Ani de studenţie - ep.2

Da, am scăpat cu viaţă din gazdă. Dusă a fost Madam Alexa, şi frumosul Gheorgheni - prin care n-am mai trecut deloc în următorii ani de stat în Cluj, nu de alta da' erau prea multe amintiri în doar 7 zile - şi zilele de gazdă şi tocat nervii la milimetru. Şi da, am intrat frumos la facultate, şi nu'ş cum mi-a venit geniala, măreaţa şi de dureri de cap dătătoarea idee de a face finlandeză, dar asta e deja altă poveste...

Şi-am zis că nu-mi trebuie nici gazdă, nici cămin, că la cămin exista posibilitatea, probabilitatea şi ghinionul de a nimeri cu ţâşpe inşi în cameră, aşa că vreau, vreau şi vreau casă cu chirie, o cutie de chibrituri, orice, numai să nu fie foarte la marginea oraşului. Şi-n primul an nu ştiu cum s-a făcut că am găsit din prima şi chirie şi proprietar fain, şi nu tu probleme - în afară de cele câteva cu vecinii la care n-am găsit nici în ruptul capului un letcon. Am căutat un letcon de-am înnebunit, am trecut peste ce-i ăla letcon, da' ce să facă o fată cu letconul, da' de unde crezi tu, d'şoară că aş avea eu letcon, că dacă am ceva de reparat duc la atelier, da' vezi tu că eu aveam de lipit doar un nenorocit de încărcător, şi la ăla vreo două fire, şi-unde mă duc eu cu încărcătorul la meseriaş, că şi ăla mi-ar fi râs în faţă, noroc că până la urmă şi-a făcut cineva milă şi pomană, şi mi-a împrumutat multdoritul şi multpreavisatul letcon, şi mi-am lipit încărcătorul cu letcon de Cluj şi cositor trimis de tata, hăt, de la Galaţi, cu primul colet care conţinea, pe lângă cositor, niscai mâncare, vreo 5 cărţi şi câteva bonuri pentru bunăstarea stomacală a puiului studios.

Rămânând tot în sfera imobiliară, episodul doi e despre cum să nu găseşti chirie în Cluj, în anul doi de facultate, cu vreo lună înainte de a începe cursurile, când toate apartamentele sunt deja arvunite încă din iulie, nu în septembrie cum şi-a făcut Camelia plan că va găsi şi bun, şi ieftin, şi fără prea mare garanţie, lăsată de-a lungul verii.

Pentru că în cel mai ghinionistic mod cu putinţă, cuibuşorul de anul 1 a fost vândut, şi ne-am trezit cu fundu'n stradă şi cu perspective de chirie zero. Pe bune că în perioada aia am avut coşmaruri cu o Madam Alexa zâmbind sadic în timp ce stătea cu apometrul într-o mână şi cu fierul de călcat în alta, ţinând între dinţi o pancartă cu "bine aţi venit înapoi!". Şi recunosc, cu lăbuţa dusă ruşinos la inimă, că am avut o tentativă de a trece din nou în gazdă, nu la ea, ci la fiica ei cu vreo 30 de ani mai tânără, şi cu 30 de ani mai psihopată. Am cunoscut-o, şi-am stat la o cafea cu ea, până să ne prindem că, de fapt, ea-şi dorea mai mult decât banii pentru găzduire o domnişoară de companie, cu care să bea dimineaţa - la ora 7!!! - cafeaua, cu care să se uite de la ora 6 seara la televizor şi să comenteze ultimele ştiri despre vedete, politicieni şi economie mondială. Aşa c-am fugit - şi eu, şi Mab, colega gălăţeană de suferinţă prin toate etapele studenţiei, şi nu numai (ţin s-o salut pe această cale, nu de alta, da' n-am mai văzut-o de ieri) - cât ne-au ţinut picioarele, pentru că deja aveam program pregătit la minut, şi căpcăuna poate ne şi mânca dacă săream vreo etapă a fabulosului program de intrare în lumea bună a Clujului. Ca să fie totul complet, am avut o viziune macabră. Una în care mă îmbrăca în rochiţă roz cu volănaşe şi mă punea să fac balet. Aşa că fugi, Camelia, fugi...

Iată-ne deci în mijlocul Clujul, trecute deja în anul doi, cu perspective îmbucurătoare de studenţi eminenţi, cu orarul pe semestrul următor notat frumuşel într-o oareşcare agendă, dar fără loc de stat, fără pat pe care să ne odihnim ştiinţa şi fără dulap în care să ne depozităm cursurile.

Se ia frumuşel marţea Piaţa - ziarul meu de suflet, pentru că găseai acolo şi apartamente, şi locuri de muncă, şi animale de companie, şi orice - la ora 9, când apărea caldă şi cu cerneala încă umedă, se ia şi-un pix, se pregăteşte telefonul pentru tastat excesiv şi, cu cafeaua în fapt, se începe vânătoarea de chirii. Apartamente cu o cameră, sub 100 (o sută) de euro, de preferat nici la gară, nici după liniile de tren undeva aproape de ieşirea din Cluj.

Şi-am găsit, frate, camera perfectă. Undeva, la mansardă, frumos, curat, ca-n sânul lui Avraam, cu un bunicuţ ca pâinea lui Dumnezeu pe post de proprietar, şi-a doua zi, când să ducem banii şi primele bocceluţe de studenţi fără acoperiş deasupra capului, apare ea, căţeaua cu dinţii de oţel, nevasta moşului, pe care cu o zi în urmă cred că a închis-o în pivniţă pentru a nu speria potenţialii chiriaşi. Când am văzut replica perfectă a lu' Madam Alexa 1 şi a lu' Madam Alexa junior, viitoarea posibilă proprietăreasă, 2 în 1, ca şampoanele cu balsam, am dat din colţ în colţ şi ne-am transformat în Road Runner, şi-am trecut la planul number 2, planul de rezervă.

