Ce fantastic e din plastic

Dacă ar fi după mine, aș schimba toate farfuriile, furculițele și lingurile cu unele de unică folosință. Cănile nu. Nici cuțitele. Nu reușesc să tai nimic cu un cuțit de unică folosință. Nu știu cum fac ăștia prin filme de transformă cuțitul de plastic într-o armă mortală, da` eu rămân mereu cu el în mână și cu mâncarea netăiată. Cuțitele ar supraviețui. Și cănile, pentru că nu pot să beau cafea din pahar de unică folosință. Decât să folosesc pahare din alea, mai degrabă beau direct din ibric. Din sticlă. Și, când îmi vine poftă de apă de canal, îmi bag capul în chiuvetă și-mi potolesc setea.

În rest, totul de plastic. Ai mâncat, jap, farfuria la gunoi. Nu tre` s-o mai speli, nu aștepți să se usuce, n-ai probleme cu faptul că s-ar putea sparge. Plus că eviți și zgomotul ăla enervant, de farfurii care se lovesc între ele, când încerci să scoți una anume din dulap. Fără stres. Fără complicații. Bine, ar trebui să apară și farfurii pentru supă, dar nu-i bai. Pot trăi și fără ele. Supa se poate mânca direct din oală. În picioare, cu polonicul.

Vii în vizită și ești mai simandicos? Plasticul meu nu te satisface? N-ai decât să vii cu farfuria de porțelan în sacoșă! Bine, fie, să existe niște farfurii, acolo, pentru ocazii speciale dar, zi de zi, în viața în care te trezești dimineață, mai muncești, mai mănânci, mai stai, te odihnești ca să poți sta mai mult dup-aia, să folosesc doar chestii de unică folosință.

Văzusem undeva pe net varianta cu folia de plastic, pusă peste farfurie, mâncarea peste, golești farfuria, arunci folia. Da` aia mi se pare lipsit de stil. Cum adică, să mănânc de pe folie? Nu, frate, dă-mi farfurie pe care s-o pot arunca după.

Nu pot uita cum era o adevărată tragedie când spărgeai o farfurie. Vai mie! Coșmar! Calvar! Și era doar o farfurie. Nu era vaza bunicii, nu era moștenire de familie, era o nenorocită de farfurie pe care puteai s-o înlocuiești oricând. Da` nu, că dacă nu se lăsa cu morală, tot degeaba. Prohodul farfuriei. Și altă tragedie când lăsai farfuriile nespălate peste noapte. Mă, tot eu le spăl. Dacă n-am chef să le spăl seara, o să le spăl dimineața. Nu cred că se strică farfuriile în chiuvetă. Nu vin cu instrucțiuni. A se spăla imediat după folosire. Poți să le speli când vrea mușchiul tău. Dar, altă tragedie. Altă bătaie de cap. Alți nervi mâncați degeaba.

Cred că de la asta mi se trage. Dacă n-ar fi existat tragedia spargerii și tragedia spălării, n-aș pregăti acum boicotul farfuriilor tradiționale. N-aș complota împotriva lor. N-aș arunca ocheade nerușinate seturilor de 100 de farfurii de unică folosință. Bine a zis ăla de-a zis că angoasele din copilărie te definesc ca adult.
Bună, sunt Camelia și sunt farfurofobă.

Pân` la următoarea manie, la bună vedere!