Armă mortală

Frate, deci au femeile un întreg arsenal. Pentru un neofit, poate fi vorba despre o provizie babană de instrumente medievale de tortură. Pentru ele, reprezintă ultimele trend-uri, cele mai şmechere, mai noi şi mai speciale metode de înfrumuseţare rapidă şi sigură.

Am auzit de nenumărate ori replica "wow, aia trebuie să fie frumoasă şi sculată din somn; bat la pariu că n-are nici ochii umflaţi, nici puchini, şi clar părul îi stă perfect, gata coafat de când s-a hotărât să se dea jos din pat!"

Newsflash! În speţă pentru femei; bărbaţii nu prea văd, nu prea bagă în seamă, nu-i impactează aspectul ăsta: Toate femeile când se scoală sunt şi torcoşite, şi ciufulite, şi puţin şifonate. Nici una n-are părul intact, machiajul neîntins, şi nu, nici una nu miroase a apă de trandafiri în momentul în care deschide ochii şi cere nervos cafea. Toate au nevoie de 5 minute (minute feminine, nu temporale) pentru a se dezmetici, pentru a se pune în ordine, eventual pentru a lua o cană de combustibil la bord (cafea, ceai, cocktail din produse organice) şi de-abia dup-aia intervine transformarea. Şi, de obicei, transformarea aia nu se realizează instantaneu, cum vezi prin filme... Durează pentru că trebuie să facă totul perfect, nici un detaliu să nu fie ignorat, nimic trecut cu vederea.

Parcă şi văd agenda - de cele mai multe ori mentală - a unei femei dimineaţa: trezit - checked; spălat pe dinţi - checked; mâncat/făcut plinul cu combustibil/fumat 3 ţigări - checked; duş revigorant ca să intensifice efectul cafelei - checked; pudrat/machiat/coafat - checked; umplut poşetuţa cu tot felul de chestii pe cât de intrigante pe atât de inutile - checked; netezit fiecare cutişoară a rochiţei - checked; ieşit în trombă din casă, transformată total faţă de fiinţa care era cu jumătate de oră înainte, când de-abia se trezise - checked; obţinut replica aia cu "wow" - checked. Mission accomplished.

Cam asta ar fi traiectoria de dimineaţă. Dar să revenim la instrumentele de tortură, care vor face subiectul disecţiei de azi. Păi, treaba stă cam în felul următor:
Există nenumărate maşinării care, pe lângă faptul că au denumiri atât de specifice că ar putea fi în latină, mai au şi forme şi întrebuinţări bizare.
Să purcedem deci în a le cunoaşte mai bine...

Femeile or să cadă pe spate dacă văd nişte gene lungi, dese, curbate. Or să vrea şi ele din alea. Şi, cu toate că genele lor naturale sunt şi lungi, şi dese, şi curbate, în mod clar le vor vrea MAI lungi, MAI dese, MAI curbate, aşa că vor recurge la tot soiul de stratageme pentru a le obţine.
Genele false reprezintă o idee; adică se ia o fâşie cu gene (care nu sunt ale tale, de cele mai multe ori sunt naturale) şi se lipeşte peste geana ta proprie şi personală. Cât de creepy poate fi chestia asta? Extraordinar de creepy dacă te gândeşti că genele alea, pe care tu ţi le lipeşti nonşalant, s-au zbătut la ochiul altcuiva cu ceva timp în urmă; că au acoperit pleopa altcuiva şi că acum, PIF-PAF, au devenit noile tale gene, lungi, dese şi curbate. BRRR!

Dacă nu-şi pun gene false, atunci clar vor apela la un cleşte, denumit ştiinţific cleşte de curbat genele, pe care şi-l apropie cumplit de mult de globul ocular, pentru a prinde genele într-o strânsoare de fier, şi a le dărui o curbură extremă, superbă, aproape naturală. AUCH!

Pentru că tot suntem la capitolul "părul din vecinătatea ochiului", nu mă pot abţine să nu amintesc despre o colegă care-şi apreta sprâncenele, pentru a le da un aspect aparte. Da, nu glumesc, şi le apreta cu apretul cu care apreta şi cămăşile, şi cearşafurile.

