Ani de studenţie - ep.1

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu când îmi aduc aminte de zilele studenţiei purtate semeţ prin Cluj, mă apucă şi acum o stare de-a râsul-plânsul. C-a fost bine, nu zic nu; aer curat, lume civilizată, facultă de facultă. Dar a existat şi reversul medaliei şi, când mai îmi revine câte o bucăţică de memorie, mă simt ca-mpăratul ăla de râdea c-un ochi şi cu celălalt plângea de i se scutura cămăşuţa pe el.

Acolo am învăţat eu cum e să stai în gazdă. A se înţelege diferenţa dintre gazdă şi chirie. Chirie e când dai bani, da' poţi să baţi un cui în perete şi să-ţi agăţi chiloţii la vedere. Gazdă e când stă o babă uricioasă cu gura pe tine, şi mai intră şi peste tine în cameră când ţi-e lumea mai dragă pentru c-o roade curiozitatea şi mai suferă şi de sindromul conspiraţiei excesive, duse strategic sub acoperişul ei. Da, am trăit-o şi pe asta, timp de vreo săptămână; mai mult nu cred că mă duceau nervii.

Imaginaţi-vă o damigeană. Una din aia sănătoasă, în care ai obiceiul să păstrezi vinul peste iarnă, dar care a venit din dotare şi cu picioare, şi cu gură. Şi, frate, ce de-a gură! Nimic din ce făceam noi, ăştia din Moldova, nu era bine. Nici cum spălam vasele, nici cum tăiam pâinea, nici cum prăjeam cartofii. Şi-n plus, ce-i aia să mănânci cartofi prăjiţi în fiecare zi? Da' voi, fetelor, nu ştiţi să gătiţi? Păi, asta-i treabă? Ce-nvăţaţi voi acolo, la Galaţi? Şi dacă nu gătiţi, cum o să aveţi grijă de-un soţ? Cu ce o să-l hrăniţi? Cu cartofi prăjiţi? Păi, nu se poate aşa ceva...Că eu, pentru răposatul meu soţ, Dumnezeu să-l odihnească-n pace, făceam câte trei feluri de mâncare pe zi, plus desert, că el era cadru militar, şi când venea acasă, trebuia să stăm toţi drepţi, şi băiatul a fost educat ca ordonanţă, şi-l aştepta cu şervetul pe braţ, şi-i trăgea scaunul, şi eu şi cu fata îl serveam. Mâncare adevărată, nu cum vă fandosiţi voi, în ziua de azi.

Şi de ce vă purtaţi părul scurt? Păi, mândria unei fete e în păr. La ce să se uite bărbatul, dacă ai părul scurt? Pe vremea mea, dacă aveai părul scurt erai aşa, femeie de moravuri uşoare, şi toate aveam cozi, cât mâna mea de groase, şi cum mi le mai împletea mama, şi cum mi le mai pieptăna bărbatu'! Şi-acum, fetele din ziua de azi...Nişte stricate! Nu zic de voi, că văd că voi nu ieşiţi despuiete pe stradă, dar sunt şi alea de iesă boite şi dezbrăcate, de zici că aşa le-a făcut mă-sa...

Şi dă-i cu vorbă rea, şi dă-i cu meliţa, că nu mi-a priit ca lumea cafeaua în nici una din zile. Da' eram în gazdă, ce puteam zice, şi nici unde să fugi n-aveai, că era mare Clujul şi stăteam doar 7 zile, după care back home, că se gătau înscrierile şi admiterea, şi taci, Camelia, şi-nghite-n sec pentru că n-ai cum să-i spui nimic "patroanei", că te dă pe uşă afară şi dormi restul de zile cu aurolacii pe peron, în gară.

Da' era frumos Clujul! Păcat că nu puteam să-l vedem decât până la 10 seara, când dădea gazda ora de închidere, că ea e femeie în vârstă şi trebuie să adoarmă, şi n-ar vrea să zică vecinii ceva dacă ne văd venind mai târziu, că-i stricăm reputaţia stabilimentului. Şi ia-o, lipa-lipa pe jos, pe alt traseu în fiecare zi, măcar cu limită de timp să vezi ce n-a văzut neam de gălăţean, adică Cluj, şi libertate, şi nu tu mârlani care să se ia de tine din doi în doi paşi, da' ai grijă să măreşti pasul, că trebuie să ajungi cu ochii pe ceas acasă, şi nu tu mâncare în cameră, că faci firimituri, nu tu ţigară, că n-ai voie decât în bucătărie, şi dacă vrei să treci în bucătărie se trezeşte dragonul, şi-ţi face capul mai mare decât în ziua precedentă.

Şi fă şi duş cu inima strânsă, că nu conta că mi-am pus jos cuvântul şi-am zis că plătesc toată apa care se consumă în 7 zile, că matroana se uita cu ochi câş de fiecare dată când făceam duş - recunosc, de vreo 2, 3 ori pe zi - că afară e cald, şi prafu'i mult, şi nici de învăţat nu-ţi arde dacă nu miroşi a gel de duş. Da' ce contează, că ochiul ăla vedea prin uşă şi calcula metri cubi în gând, şi vedea cu puterea minţii cum se-nvârt apometrele, despre care am aflat că-s de firmă, cum nu ai şanse să găseşti acolo, la ţară, în Galaţi, că gălăţenii îs împuţiţi şi nu se spală, deci n-au nevoie de apometre. Chiar, voi la Galaţi, aveţi apă curentă? Da? Şi aveţi şi gaze? Vai, aţi intrat şi voi în rând cu lumea...Da' presupun că doar câţiva aveţi centrală şi apă curentă, cât despre electricitate, încă pedalaţi ca să o obţineţi, nu? Ce ştiţi voi, în fundul Moldovei, ce-i aia civilizaţie?

Şi-aşa era Doamna Alexa, şi când am văzut c-am intrat la facultate, şi mai avem o zi de stat la ea, am jurat pe toate bibliile şi pe toate cerurile că în toamnă, când ne întoarcem, facem pe dracu'n patru şi nu mai stăm în gazdă. Că e rău în gazdă, şi lumea-i rea, şi tot mai bine e să găseşti căsuţă cu chirie, chit că e cât o cutie de chibrituri, decât să auzi în fiecare zi un taca-taca care să-ţi omoare neuronii. Şi i-am dat şi banii pe apă, şi-am promis că o voi pomeni până la sfârşitul zilelor, că mare bine ne-a făct luându-ne din pripă şi arătându-ne că nu e de trai în gazdă. Şi că nu e de trai pentru noi, că alţii să fie sănătoşi câtă gazdă mănâncă pe pâine şi mai zic şi "bogdaproste".

Cam ăsta ar fi episodul 1. Următorul e pus deja la cuptor, să se coacă bine înainte de a fi pus pe masă. Poftă bună!