Trecut, prezent, MediaDOT

Cu săpun mă spăl și cu apă rece suna o lozincă de pe vremea în care cele mai mari distracții erau să pândești desenele animate de la ruși și moldoveni, să te mulțumești cu 5 minute de Mihaela, să te minunezi cum de televizorul are lămpi care nu dau lumină, dar îi dau viață sau să asculți cotele apelor Dunării la radio. Radio al cărui loc era pe frigider, sau pe o bucată stabilă de mobilă, pe care nu-l puteai muta decât cu ajutorul altcuiva, pe motiv de greutate și care funcționa și el tot pe lămpi. Alte lămpi decât televizorul și cu totul alte lămpi decât alea pe care le aprindeai când se tăia curentul. 

Sunt copil al revoluției și copil dintr-o viață fără tehnologii complicate, fără calculator, telefon mobil sau internet.

Viața era afară.

Viața era să alergi dezlegat, dezmățat și șui, ca să nu întârzii la întâlnire pentru că, dacă întârziai, știai că ai sfertul de oră academic înainte de a fi considerat lipsit de maniere. Singurul mod prin care-ți puteai anunța întârzierea era, în cel mai bun caz, prin puterea minții, dar telepatia nu funcționează decât în filme.

Memoria era să-ți aduci aminte să cumperi pâine. 

Memorie mare era să-ți aduci aminte fiecare detaliu și fiecare coleg de la grădiniță. Documentele erau foi de hârtie pe care le transportai în mapă. 

Calculatorul era ăla pe care făceai calcule; nepotul abacului și-al numărătorii. 

Programul era ceva ce-ți propuneai să faci, îl scriai eventual pe hârtie și-l urmai întocmai. 

Socializare era chiar să te întâlnești cu alte persoane, față în față, să vorbești cu cuvinte spuse, nu scrise și să râzi sau să te enervezi vizibil, nu printr-o combinație de taste. Dacă erau cuvinte scrise, atunci erau scrisori cu pixul pe hârtie, puse-n plic și expediate cu timbru. 

Transferul de informații însemna să-ți dau cartea, sau caietul, sau să stăm la un pahar de vorbă. Rețeaua era o plasă cu ochiuri mici și dese. 

Ca să știi ce se întâmplă în capătul celălalt al lumii trebuia să pândești buletinul de știri sau să-ți facă altcineva rezumatul. Și niciodată nu știai cu exactitate, pentru că informația se schimba pe drum și, până să ajungă la tine, cel mai probabil era informație deja învechită.

Lumea fără componente IT ar fi mai lentă. Mai puțin axată pe viteză, dar mai mult atentă la detalii. Mai puțin informată, dar mai inocentă. Mai puțin tehnică, mai mult umană.

Fără procesoare, plăci de bază, unități de stocare sau plăci video, n-ar exista prezentul așa cum îl trăim. Cu ele mai puțin dezvoltate, ar fi ca prin `97, când îți făceai manichiura până se deschidea compul, citeai juma` de carte până te logai la net și dup-aia îți antrenai răbdarea ca să găsești ce te interesa. 

Acum e compul multitasking; când era el lent, eram noi multitasking.

Și chiar dacă am fi mai umani, mai sociali și mai sociabili, mai citiți din cărți tipărite pe hârtie și cu coperți veritabile, mai puțin couch potatoe, mai axați probabil pe sport, sau ieșiri în aer liber, sau orice care nu implică stat în fața ecranului și tastat frenetic, mai puțin informați dar mai vorbăreți și mai capabili de a ne manifesta emoțiile; chiar dacă ar trebui să spunem față-n față ce ne doare și să primim palmele fizice și să ne certăm cu țipete și farfurii aruncate, departe de protecția pe care ne-o oferă on-line-ul, chiar dacă ar trebui să ne coafăm și criticile și complimentele, chiar dacă să ne jucăm ar însemna să căutăm cărțile de joc, să așezăm piesele de remi sau să aruncăm zaruri în neștire; chiar dacă noi am fi mai reali, nu pot și nu vreau să renunț la comp, net, viteză.

E ca și cum i-ai arăta ciocolata unui copil, i-ai da-o să se uite la ea, s-o desfacă și apoi i-ai lua-o și-ai mânca-o în fața lui.

Am crescut cu tehnologia, am crescut cu evoluția, m-am mulat după amândouă. Și-mi place să cred că am găsit un echilibru; tehnologia cu tehnologia, realitatea cu realitatea.

Abuzez de net, mă folosesc de HDD 500GB, visez la unul de 1TB, caut procesoare de ultimă generație, fac cumpărături din magazin online, scriu cu tastatura în documente word. 

Și închid compul, renunț la tehnologie și redevin reală constant, pentru că-mi place când vorbesc să te privesc în ochi, pentru că-mi place să râzi real la ceea ce povestesc, pentru că-mi place să mă-mbrățișezi palpabil și pentru că pot face distincția între real și virtual.

Fără tehnologie, probabil lumea ar fi un haos. Gen zombie apocalypse. Sau mai simplă, gen lumea în care au crescut părinții noștri. Sau s-ar găsi cineva care să inventeze tehnologia. 

Eu prefer prezentul. Așa cum îl știu, așa cum îl modelez. Uman și tehnologic.

P.S. - film făcut special pentru MediaDot.

SuperBlog 2012, etapa 23.