Voi începe în ordine cronologică inversă, cu ultimul exemplu care mi-a sărit direct pe retină.
Există din ce în ce mai multe echipaje de pază şi protecţie prin tot oraşul. Nimic ciudat, nimic ieşit din comun, ba chiar liniştitor aş avea tendinţa de a spune. Numai că există anumiţi doi indivizi. Mereu pe aceeaşi bancă, parcă ar face ture 24 din 24. Parcă ar fi lipiţi de banca aia. Parcă viaţa lor s-ar desfăşura acolo, şi numai acolo. Şi respectivii doi par a avea radar. Dacă eşti de sex feminin, te-au reperat. De la distanţă, pentru că se apleacă mai în faţă, pentru a vedea mai bine. Pe măsură ce te apropii, revin la poziţia iniţială. Dacă ai trecut, îşi lungesc gâturile, ajung la lungimea gâtului de girafă, numai pentru a te urmări total. Frate, nu te-ai aştepta la asemenea dexteritate şi elasticitate din partea lor, pentru că sunt ditai munţii de oameni. Priviri lungi, priviri languroase, priviri libidinoase. Simţi cum te dezbracă, cum te adulmecă; se aplică textul de la o reclamă mai veche, care spunea ceva de genul "ce ţi-aş face de te-aş prinde". Numai că acolo era vorba despre un banal corn cu ciocolată. Ei, aşa te fac ei să te simţi: ca un banal corn cu ciocolată, ieşit în calea cuiva care n-a mai mâncat de-o săptămână.
Sincer acum, e de aşteptat ca, la un moment dat, să-şi dezvolte o anumită imunitate. Adică, vezi sute de fete pe oră; ca şi cum ai mânca orez zi de zi, timp de câţiva ani. Nu te saturi? N-ai obosit? Nu te-ai plictisit? Unii rămân nehaliţi o viaţă întreagă. Sper să li se facă rău de atâta uitat...
Următoarea parte, e în felul următor. Doi, trei băieţi venind din faţă. Insignifiant dacă e şi vreo fată cu ei. Dacă sunt câte unul, nici măcar nu se uită la tine. Merg privind regulamentar, înainte, evitând orice contact vizual direct. Nu există decât ei, şi linia imaginară pe care şi-au propus s-o urmeze. Dacă sunt măcar doi, deja devin cocoşi. Trebuie să se umfle în pene, să dovedească celorlalţi cât sunt de amuzanţi, de îndrăzneţi, de bărbaţi. Şi fac faza aia, în care trec pe lângă tine şi scot o reacţie de genul "BOO!", la care tu, ca o fată timidă, sperioasă şi lesne impresionabilă, ar trebui să dai un ţipăt scurt şi ascuţit şi, eventual, să leşini din cauza spaimei provocate de el, măreţul mascul feroce. Am fumat faza asta de pe undeva de pe la 14 ani. E expirată şi răsuflată, veche de când lumea, istorie antică. Şi-nţeleg că pentru ei, care au un 19 ani acum poate să fie the next best thing, da' pe bune, schimbaţi placa. Mă simt ca la grădiniţă, când clar băieţeii le trag pe fete de codiţe şi educatoarea, care a avut ţâşpe generaţii s-a săturat să îi audă că au probleme legate de lungimea codiţelor şi de fugăritul în jurul scaunului. Cu toate că pentru ei e nou şi incitant.
Dacă nu e BOO!, există şi alte variante. Aceleaşi de fiecare dată. Ţipăt de luptă amerindian, râgâit sonor, cotcodăcit, orăcăit, nechezat (observaţi că sunetele de origine animală au întâietate), plescăit, gemut, eventual o replică de prin desene animate. Oricum ar fi, rareori un grup de băieţi va trece pe lângă o fată - două, trei - fără să se manifeste în vreun fel sonor.
Urmează cunoscutele replici: "voi două sunteţi surori?", "pis, pis", "fata, fata, ţi-a căzut ceva", "ce te-aş lua la...", "vrei să fii prietena mea?", "fata, ia uite ce urât e băiatul de lângă mine", "ce bună eşti", "ce nasoală eşti", "uuuu, satanaaaa!", şi lista poate continua. Aceleaşi replici obosite. Şi, după ce au lansat o replică bombastică, se amuză câte jumătate de oră de ce au putut să spună. De ce deştepţi, amuzanţi, mirifici, sublimi, haioşi, buricul pământului au fost.
