Nu voi moşteni pământul

Recunosc, cu lăbuţa pe inimă, că sunt subiecte care mă lasă rece; care nu mă interesează, care nu mă afectează, care nu mă concernează (asta pentru a folosi un termen cules de pe la muncă). Am maniile mele, subiectele mele sensibile, lucrurile la care mă atac sau pentru care, dacă ar fi neapărată nevoie, probabil că aş ieşi în stradă; idei care mă lezează, cuvinte care mă dor. În rest, după mine potopul!

În ordinea asta de idei, să purcedem într-o preaminunată călătorie pentru a descoperi lucrurile care mă lasă rece, parţial sau total.

1. Perpetuarea speciei amestecată cu scăderea natalităţii. Ocupă primul loc pentru că nu mă interesează absolut deloc. E ca şi cum i-aş povesti mâţei mele despre fizica cuantică.
Din cauza metodelor contraceptive se fac mai puţini copii. Aşa, şi? Şi-aşa suntem destui pe glob. Luaţi numai China singură. Prea mulţi oameni pe centimetru pătrat. De ce ne-am panica pentru că scade natalitatea?
Multe cupluri aleg ba să nu facă copii, ba să-i amâne până când vor fi mai "maturi" sau mai "înstăriţi" pentru a procrea. Aşa, şi? Nu-s destule familii care toarnă câte unul pe an şi-au uitat să se mai oprească? Nu-s destui mult prea religioşi sau mult prea neinformaţi care fac copii pe bandă rulantă? De ce ar trebui ca fiecare femeie în parte să facă măcar câte un copil?
Înţeleg aşa: vrăbiile fac 2, 3 ba chiar 4 pui pe an, pentru că nu se ştie câţi supravieţuiesc până la venirea toamnei. Câţi scapă de pisici, câţi învaţă să zboare, câţi nu mor de foame. De obicei, rezistă cam 3 din patru. Asta dacă nu fac parte din ghinionistele vrăbii care şi-au făcut cuibul undeva, aproape de casa mea, şi pe care le-au descoperit pisicile mele; în cazul ăsta, probabil nu mai supravieţuieşte nici unul. Dar da, ele au motiv să-şi pună problema perpetuării speciei.
Noi suntem deja asiguraţi. Suntem mulţi, mulţi decid să ajute la perpetuarea speciei. No problem there.
De ce nu mă interesează? Păi, sincer, de ce m-ar interesa că peste o perioadă de timp n-o să mai "perpetueze" nimeni specia? Oricum n-o să trăiesc să văd momentul ăla. De ce să-mi bat capul?

2. Încălzirea globală. Acest subiect nu mă interesează decât pe jumătate. Adică nu mă prea afectează cum se reflectă încălzirea globală asupra noastră ca rasă care trebuie perpetuată veşnic şi etern. Mi s-a zburlit o ureche însă când am văzut că, din cauza ei, mor urşii polari, şi focile, şi pinguinii. Da, asta mă afectează; pentru că dacă murim noi din cauza încălzirii globale, putem să spunem că ne-am făcut-o cu mâna noastră. Dar nu murim noi aşa uşor. Mor animale care n-au altă vină decât că ne au pe noi ca vecini. Şi dacă noi vom putea să ne apărăm în vreun fel, ele n-au cum. Şi mie-mi plac şi urşii polari, şi focile, şi pinguinii. De asta am început să sting monitorul când nu-l folosesc, să scot chestiile din priză când plec de acasă, să fiu mai "eco". În nici un caz pentru oameni.

3. Viaţa secretă - sau mai puţin secretă - a vedetelor. Da, un subiect mai lumesc decât anterioarele. Dar la fel de puţin inetresant pentru mine. Cine s-a măritat cu cine, care vedetă e mai prost îmbrăcată, care vedetă e gay, bi, tri. Mă lasă rece. De ce m-ar interesa ce face cutare, care habar n-are de existenţa mea şi, mai mult decât atât, cine sunt eu ca să-l judec pe el? De ce m-ar interesa că nu ştiu care a trecut pe droguri, un altul a ieşit de la dezintoxicare sau că ixulescu s-a gândit, la 70 de ani, să-şi ia nevastă de 20? Frate, fiecare face ce vrea, cum vrea, cu cine vrea. O să mă afecteze că s-a gândit să-şi facă încă un tatuaj, la fel de tare pe cât îl afectează pe el că eu am mâncat azi dimineaţă cereale cu lapte, nu cereale cu iaurt. Adică deloc. Trei metri mai în faţă.
Ce nu o să înţeleg deloc însă, e fatul că-şi place/displace o anumită persoană - să-i zicem publică - în funcţie de ceea ce face în dormitor. Păi, mie una îmi place cum cânta Freddy Mercury; iar faptul că era gay nu a contribuit cu nimic la chestia asta. Îmi place Madonna de mor; îmi place cum cântă, cum arată; ce-mi pasă câte operaţii a avut sau n-a avut? Am observat că nu prea se face distincţia între ce poate omul ăla să facă - artistic vorbind - şi viaţa lui personală. Sincer, poate să-şi pună şi cenuşă-n cap din partea mea, să se-mbrace în sac, dar să cânte la fel. Îmi va plăcea la fel de mult.

4. Criza mondială. O fi, o fi fost, n-am de unde şti. N-am băgat de seamă. Da, probabil că n-am avut contact direct cu ea. Dar, mai mult de orice, cred că ne place să ne şi plângem. Nu am cumpărat cutare chestie pentru că nu ne-am permis, pentru că e criză. Nu ne mai ajung banii nu pentru că am intrat într-un magazin - de aromoterapie, să spunem - şi am ieşit cu cardul mai uşor, mai firav, mai chel, ci din cauză de criză. N-avem cu ce ne hrăni copiii nu pentru că e un singur salariu la 6 persoane, şi mama de obicei e casnică pentru că trebuie să aibă grijă de micuţii pe care îi aduce pe lume cu o dexteritate ieşită din comun, ci din cauză de criză.
Pe lângă implicaţiile ei, probabil grave, ne-a mai oferit şi-o scuză, başca un nou motiv de oftat. Păi, nu suntem noi campioni la oftat? Trebuie să ne menţinem antrenamentul.

5. Copiii din orfelinate. Pe asta am mai disecat-o o dată, mai de mult. Aici, în speţă.
Nu mă mai repet, pentru că n-are nici un rost. Am rămas la aceeaşi părere. Da, mă lasă rece. Total.

Cam astea ar fi, în linii generale. Lucrurile care nu-mi ridică nici o sprânceană decât atunci când se bate apa-n piuă pe ele. Pentru că dă bine să ne arătăm interesaţi, nu pentru că ar avea cine ştie ce impact direct şi iremediabil asupra noastră, ca indivizi prezenţi. Şi, ca să conclud, de ce m-ar interesa ce se va întâmpla peste două sute de ani? N-am de gând să moştenesc pământul. Şi nici el pe mine.