Ani de studenţie - ep. 3

Se porneşte de la premiza că, dacă nu-ţi găseşti un loc de muncă pe perioada studenţiei, nu prea ai viaţă. Adică da, mama şi tata trimit puilor studioşi bani de chirie, întreţinere, başca vreo două pâini cu care să-şi potolească foamea, pentru că, de, învăţatul e o activitate solicitantă, care te face să vezi negru în faţa ochilor dacă n-ai combustibil. Dar ce te faci cu restul chestiilor? Combustibil de pipă, o bere rece după ce te întorci cu capul duduind de declinări în finlandeză şi transcriere fonetică în română, bilet de autobuz, ciocolată să nu-ţi scadă glicemia, pingele la pantofi pentru că n-ai avut bani de bilet, o ieşire la ceas de seară, că Cluju'i mare, şi frumos, şi să tot trăieşti, că tentaţii găseşti la tot pasul...

Pentru locuri de muncă, se ia - ghici ce - tot Piaţa, şi se caută. Şi se citeşte la lupă Piaţa aia, că după câteva ore de dat pagină după pagină, arăta rufoasă, şi jerpelită, şi terminată, de parcă trecuse prin două războaie, şi locuri de muncă, canci! Că trebuie să ai experienţă, că trebuie să ştii maghiară, că trebuie să ai permis de conducere, că trebuie să ştii maghiară şi, dacă nu ştii maghiară, măcar germană, şi de unde să ştie maghiară sau germană gălăţeanul, hrănit 12 ani cu engleză şi franceză, şi cu diplomă de predare la grădiniţe în franceză, şi ce să presteze în Cluj, când clujenii nu vor să audă de franceză, şi engleză ştiu din faşă? Nici măcar secretară nu puteam fi, că trebuia să ştiu să spun mai mult de fekete forkos şi ighen, şi cu toate că mai ştiam eu şi nem tu dom şi nem szobot, tot nu mă făceau să par a putea duce o conversaţie minimalistă. Aşa că bye bye job în Cluj, şi stai, Camelia, şi sparge-ţi creierii ce-ai putea face să faci bani, să poţi să-ţi iei o bere fără să suspini că e întreţinerea pe luna viitoare, şi fără să te gândeşti că, dacă iei şi ciocolată s-a dus pe apa sâmbetei lumina pe luna următoare...

Da, ca să n-o mai lungesc, n-am găsit nici loc de muncă, nici modalităţi de-a face bani, în schimb am învăţat să gătesc dumnezeieşte. Nu mă laud, nici nu pot oferi mostră spre degustare, pentru că după ce-am plecat din Cluj, nu m-am mai atins de oale decât pentru a le da mai încolo, şi nici de aragaz decât pentru a face cafeaua de dimineaţă.

Dar în Cluj am gătit pe rupte.
Se deschidea frigiderul, din care se auzea îndepărtat ecoul. Era atât de gol că, la un moment dat, am decis că nu mai merită să stea în priză şi l-am transformat în dulap. Acolo tronau fericite cele vreo zece borcane de gem, trimise cu grijă părintească de acasă, din care vreo 7 au ajuns intacte înapoi, nu de alta, dar ajunsesem să visez noaptea gem; dacă voiai să mă torturezi, îmi propuneai sadic o felie de pâine cu gem. Lângă borcanele de gem, stăteau cuminţi alea de zacuscă, pentru că maică-mea n-a vrut să priceapă nici în ruptul capului că mie nu-mi place zacusca, şi-n fiecare colet strecura şi câte o porţie de zacuscă.
Mai găseai în dulapul-frigider şi borcane goale, spălate şi pregătite pentru ramburs Galaţi pentru că mama, ca toate mamele, avea un cult pentru borcanele cu filet, pe care să le umple în fiecare toamnă cu tot felul de chestii pe care le pun femeile pentru iarnă. Deci, trebuiau păstrate cu sfinţenie.