Păr, dar de astă dată puţin mai sus de ochi, şi anume pe cap. Da, podoaba capilară pe care femeile o iubesc şi o preţuiesc mai mult decât orice altceva. Dacă au bad hair day, e bine să nu le stai prin preajmă. Deci, coafura. Şi, pentru ea, există câteva instrumente ale călăului bine definite.
Drotul. BRRR! Cu el am eu o amintire foarte neplăcută. Prima mea întâlnire cu el a fost în momentul în care am reuşit să mă ard pe antebraţ, pentru că nici eu, nici el n-am vrut să ne găsim alt loc de joacă decât unul în preajma celuilalt. Aşa că am şi acum semnul de la arsura pe care mi-a provocat-o. Şi, să ne înţelegem, se întâmpla chestia asta când aveam vreo 4 ani.

Dar să nu deviem de la subiect. Drotul e aparatul ăla care le transformă părul drept în buclat. Bucle mai mici, mai mari, mai dese, mai în zig-zag, bucle renascentiste, bucle victoriene, bucle să fie, că păr tot avem! Şi da, stau şi calculează cu minuţiozitate numărul final al buclelor, diametrul lor, volumul şi suprafaţa. Dacă le dai o problemă de matematică de clasa a cincea, probabil vor cere creion şi hârtie. Buclele le fac în minte...

Dacă au deja sus-numitele bucle, clar or să vrea păr drept. Aşa că aici intervine placa. Placa de păr, adică. Un alt instrument, menit să netezească buclele rebele şi să dea părului acel je ne sais quoi, acea aparenţă de draperie de catifea - ca să mă exprim cât mai poetico-lirico-versificat. Şi vezi tu, că placa aia poate fi de muuulte feluri... E mai greu să alegi o placă decât să te hotărăşti ce frigider plus maşină de spălat plus autovehicul cumperi. Nu, dacă ai plecat în căutarea plăcii perfecte, e ca şi cum ai fi plecat în căutarea Sfântului Graal. Dacă te întorci, te întorci doar cu misiunea îndeplinită, adică în mod cert cu cea mai faină, mai precisă şi mai de bucle întinzătoare placă ever.

Placa aia stă în priză, se încinge pe acelaşi principiu ca şi drotul, şi apoi realizează miraculoasa transformare, din păr creţ în păr drept. Şi mai există şi plăcile alea care pot să-ţi dăruiască şi volum, şi să mai facă tot felul de minunăţii la care nu te-ai aştepta de la un biet instrument de tortură.

În plus, mai există o grămăzoaie de periuţe pentru gene, pensuliţe special create pentru definirea sprâncenelor, pensete pentru diferite fire rebele de păr, nişte forfecuţe ciudate pentru cuticule - de parcă n-ai putea folosi un forfecuţ care chiar să arate a forfecuţ -, cleştişori a căror scop mă depăşeşte, beţişoare de bambus pentru împingerea strategică a cuticulelor, roşu carmin cu care vei arăta de parcă de-abia ţi-ai băgat gheara în gâtul nefericitului care a comentat ceva, orice.

Aparatul total de tortură se prezintă sub forma aparatului de epilat; pensete minuscule care-ţi smulg şi cele mai invizibile fire de păr. Noroc că au avansat, pentru că în momentul în care am avut eu prima dată contact cu unul de gen, avea arcuri care se învârteau ameninţător şi când smulgeau îţi creau o anumită senzaţie nu tocmai plăcută. Te epilai şi plângeai, plângeai şi te epilai, îţi spălai durerea cu propriile lacrimi, luai o pauză de respiraţie şi-o luai de la capăt pentru că, de, mai aveai un picior de defrişat. Din vechime, aparatul de epilat şi-a păstrat doar forma ameninţătoare. Durerea provocată poate oferi un infarct doar persoanelor care se ştiu cu probleme cardiace. Restul lumii e în siguranţă.

Şi mă gândesc aşa: dacă iei toate aparatele, ustensilele, instrumentele folosite de femei pentru înfrumuseţare şi le întinzi pe o masă de lemn, puţin ciobită, puţin pătată de sânge, puţin aşchiată, nu o să fie mare diferenţă între o masă de tortură a Inchiziţiei şi masa femeii actuale, moderne, obsedate de aspectul ei impecabil.

Bineînţeles că ăsta nu e un lucru rău. Făceam doar aşa, o comparaţie între prezent şi istorie, între durerea actuală şi cea provocată de călăi victimelor care nu mărturiseau pactul cu diavolul. Şi încă o chestie: când vă mai trece prin cap să supăraţi o femeie, gândiţi-vă că, în afară de armele psihice pe care le poate folosi, mai are şi planul de rezervă, subtil mascat în dulăpiorul cu chestii aproape cosmetice. Somn uşor celor care şi-au supărat măcar o dată azi femeia...