Ce culoare au ochii tăi?

Era începutul vremurilor. Începutul lumii, începutul popoarelor, începutul țărilor. Toate s-au întâmplat pe rând, și cum s-au întâmplat s-au și trecut, și lumea le vede ca legende.

O să-ți spun o legendă. Cea mai frumoasă dintre toate. O legendă în care nu se bat Titanii, o legendă în care nimeni nu moare de tot, o legendă în care nimeni nu-mpietrește și nimeni nu iubește fără rost.

Se-ntâmpla la-nceputul lumii, al popoarelor, și-al țărilor. 

S-a-ntâmplat în timpul lui Clovis I, în timpul când Franța încă nu se chema Franța, dar francii formau regatul franc. Franc, ca privirile pe care și le aruncau unii altora. Franci erau cu toții, franci se voiau cu toții, și erau sinceri, și loiali și cinstiți, și erau un soi de copii mari, care nu cunoșteau nici înșelăciunea, nici minciuna. Iar când unul dintre ei înșela, sau mințea, îl priveau în ochi și nu-și puteau da seama. 

Aveau cu toții aceeași privire gri și-aceiași culoare gri a ochilor, și gri-ul îi ajuta să-și ascundă cinstea și necinstea. Pentru că gri-ul nu are ape, nu are intonații, nu are sentimente și, între alb și negru, el este singura culoare pe care nu o poți recunoaște drept bună sau rea.

Arian din naștere, după ce-au trecut aproape 500 de ani de creștinism, Clovis s-a căsătorit cu prințesa burgundă Clotilda și s-a botezat catolic. Din dragoste. Din dragoste nu pentru normă, ci pentru femeie. 

Și arianii au plâns pentru că regele lor, Clovis, nu a știut să vadă dincolo de gri, Clovis n-a știut să recunoască înșelăciunea cu care l-a cucerit Clotilda, Clovis n-a știut să citească dincolo de apele ochilor ei că ea nu-l iubea pe el, ea-și iubea credința, și el era putere, și credința are nevoie de putere ca să cucerească.

Din lacrimile copiilor arieni, din lacrimile copiilor franci, arienii au construit cadoul de nuntă pentru Clovis. Un colier din mii de pietre, din pietre din mii de culori, un colier care purta în el blestemul părăsirii. În momentul în care Clotilda va naște primul copil neplămădit din dragostea lor, colierul să se rupă. Să se rupă, să se desfacă, să se-mprăștie în pietrele care l-au construit. Să se-mprăștie ca lacrimile copiilor arieni, părăsiți din dragoste curată.

Și n-a crezut Clovis în blestemul arienilor, pentru că soția lui era credincioasă, și Clotilda îl învăța la bine, și Clotilda nu i-ar fi făcut rău. 

Și a avut Clotilda 3 fii, și colierul a rămas intact. 

Când s-a născut al patrulea fiu, Chlotar, în durerile nașterii Clotilda și-a smuls colierul de la gât. A tras de el cu putere și cu mânie de mamă care naște. 

Și pietrele s-au răspândit colorate în toată camera, și servitoarele le-au adunat și le-au aruncat pe geam, pentru că regina a crezut că e semn rău. Nu era Chlotar sânge din sângele ei? Nu era Chlotar fiul lui Clovis? 

Semn rău și blestem arian, și pietrele au zburat pe fereastră.

Primul lovit a fost un băiețaș franc. Probabil băiețașul care striga mereu ”lupul!” Cu ochii gri, din tată-n fiu. O nestemată din colier. Verde.  L-a lovit în ochi și, din ziua aia, copilul n-a mai avut ochii gri. Ochii lui au devenit verzi, ca ai șarpelui, ca ai viezurelui, ochi verzi, ochi de pisică. 

Și alte nestemate verzi au căzut peste copiii franci și, parte din ei, au și azi ochi verzi, ochi de gelozie, ochi de necrezut. 

Ochii verzi, niciodată să nu-i crezi.

Pietrele albastre au căzut peste copiii arienilor care și-au păstrat credința. Care s-au păstrat puri, care s-au păstrat blânzi și copilăroși. Ochi de lapte. 

Ochii albaștri ca seninul, te îmbată ca și vinul.

Pietrele maro au ajuns la copiii care te câștigau din primul zâmbet. Care nu trebuiau decât să se uite la tine ca să le juri credință veșnică. 

Ochii căprui, fură inima oricui.

Pietrele negre, cele mai rare din colierul reginei, au căzut peste copiii curioși. Peste copiii care, mai târziu, au devenit persoanele cu cea mai rară culoare de ochi. Indescifrabili și ascunși. Ca pietrele care i-au găsit. 

Ochii negri și blânzi, de dragoste sunt flămânzi.

În Franța copiii nu mai aveau ochii gri. Și nici copiii lor, și nici copiii copiilor lor.

Și trădarea reginei a ieșit la iveală mulți ani după, când Chlotar și-a omorât nepoții și a spălat Franța tatălui său într-o mare de sânge. Sânge din sângele lui.

Clovis a murit demult. Demult a murit și Chlotar, demult și-a plâns regina nepoții, demult blestemul arienilor există încă-n lume. 

În fiecare culoare a ochilor recunoști încă nestemata din colier, și-n fiecare culoare a ochilor încă citești gelozia, puritatea, veșnicia și secretul. Pentru că, la fel ca nestematele reginei, copiii franci s-au răspândit peste tot în lume și gri-ul cinstit al ochilor s-a transformat în culorile care te mint dulce. Dulce ca dragostea, pe care preferi să o crezi, fără s-o întrebi.  

P.S. - film făcut pentru LuxuryGifts.

SuperBlog 2012, etapa 25.