Au încetat de ani buni să mă surprindă reacţiile de genul ăsta. De amuzat nu m-au amuzat niciodată. Şi mă întreb cam ce iq neanderthalian trebuie să ai, ca să te facă să râzi pe burtă fazele astea. Şi făcute nu o dată, ci repetitiv. Pe bune acum, n-ai nimic mai bun de făcut? O bere de băut, o carte de citit, un film de văzut? O discuţie de purtat, o fată de curtat, un motor de reparat, o pâine de cumpărat, un perete de văruit, nu ştiu, orice altceva? Surprinzător e, într-adevăr, faptul că nu trece o dată cu vârsta. Bat la pariu că o să ajung eu la 80 de ani, ei vor fi având un 70, şi aceleaşi chestii le vor face. Vor "speria" bietele bătrânele, împingându-le mergătorul, sau încercând să le dezechilibreze bastonul, pentru ca, mai apoi, să se hlizească cu proteza la vedere, de cum au rămas tineri şi neliniştiţi.
Mda...Concluzionând, replicile de "cocoşeală" au stagnat de mulţi ani încoace, reacţiile la fel. Şi da, când mă voi duce să iau pâine, voi auzi veşnica şi eterna replică "gagico", cu orice urmare posibilă. Prefer să-mi pun căşti şi să-mi imaginez că spun ceva inteligent gen transhumanţa în poezia postmodernistă; păcat că, din când în când, mi se termină bateria...
vezi de ce nu am eu noroc la fete... ca nu stiu replicile, si nu ies din casa
RăspundețiȘtergereHaide, măi :))... ceri prea mult de la bietele primate. O carte de citit, motor de reparat? Neah. Fată de curtat? Ce-i aia... curtat? E prea greu. E mai usor să fii libidinos.
RăspundețiȘtergereAsta imi aminteste de ceva ce am vazut ieri in fata blocului... doi harleti mergeau pe carare, fix dupa ploaie. Unul dintre ei aluneca, cade destul de urat, iar celalalt incepe sa rada in hohote ca si cum i s-ar fi spus cel mai spumos banc.
RăspundețiȘtergere@Black Angel - mai bine ca nu le stii...mai exista speranta;))
RăspundețiȘtergere@S - da, clar am prea multe pretentii...daca stiu mai mult de 10 cuvinte deja pot trece drept doctor honoris causa in anturajul lor:D
RăspundețiȘtergere@Iulia Mihai - trebuie sa tinem cont ca "harletzii" cunosc si utilizeaza un tip de umor care noua, nonharletzilor, ne este total necunoscut.
RăspundețiȘtergereincep sa ma intreb daca oare fac parte din aceeasi specie cu noi:-??
incep sa am mari dubii!!
RăspundețiȘtergereOoo... Niște adevărate fenomene retardate. E plină țara. De la manele se trage.
RăspundețiȘtergereDar să vezi mucoșii, care încă mai fac pe ei, ce tupeu jegos au. Măcar alora nu ai ce să le ceri...
Cât despre curtare... NO COMMENT.
Eh, din pacate asta este si se pare ca se agraveaza sitatia an de an.
RăspundețiȘtergere@Napocel - Eu sper sa se maturizeze, dar tot vin generatii noi din spate. Ceva de genul: "apa trece, pietrele raman". A se citi "bolovanii".
RăspundețiȘtergere@Black Angel - nuu, nu renuntaaa :)))
RăspundețiȘtergere@Liviu - n-as putea da vina exclusiv pe manele. Harleti - ca sa folosesc termenul Iuliei - au existat dintotdeauna. Grav e ca astia mici se iau dupa aia mari.
RăspundețiȘtergereEu cand vad o fata mai dezbracata dau tare din palme cum numai eu stiu si zic "PAAAAAC!". Vlad.
RăspundețiȘtergere@Vlad - :)) ok, da' de ce? adica...unde e satisfactia?!?
