O terasă ca oricare alta

Am fost zilele trecute la o terasă "cu tradiţie", pe care am redescoperit-o de-abia de curând. Frumos, curat, linişte relativă; fără donjuani care să se bage în raza mea vizuală, fără ilenecosânzene care să-mi triluiască o hlizeală sonoră în urechea dreaptă, vreo doi motani în căutare de sweet love, scrumieră schimbată la 3 ţigări. Să ne înţelegem, terasa plină, dar plină de populaţie nebăgătoare în seamă; fiecare îşi vedea de farfuria lui, de masa lui, de conversaţia lui. Singurul dezavantaj, mese cam aproape una de alta, în aşa fel încât în raza mea vizuală am avut vreo 3 mese constant.

Ce pot să zic...Mi-a plăcut.
Evident că nu reclamă vreau să-i fac respectivei terase. Evident că două chestii mi-au atras atenţia. Una care m-a uns pe suflet, şi una care mi-a ridicat semne de întrebare. Să purcedem deci în a le lua metodic:

1. Prima, cea pe suflet ungătoare.
O masă plină de pensionari. De sex feminin. Toate patru. Toate puse frumuşel la 4 ace şi-un bold, coafate, parfumate, călcate şi apretate. Ieşite, aşa cum îmi place să cred, ca-ntre fete. Şi-mi place să cred că, după ce aer de femei crescute la pension afişau, ieşirea aia era măcar săptămânală.

Şi, frate, pe bune că ar fi trebuit trase în poză. Puse afiş în mijlocul oraşului, în antiteză cu poza pensionarilor care se calcă în picioare pentru Adevărul de seară gratuit. Cu un text sugestiv de genul "Aşa da, aşa nu!" Să ia aminte toţi din clubul pensiilor că se poate şi altfel decât lamentare non stop. Nu pot afirma cu lăbuţa pe inimă că, în momentul în care au plecat de pe terasă, n-au început şi ele să se lamenteze. Dar aveau un aer atât de ni touche, au servit cafeluţă şi bere, ba şi-au aprins chiar şi-o ţigară cu atât "jemenfoutism", încât mi-a plăcut să cred că ele nu.

Asta mi-a plăcut. Pentru că mulţi din "generaţia veche" spun că-n ziua de azi nu-şi mai permit o terasă, un mic, o bere, fără să se intereseze măcar cam ce ar presupune "o ieşire". Care nici nu te scutură de bani, nici nu te aduce la sapă de lemn. Sper să văd mai des cuconet la masa alăturată. E o imagine frumoasă.

2. A doua, de semne de-ntrebare ridicătoare.
La masa alăturată, o familie. El, ea şi copilul. Nimic ieşit din comun, veţi fi tentaţi să spuneţi. Copilul, un plodoi la un 8 ani, bujorei în obrăjei, plesnind de sănătate, un copil despre care bunicile ar spune că e "numai bine". Un copil care pe bune dacă nu cântărea mai mult ca mine. Iar eu nu-s tocmai cea mai firavă fiinţă ever. Un copil pe care, dacă îl aşezai pe jos, puteai să-l dai fără probleme de-a rostogolul, la fel ca pe-un butoi. Dar "plesnind de sănătate".

Şi, pentru ca micuţul să nu se anemieze, sau poate pentru că-i era poftă, a mâncat pe rând ciorbiţă bine garnisită cu pâinică, o pizzulică pentru două pesoane, başca o prăjiturică care ar fi săturat un sătuc din Africa. Ce poftă de mâncare, mititelul! Cum se băteau turcii la mânuţele lui, care nu mai pridideau să ducă furculiţa de la farfuriuţă la guriţă! Ce chin monstruos, pentru că avea atâtea feluri de terminat, şi nu putea să se dea bătut. Mi s-a scurs o lacrimă pe obrăjor când l-am văzut păpând cu poftă cam cât mănâncă un adult într-o zi întreagă. Cât devotament! Câtă pasiune! Ce tablou înălţător!

Nici nu-mi bat capul să explic de ce chestia asta mi s-a părut atât de greşită. Pentru că nu am chef să mai amintesc despre cum nu ar trebui să punem copiii la îngrăşat, despre ce implică acest "mititelului i-e fomică" - mititelul cântărind triplu decât restul copiilor de vârsta lui -, despre cum, la un moment dat, şunculiţele alea rozalii se tranformă în obezitate morbidă.

Un singur lucru mă întreb. Ce e în capul părinţilor ălora? Au cumva probleme de vedere şi-şi văd odrasla rahitică, în timp ce ea pune rezervele de grăsimiţă una pste alta? Sau consideră că statulul lor social se citeşte pe colăceii de pe burta vlăstarului?

Una peste alta, prefer să păstrez imaginea cucoanelor sorbind delicat din bere. Nu de alta, dar n-aş vrea să visez noapte de noapte cum sunt atacată de copii mici şi îndesaţi, care şi-au pus în gând să mă îngraşe cu forţa. Ăsta ar fi coşmar.