Vecină, dragă vecină

Din categoria de ce mă bucur că am scăpat de vecini, un nou episod. De vecinii de la bloc, adică.
Nu ştiu cum or fi alţi vecini, dar eu numai peste vecini şucari am dat. Numai peste vecini pe care n-aş vrea să-i mai am, şi-i compătimesc pe cei care au rămas prinşi lângă ei. Şi e posibil să fi avut eu parte doar de vecini din ăştia, dar mă-ndoiesc de faptul că aş fi atât de unică, atât de specială, încât să-mi fi fost rezervaţi numai mie.
Reluăm... Azi este vorba despre vecini şi maniile lor. Post de aducere aminte, zi de mulţumire veşnică şi eternă că drumurile ni s-au despărţit, dată însemnată cu roşu în calendarul meu propriu şi personal. Ziua în care am scăpat "de bloc"...

Unul dintre vecinii mei - http://lagrimme.blogspot.com/2010/05/bataia-rupta-din-rai.htmlcare-şi pedepsea fătuca trimiţând-o dezbrăcată pe scara blocului, să mediteze la greşelile ei - îşi uita constant cheia. Aşa că practica un fel extrem de intrat în casă: sărea din balconul nostru în balconul lui; nimic ieşit din comun până aici. Doar că atât noi, cât şi el stăteam la etajul 9. Deci sărea din balcon în balcon la etajul NOUĂ. Constant.

Următorul avea mania să asculte convorbirile telefonice. Asta în perioada în care "cuplajul" era ceva obişnuit. Şi, de fiecare dată când vorbeai la telefon, trebuia să-i atragi atenţia, să nu mai stea cu urechea ciulită la tot ce debitai tu, utilizatorul de telefon cu disc. Mă gândesc acum, oare ce putea fi atât de interesant pentru el în discuţiile gen "ia două pâini şi-un kil de roşii când vii acasă"?

Next good vecinu' era unul de care nu mai scăpai dacă îl întâlneai pe stradă. Chit că nu avea treabă în direcţia pe care o invocam eu, insista să mă însoţească. Şi vorbea, frate, extraordinar de mult, chestii care nici nu mă interesau, nici nu mă concernau. Singura modalitate prin care puteam scăpa de el era să intru într-un bloc, oricare, pe motiv că mi-am amintit subit că acolo stă mătuşa mea bolnavă, cu trei câini şi cinci copii, pe care trebuie s-o ajut să-şi văruiască dormitorul, după care s-ar putea să şi înnoptez la ea, că, de, văruitul durează. Şi-atunci exista însă riscul să se ofere să ajute la văruit...

Vecina Turi avea o problemă majoră, o răfuială veche cu cineva de pe palier. Nu ştiu cu cine, nu ştiu cu ce deranjase pe cine, dar în fiecare dimineaţă se trezea cu o pungă de gunoi pe preşul din faţa uşii. O pungă de gunoi străină, adică. Drept urmare, şi-a lipit anunţ făcut frumuşel, cu mâna ei, pe care l-a lipit strategic cu scotch în cele 4 colţuri de uşă, prin care anunţa triumfătoare că a pus acatiste la biserică şi afurisenie pe capul celui care-şi lepăda rămăşiţele casnice în faţa uşii ei. Anunţul ăla a rămas acolo câteva zile, la fel de constant ca punga care se-ncăpăţâna să apară, punctuală, numai în faţa uşii ei.

"Bunica" Ilonko era lipită constant de vizor. Făcea corp comun cu uşa, parcă s-ar fi născut parte din ea. Pe ea trebuia s-o-ntrebi dacă aveai nevoie de cutare alt vecin, la ce oră îl găseşti acasă. Semăna puţin cu biroul de informaţii de la gară. Ştia tot, vedea tot, nu ierta nimic. Securitatea în variantă feminină.

Şi-apoi mai erau vecinii ăia, care insistau să te salute de fiecare dată când te vedeau, cu toate că stăteau la câteva blocuri depărtare; cei care simţeau nevoia să te invite la nu'ş ce chef, cununie, botez, cu toate că n-aveai nici în clin, nici în mânecă cu ei; cei care se uitau periodic în cutia ta poştală, să vadă dacă ai primit ceva; cei care se simţeau obligaţi să bată la uşă, pentru a anunţa că vine preotul cu Boboteaza şi e musai să-i deschizi; cei care îţi făceau harta astrală, înainte de a şti tu bine cum îi cheamă; vecinii băgători în seamă, cu alte cuvinte.

Normal că acum, după atâta timp, încă mai celebrez măreaţa zi "a eliberării". Şi-o să-mi fac şi tort, şi-o să suflu şi-n lumânări, şi bine că n-am nici un vecin băgăcios care să se autoinvite la o felie. Declar oficial ziua aceasta drept ziua fără vecini. Ziua internaţională fără vecini. Ba chiar ziua universală fără vecini, pentru că e mult prea importantă s-o păstrez doar pentru mine.