Cuibul de bază

Se presupune că, o dată ajuns la maturitate, puiul trebuie să părăsească cuibul părintesc, să zboare ca din puşcă spre alte orizonturi, să-şi schimbe locaţia. Cu alte cuvinte, să nu mai stea cu părinţii. Pentru că-s aşa şi pe dincolo, pentru că el, puiul, vrea să aducă pe lume ouă din care să iasă alţi pui, pentru că are nevoie de un cuib nou, mai mare, mai pompos, mai construit de el. Total de acord. La fel de total de acord, că fiecare face chestia asta în funcţie de posibilităţi. Adică, s-ar putea cuibul pe care şi-l ia să fie mai mic decât cel iniţial, s-ar putea să se cam chinuie să-l întreţină, chestii din astea. Puiul care rămâne în cuibul matern e privit cam câş. Şi nu din alte motive, ci doar din motive financiare.

Toată şarada asta a pornit de la vreo două replici care sună cam aşa:
"A, păi normal că-ţi permiţi să-ţi cumperi tot felul de chestii...Doar stai cu părinţii..."
"Eu cred că cineva care stă cu părinţii ar trebui să dea tot salariul în casă. Că aşa e corect!"

Ce e în neregulă cu această viziune? Păi, s-o luăm sistematic.
1. Să spunem că eu, puiul pricăjit, stau în cuibul părinţilor. Asta înseamnă doar că nu plătesc chirie, nu că nu am facturi şi sunt total rupt de realitate. Iar dacă nu plătesc chirie, ăsta nu poate fi decât un atu pentru mine. Dar care e diferenţa între mine care nu plătesc chirie pentru că stau în cuibul original, şi un alt pui care are un cuib propriu şi personal, fără să fie nici matern, nici închiriat? Absolut nici una. Din start atu-ul e reprezentat de lipsa înspăimântătoarei chirii, nu de locaţie.

Îmi permit să-mi fac toate mofturile pentru că nu vreau nici să pun bani la ciorap, nici nu mă gândesc la rata aia pe care n-am făcut-o, pentru că n-am avut nevoie. Şi când văd ceva ce-mi place cumpăr, pentru că prefer să am acel ceva, decât să visez cu lunile la el.

Nu mă-ntreţine nimeni, nu-mi dă nimeni de mâncare. Doar că am alte priorităţi.
Şi mai e o chestie. Am văzut că dă bine să te plângi că n-ai bani, că nu-ţi ajung, şi apoi să-nchei pompos spunând că e clar din cauză de chirie. Băi, frate, am trăit şi cu chirie, şi tot nu mi-am refuzat nimic. Nici un cocktail, nici un pachet de fumigene, nici un tricou. Să fie oare din cauză că eu văd banii ca element de troc pentru tot felul de nimicuri în timp ce alţii îi calculează în kilograme de carne şi cartofi?!?

2. La a doua replică mi s-a zburlit codiţa. Cum adică să dai tot salariul în casă după ce ai trudit ca o furnicuţă o lună întreagă? Ca ce chestie? Doar pentru că nu plătesc chirie? Să fim serioşi! Da, înţeleg...Plăteşti lumină, apă, net. Cam atât consumi într-o lună. Şi-atunci de ce să cotizezi cu tot salariul?
În afară de 4 pereţi, ce-ţi oferă cuibul matern? Mâncare? Nu, mersi. Nu sunt la pensiune, ştiu şi eu să cumpăr mâncare. Siguranţă? Da, dar dacă vreau să plătesc pentru ea, îmi iau un bodyguard. Bani de buzunar? Nu, mersi, n-am fost crescută de CEC.

Şi-atunci de unde ideea asta, că trebuie - a se citi TREBUIE - să dai bani în casă? Înţeleg să faci chestia asta când pretinzi pacheţel în fiecare dimineaţă şi meniu complet de trei ori în zi. Şi nici aşa nu ajungi la TOT salariul, darămite când te-ntreţii de unul singur. Păi, dacă e să gândeşti aşa, ar înseamna că toată luna munceşti pentru chirie. Şi să-mi arate mie cineva o persoană care face chestia asta, c-o mănânc cu fulgi şi pene...

Şi, vezi tu, dragă doamne, că mai e o chestie. Că trebuie să-ţi ajuţi părinţii, că sunt bătrâni, săracii, şi nu le mai pot acoperi pe toate. Ai tupeul să le zici asta alor mei, că dau cu toată bătrâneţea de pământ. Şi da, înţeleg să-ţi ajuţi bieţii părinţi neputincioşi, care se târăsc de pe o zi pe alta, dar asta nu înseamnă că toţi sunt la fel, sau că toţi au nevoie de ajutor. Iar atunci când au nevoie spun, nu le bagi ajutorul pe gât cu lingura de lemn, că aşa zice cutare că ar trebui să fie...

Ştiu o persoană care şi-a strâns bursa de la liceu pe un an întreg, pentru că i-a cerut-o unul dintre părinţi să pună termopane...C'mon! Asta-i crud. Lasă plodul să aibă un ban de buzunar, nu-l stresa cu termopane. Asta e problema ta, de asta eşti adult. Şi nu crede că o face din proprie iniţiativă; o face din obligaţie, pentru că e un plod simţit. Pentru că puţin îi pasă de termopanele alea, mai ales dacă îşi face planuri cum să scape mai repede zburând spre un alt oraş.

Mă rog, nu vreau să mă îndepărtez prea mult de la subiect. Cuib închiriat vs cuib iniţial, şi costurile implicate de fiecare în parte. Din punctul meu de vedere, fiecare doarme după cum îşi face patul. Şi dacă nu-ţi ajung banii, nu mai da vina pe chirie şi nu te mai uita câş la mine, care nu fac chestia asta. Nu e vina mea, nu te-am pus eu, nu ţi-a impus nimeni chiria aia pe care o plângi atât. Şi nu mai considera că toţi trebuie să fie la fel de legaţi prin cordon ombilical ca exemplul cu termopanele. Unii dintre noi îl tăiem din vreme, păstrând doar 4 pereţi. Pentru confort. Şi pentru nişte mofturi în plus.