiche neagră

Tușesc. Pe mai multe voci. Pot tuși în așa hal încât, dacă mă auzi, să-mi vizualizezi plămânii ca pe-o piesă de muzeu; ca pe-un motor neuns de secole; ca pe-o mașinărie stricată. Nimic mai fals! Plămânii mei sunt intacți. Tusea - cultivată în timp. Am descoperit eu cum poți tuși zgomotos fără să ai nimic, doar ca să stresezi auditoriul. Nu sună a ceva ce o persoană tocmai normală la cap ar face, dar eu n-am pretins niciodată c-aș fi. Tușesc din liceu, când întrerupeam expuneri pompoase; ce, n-am voie să tușesc? E o reacție normală a organismului. Doar n-ai vrea să-mi reprim tusea și să mă-nec; să mă sufoc și să mor dracu`...

Acu` vreo săptămână tusea mea s-a gândit că ar fi timpul să devină reală. Am așteptat, c-am zis că trece de la sine, ca de obicei. N-a trecut. I-am luat sirop. Cu podbal și ridiche neagră. Mă, bun la gust, că e dulce, da` miroase cumplit. La ce te poți aștepta de la ceva care se cheamă podbal? Un soi de fotbal, dar la biologie. Dacă n-aș fi știut că se fac sărmăluțe cu foi de podbal, aș fi zis că-i extract dintr-un soi de animal. Și ridichea neagră... The devil! Țin minte că mi-a făcut bunică-mea odată, tot pentru tuse, sirop într-o ridiche neagră; a scobit-o, i-a pus zahăr, a așteptat, și eu a trebuit să beau rezultatul. BRRR! Oricum, madam farmacista mi-a zis că-mi trece tusea ga-ran-tat!

M-am sacrificat. Îmi țin respirația când beau siropul, totul mergea spre bine, tușeam mai puțin, mi-am zis că ăsta-i finalul. Scap finalmente de tusea naturală, să pot să-mi reiau obiceiurile artificiale. Canci! Ciu-ciu! După 2 zile de băut podbal, m-am trezit cu nasul înfundat, cu febră și c-o tuse ca a lu` bunică-miu la 80 de ani. Nu cred c-a ajuns vreun bunic de-al meu la 80 de ani, dar zic așa, pentru emfatizare...

Și dă-i cu aspirină, cu frisoane, mâini și picioare reci, mai trage o dușcă de sirop, mă ustură ochii, nu respir decât pe-o nară, mă gâdilă-n gât, mai bea sirop, mai ia o aspirină, cred că trec la artileria grea: paracetamol!
Pe bune că am impresia că e doar vina siropului. Mă uit la el câș, i-am promis că-l termin, și-i arăt eu lui, să văd cum o să-i placă să fie o sticlă goală. Așa merită! Dacă nu-l luam, probabil nu răceam. E o conspirație farmaceutică: iei sirop să-ți treacă tusea, da` e sirop contaminat cu răceală, ca să cumperi dup-aia alte medicamente. Știu eu!

Oricum... nu mă omoară pe mine o răceală. Așa că azi mă duc să-mi plimb germșii pe la muncă. Nu cred că și-a mai luat nimeni sirop infestat cu podbal și, cum sunt altruistă, îi împart tuturor celor care au poftă de-o răceală. En-gros, că nu mă-ncurc cu cantități minuscule. În caz de ceva, aiurez din cauza febrei. S-au mai văzut cazuri...

Pân` la următoarea răceală, la bună vedere!