Se iau multe coli albe, se rup în patru, şi se scrie citeţ, eventual cu o floricică în colţul drept, că şi anume noi căutăm chirie; oferim 100 de euro şi numărul de contact.
Se iau bileţele şi se lipesc manual, cu scotch, la avizierul fiecărui bloc care-ţi iese în cale.
Se caută şeful de scară, căruia i se prezintă o poveste lacrimogenă, despre cum am căutat, am căutat şi n-am găsit loc de stat, şi nu cumva cunoaşte el, atotputernicul şef de scară, vreun apartament liber pe aproape, vreun cuplu plecat în ţări străine sau pur şi simplu doritori de dat spre chirie un apartament mic micuţ, care nu trebuie să fie nici Neckermann, nici cu pretenţii, doar să aibă pat, aragaz şi şifonier, başca apă curentă... Lumină? Dacă se poate... Frigider? Nu, că nu mâncăm mult. Dacă e, de bine; dacă nu, nu avem pretenţii. Televizor? Nuuu, că îl cărăm de la Galaţi. Gresie, faianţă? Mmmm, nu. Cădiţă de duş să aibă şi să meargă trasă apa la baie. V-am zis că nu avem mari pretenţii. Bine, dacă ar avea geamuri şi uşă, ar fi perfect. Nu, d'şoară, nu ştiu pe nimeni cu apartament cu o cameră, dar e un apartament cu 3 camere la etajul 6. Cât vrea? O nimica toată! 350 de euro... Da' merită. Măcar să-l vedeţi, că nu costă, şi clar o să vă placă. Dă în marşarier, Camelia, şi pleacă, cu Mab cu tot, că 350 de euro e cât vreţi voi să daţi pe 3 luni şi-ncă jumătate, trebuie să vă amanetaţi dacă vreţi Neckermann, şi divinitatea vă e martor că voi nu vreţi decât uşă şi geamuri...

Da, e un apartament, da' de ce vreţi să-nchiriaţi? A, sunteţi studente... Şi de unde aveţi voi bani? Aha, staţi pe spinarea părinţilor... Şi nu munciţi? Păi, de unde ştiu eu c-o să plătiţi chiria, că studenţii vin şi pleacă, şi mulţi mi-au tras ţeapă de-a lungul anilor. Da, ştiu că am scris că închiriez şi la studenţi, da' voi sunteţi fete, eu voiam băieţi, că-s mai curaţi şi mai cuminţi. Şi cu fetele e problemă, că vin cu tot felul de hăndrălăi şi fac scandal pe scară şi-mi scoală vecinii în cap. Da, am mai auzit placa cum că sunteţi cuminţi, şi nu aduceţi băieţi; am fumat-o demult. Să vă vedeţi cu sacii-n car, şi-apoi faceţi bordel din casa mea. Da, voiam să închiriez cu 75 de euro, da' nici nu se pune problema să închiriez la stundente, şi mai ales la fete, şi da, am şi cablu, şi televizor, şi pat, şi frigider, ba chiar şi maşină de spălat am cumpărat în rate vara trecută, dar nu, nici n-o să vă apropiaţi de ea, pentru că nu închiriez la fete şi pace bună. Şi nu, nu ştiu pe nimeni care ar mai închiria, cu toate că ar fi vecinul de la, da' nu vă spun de unde, că vă duceţi pe capul omului, şi sigur nu vrea nici el pacoste de fete pe cap, aşa că duceţi-vă cu domnul, şi nu mai încercaţi să păcăliţi oameni cinstiţi. Că vă ştiu eu pe voi, fetele... Toate sunteţi la fel... La revedere!

Da, închiriez, da' exclus agenţii. Şi voi păreţi a fi de la agenţie... Nu sunteţi? Păi sunteţi prea la 4 ace ca să fiţi studente. Şi sunteţi şi date şi cu parfum. Clar sunteţi de la agenţie. Nu închiriez prin agenţie, să fie clar. Că dacă vă spun da, mâine veniţi cu contractul şi trebuie să vă dau nu'ş cât comision, nu, mulţumesc! Şi nu mai umblaţi cu cioara vopsită, că vă miros de la o poştă că sunteţi agenţie, nu studente. Sau poate că sunteţi studente, da' tot pentru agenţie munciţi!

Cred c-am văzut zeci de apartamente, am ascultat zeci de discursuri, mi-au ieşit fire de păr alb de câtă paranoia pe pâine am înghiţit. Şi, ca să n-o mai lungesc, până la urmă tot Piaţa a fost aia sfântă, de-am găsit un apartament şi n-am făcut studenţia fără acoperiş deasupra capului. Şi-am avut frumuşel şi mutaţie, şi n-am venit cu hăndrălăii la uşă, şi nici n-am făcut baieram după baieram, şi-am plătit şi-ntreţinere, şi lumină, şi cablu.

Mă opresc aici, pentru că deja intru în episodul 3, şi ăla trebuie să fie cald, şi proaspăt, şi posibil mâine. Până atunci, spor la chirii celor care-şi caută; cei care aveţi deja, afişaţi un zâmbet larg pe faţă, nu de alta, da' e mai greu decât muncile lui Hercule să dai peste apartamentul ăla, care să te primească şi pe care să-l capeţi fără prea multe bătăi de cap. Camelia şi Mab ştiu...