.

sâmbătă, 17 noiembrie 2012

Destinația: Nemira



Citesc când îmi permite timpul.

Timpul nu-i o problemă atunci când mergi cu trenul. Ba chiar pare foarte mult, lung, dilatat, când n-ai ce face. Nu-s omul care să-și ia după el laptop-ul în tren, nu pot să rezolv cuvinte-ncrucișate pentru că-mi tremură pixul în ritmul roților de tren, nu mai pot dormi pentru că s-au dus vremurile în care te puteai întinde pe banchetă și aluneca legănat spre tărâmul viselor și timpul trece greu când n-ai ce face.

De asta de fiecare dată în tren am cu mine o carte. Mă izolează de zgomotul din jur, mă face să uit cât am de mers, mă transportă-n universul din interiorul cărții, mă relaxează și mă deconectează.

E locul în care știi că ai câteva ore doar pentru tine și carte, nu te deranjează nimeni, nu ai nimic altceva de făcut, nimic de rezolvat. Trenul e noua sală de lectură și cartea e tovarășul de călătorie.

De asta, am ales Femeia cu carnea albă. Pentru plăcerea lecturii, pentru că n-am citit nimic de Felix Aderca până acum, pentru că e o culegere de nuvele și, dacă nu-mi place sau mă plictisește una dintre ele pot trece cu ușurință la următoarea, lucru pe care nu l-aș putea face cu un roman și da, recunosc cinstit, din cauza titlului. Mi s-a părut ușor erotică ideea, și nu m-am înșelat deloc.

Decorul potrivit pentru o carte Nemira și, mai ales pentru Femeia cu carnea albă este, indubitabil, trenul. O poți citi ușor, în liniște, fără să fii deranjat decât – poate – de controlorul care-ți cere biletul și, cel mai important, nu vei călători singur. 
Vei purta în tine femeia și povestea ei.

SuperBlog 2012, etapa 22.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Related Posts with Thumbnails
 

Blue Jasmine Template by Totul despre Blogger