Revenind la ecou. Eu mă uitam la cât e de gol, el se uita cu toată goliciunea lui la mine, plescăiam nemulţumită, şi rămâneam uimită că, la televizor vedeai frigiderul plin prin filme, cu tot felul de chestii, de la ouă la ketchup şi, tot în filme, ăla se mulţumea cu o cutie de suc de roşii, pe care îl amesteca în vodkă. Mă cam punea pe gânduri chestia asta, dar cică viaţa de student aşa trebuie să fie, aşa că plescăială plăcută în continuare, şi mută-te strategic la dulap, unde mă aşteptau fericite toate minunăţiile pe care le puteam găti:
Orez. Frate, am mâncat orez simplu, orez gătit cu delikat, orez cu cubuleţe de soia, orez cu ketchup, orez garnisit cu frunzuliţe de pătrunjel, orez mai lung, orez mai "gras", orez d'ăla de nu se lipeşte, orez cu şniţele de soia, orez cu roşii, orez cu furculiţa, orez cu lingura, orez, orez, orez.
Paste. Cu brânză, cu cubuleţe de soia, cu caşcaval - când venea coletu' cu trenu' -, paste cu sos (cu nenumărate feluri de sos, pe care le-am inventat şi perfecţionat în timp), paste cu sos cu mentă, cu sos cu măsline, cu sos cu busuioc, paste cu condiment d'ăla şmecher, paste cu orez n-am încercat, ce-i drept, dar nu mai aveam mult.
Cartofi prăjiţi, câte un kil pe seară. Tăiaţi subţiri, să crape papilele gustative, crocanţi şi rumeiori, cu muştar, şi ketchup, şi maioneză, şi condiment, şi puşi în castron mare, în faţa unui film delicios, şi dă-i cu filmul, şi dă-i cu cartoful, şi dă-i că se termina kilul şi mie tot foame mi-era, da' nu conta, că deja nu mai aveai ce prăji, şi piaţa era închisă şi blestemă-ţi zilele că n-ai luat mai mulţi, şi oricum n-aveai cum să cumperi mai mulţi, că-s scumpi cartofii, şi tre' să mănânci şi mâine.
Şi supe, şi gogoşi, şi mai pune şi de-o invenţie, şi cumpără şi două ouă din piaţă, că n-ai cum să cumperi mai multe, că tre' să iei şi brânză, şi ia brânză la felie, că femeile-s bune, şi dau şi-n cantităţi mici, şi ia şi masa în oraş, o gogoaşă garnisită cu ciocolată albă, cum numai lângă piaţa mare se făceau, şi nu te uita la gogoşile înfuriate, că alea n-au ciocolată, şi fă din mânuţă vitrinelor pline cu chestii delicioase la care n-ai acces că trebuie să plăteşti mâine apa şi cablul, şi du-te şi mai fă o porţie de paste, că dacă ţi-e foame mănânci orice.

Şi, cel mai important, nu arăta că ţi-e foame, că ai obrazul mai subţire decât stomacul, şi dacă te serveşte cineva cu ceva, refuză măcar de două ori, că nu eşti nici nehalită nici ruptă de foame, şi ai o prestanţă şi-o reputaţie de apărat. Iar când se discută despre mâncare, nu întoarce capul, ţine-l sus, că nu interesează pe nimeni cura ta cu orez, şi dă mult mai bine să fii tu cu capul sus, decât să ai stomacul plin o seară-ntreagă.

Cât despre mofturi, da, recunosc cu lăbuţa pe inimă că, atunci când aveam poftă nesăbuită de-o bere, dădeam naibii mâncarea aia bună, şi mai luam un kil de cartofi, doar ca să nu salivez văzând cât de rece şi bună e; şi, oricât de multe gogoşi aş fi mâncat, combustibilul de pipă a fost sfânt, şi n-am renunţat la el nici în ruptul capului.

Să ne-nţelegem că nu mă plâng. Cum mi-am aşternut, aşa am dormit, şi nu m-a trimis nimeni să fac foame, şi am ştiu de la bun început c-o să fie greu, da' dacă ştiam cât de greu, puneam frumuşel mâna şi-nvăţam maghiară în ultimul an de liceu. Da' dă-i omului mintea de apoi...

Realitatea e că nici acum, după mulţi, mulţi ani, nu mănânc nici orez, nici paste, iar când vine vorba de mofturi mi le satisfac pe toate pentru că-n Galaţi, în patria mamă, banii se fac, nu îi aştept să vină cu coletul.