RăspundețiȘtergereda... de fapt in ultimul timp nu mai fac asa, ca in felul asta le fac sa se simta bine. asa ca mai bine le zic " da'te dracu' ". Din nefericire sunt destul de multe fete care umbla pe afara dezbracate, unele nici nu mai poarta sutien, e chiar dezgustator. Inainte nu era asa, de abia vedeai o fata mai dezbracata, atunci- era considerata speciala, acum- ea si cu majoritatea femeilor sunt la fel. Astea care se afiseaza intr-o mini rochie seamana cu o banana, ptr ca le poti desface coaja (rochia) imediat. Vlad.
RăspundețiȘtergere@Vlad - imi pare rau sa te dezamagesc, dar fetele nu se simt bine daca sunt "bagate in seama" prin metodele mentionate de tine. Iar daca o femeie in rochie tie ti se pare dezbracata, e cam trist...
RăspundețiȘtergereblah, pai asta e si vina femeii. dc tre sa se imbrace atat de sumar, provocator, machiata pana-n...
RăspundețiȘtergerenu e ca si cand barbatii ar fi orbi din punct de vedere sexual, toate fetele din ziua de azi traiesc oricum superficial, la fel si noua generatie de baieti, nu-i exclud si pe ei, dar cel mai bun remediu impotriva acestui gen de comportament este ignoranta. asa ca degeaba va plangeti. Unu d-ala....
@Anonim - nu e nici o vină să poţi să te îmbraci după cum te taie capul. am spus-o, şi-o repet: pot să ies şi dezbrăcată pe stradă, asta nu dă dreptul nimănui să se comporte ca-n junglă.
RăspundețiȘtergereiar "unu' d'ăla" poate ar trebui să realizeze că nu e nici amuzant, nici interesant. e doar patetic.
pai, daca iesi dezbracata, asta inseamna ca te comporti ca in jungla, gee... nu e ca si cand barbatii ar fi niste fiinte incuiate fara simtul procreerii.Unu' d-alalalt.
RăspundețiȘtergere@Anonim - nu, daca as iesi dezbracata ar insemna ca 1.ori imi e extrem de cald si e posibil sa mai fie si altii dezbracati la fel ca si mine ori 2.am o problema extrem de grava si nimeni nu ar trebui sa profite de chestia asta.
RăspundețiȘtergerecat despre "simtul procreerii" - se presupune ca suntem fiinte rationale, putin mai sus decat animalele care nu se pot "abtine".
ba nu...
RăspundețiȘtergere@Anonim - aaaa, ba da...
RăspundețiȘtergerebine, cum zici tu, nu stiam ca-i chiar asa...
RăspundețiȘtergerein primul rand, daca n-ai citit cu atentie am spus "mini rochie", n-am nici o problema cu femeile care poarta rochii.
RăspundețiȘtergerein al doilea rand, daca eu vad o fata cu mai putine haine pe ea, pot sa zic ce vreau: "du-te dracu!", "pac!". nu trebuie sa fii de acord cu mine, nici nu vreau. poate ca sunt un animal turbat si cand vad o femeie imbracata in felul ala (sau mai bine zis dezbracata) ma apuca niste ganduri de a o viola. te-ai gandit de ce sunt atatia violatori in lumea asta? poate ca ei au avut probleme cu parintii (in orice problema, dai vina pe parinti), dar POATE CA NU. poate ca ei sunt instabili mental si ca la orice tipa d'asta care le trece prin cale, se gandesc sa o atace la modul ala.
in al treilea rand, te rog nu mai zice "e trist". am observat ca toti blogarasii astia folosesc expresia asta. "e cam trist" -e trist pentru tine nu pentru mine. Vlad.
@Vlad - in primul rand, si o mini rochie, tot rochie se cheama.
RăspundețiȘtergerein al doilea rand, poti sa zici ce vrei, atat timp cat tu consideri ca e nemaipomenit de interesant. in orice caz, violatorii sunt cei cu problema, nu victima.
in al treilea rand, n-am nici o pretentie ca ar fi vesel, deci e trist. daca ai o problema cu "blogarasii", de ce te mai obosesti sa-i citesti?