Status: DORM!

Una dintre plăcerile mele vinovate o reprezintă somnul. Ăla început undeva pe la 3 din noapte şi cultivat cu grijă până pe la mijlocul zilei următoare. Iubesc somnul. Îl respect, îl preţuiesc, aş putea chiar să-i dedic o odă. Nu înţeleg persoanele care se trezesc cu noaptea în cap, chiar şi atunci când n-au nimic de făcut. Persoanele care consideră că, dormind, pierd o bună parte din viaţă. Persoanele care se mulţumesc cu 6 ore de somn pe noapte. Pentru mine, dacă n-are măcar 10 ore, mai bine nu e deloc.

Şi n-o să pricep nici lozinca aia cam comunistă "cu săpun mă spăl şi cu apă rece", spusă cu o figură cam psihopată, cu un zâmbet în colţul gurii şi cu o voioşie silită. Frate, dimineaţa, după somn, dă-mi apă caldă. Doar dacă nu vrei să mor, de la şocul termic.

Dacă vrei să mă torturezi, scoală-mă la 8. O să fiu năucă toată ziua, ar fi bine să stai cât mai departe de mine, o să mă iau de orice îmi iese în cale, voi fi cea mai nesuferită victimă, cea mai nervoasă, cea mai stresată, cea mai bombă gata să explodeze. Dacă există vreo persoană pe care vreţi să vă răzbunaţi, trimiteţi-mi-o colet într-o zi în care m-am trezit la 8. Dulce va fi gustul răzbunării.

Dar nu, nu voi face teoria somnului. Azi e vorba despre un scenariu care se repetă constant. Unul care mă calcă pe ficaţi, pentru că intervine între mine şi subiectul adulaţiei mele, somnul multiubit.

Şi se întâmplă în felul următor, în ordine cronologică:
1. Pat, pernuţă, păturică moale şi pufoasă, eu şi regatul viselor. De-abia se crăcănează de ziuă. Nici măcar găinile n-au făcut încă ochi. Şi-atunci e momentul în care spiritul vânătoresc al uneia dintre mâţe - nu contează care, pentru că fac cu rândul - se răscoală. Bang! A mai prins o vrabie. Nu se mulţumeşte că a prins-o, începe s-o şi cânte. Să-i facă serenade, să mă anunţe melodios că se pregăteşte să-mi aducă prada şi să mi-o depună, strategic, în pat. Să dorm cu cadavrul nu face parte tocmai din fanteziile mele, aşa că la crăcănatul zorilor trebuie să mă trezesc, să-nchid plasa, să nu-mi vină fiorosul vânător cu jerfta în cameră.
Dacă n-a prins nimic, clar găseşte vreun motan pe care să-l bată cu zgomot sugestiv, exact sub fereastra mea.

2. Pe la ora 8, belea mare. E ora la care se gândeşte taică-meu că ar fi timpul să se ducă să cumpere ceva, orice, de la mâncare pentru mâţe, la iaurt. Şi, ca să îi meargă ziua strună, clar trebuie să dea peste vreun vecin cu care să converseze. Tare. Exact în dreptul ferestrei mele. Eu, care încerc să dorm pufos, în patul meu calduţ şi comod. Dacă pentru mâţă am închis plasa, pentru taică-meu trebuie să închid direct geamul. Cameră ermetic închisă, pentru un somn în linişte.

3. Adorm din nou, pentru că e o oră mult prea matinală pentru mine. Nu încep să visez cum trebuie că mâţa, aia cu porniri războinice, mă anunţă subtil că ar cam vrea în casă. Şi subtilitatea aia constă în săritul ritmic pe clanţă, pentru că ştie ea că aşa face cel mai mult zgomot, deci toate şansele să mă trezesc. Şi nu renunţă la sportul ăsta până când nu mă dau jos din pat pentru a o pofti, cu toate cuvintele dulci pe care le am în vocabular, să intre.

4. Următoarea sesiune de somn e întreruptă, de obicei, de cutare care se gândeşte că ar fi timpul să-mi anunţe un nou tip de abonament la Orange, sau de vreun binevoitor care s-a gândit să greşească numărul, sau de mesajele alea enervante cu "câştigă trimiţând sms la...", "vara asta eşti coca cola", "te-ai săturat de căldură?" etc, etc, etc. Şi de obicei uit să-l închid înainte de a mă culca, sau măcar să-i iau vocea. Aşa că trezitul ritmic continuă.

5. În jur de ora zece e momentul alocat special maică-mii. Vrea să hrănească mâţa, a rămas fără ţigări şi s-a gândit să-mprumute de la mine, şi-a adus aminte că e posibil să-şi fi uitat ochelarii la mine, se gândeşte că s-ar putea să am nevoie de ceva de la magazin şi clar momentul cel mai potrivit pentru a mă întreba chestia asta e când dorm, orice! Cred că, dacă într-o dimineaţă n-ar avea motiv, natura ar ţine cu ea şi ar trimite un cutremur, pe care eu bineînţeles nu l-aş băga în seamă pentru că somnul meu e mai important decât orice cataclism, şi ar veni să vadă dacă nu cumva, doamne fereşte, am murit în somn de frică sau din cauză de o cărămidă picată strategic la mine în pat. Aşa că mă trezesc trezită - a câta oară? - pe un motiv oareşcare.

6. În momentul în care toate elementele exterioare au fost epuizate, când deja mă afund într-un somn liniştit, neîntrerupt, binevoitor şi liniştitor şi odihnitor... Inevitabilul se produce. Alarma la ceas, aia pe care am setat-o eu c-o seară în urmă pentru că trebuie să ajung - din nefericire - la muncă, hotărăşte că nu mai pot petrece nici măcar un minuţel în pat, că am dormit destul, că trebuie să devin adult şi să dau pătura la o parte, să-mi târâi oasele obosite şi exasperate în bucătărie, să fac cafea şi să întâmpin cu voioşie o nouă zi. Şi singura replică care-mi vine în minte e "te rog, mamă, mai lasă-mă două luni..."

Evident că nu se poate, evident că trebuie să mă mulţumesc cu bucăţelele ciopârţite de s-o-m-n, evident că şi mâine va fi la fel, şi chiar dacă nu va fi, atunci cu siguranţă poimâine povestea se va repeta. Şi tot ce-mi doresc e un somn sănătos, de 16 ore, timp în care să nu mă-ntrerupă nici taifunul, nici sfârşitul lumii. Şi dacă vine sfârşitul, atunci pe mine să mă prindă dormind. N-o să regret că l-am pierdut, pentru că l-am pierdut cu un sforăit nobil, pe o pernă moale, visând tăcere. Linişte. Somn.