Curs de banking

Primul meu salariu l-am primit în plic. Şi-a fost din ăla, şi cu mărunţei, şi cu niscaiva bancnote, da' ţin minte că mi-a plăcut teribil; adică, muncisem aproape o lună şi aveam finalmente plicul cu salariul meu propriu şi personal, pipăibil cu mâna. A fost unicul, pentru că următoarele deja au început să vină pe card. Îmi plac cardurile; poţi plăti direct cu ele, poţi să scoţi bani la orice oră din zi şi din noapte, maşini din alea de bagi cardul şi sare banul - denumite popular "bancomate" - peste tot.

Ei, şi-n ordinea asta de idei, dau să mă apropii de bancomat ieri seară. În faţa mea, 3 persoane. Nu-i grav, mi-am zis încurajator; cât poate să le ia? Şi merge destul de rapid acţiunea bagă cardul-scoate banii cu prima persoană; taci că-i bine, deci în curând voi ajunge şi eu aproape de maşinăria minunată. A doua persoană la rând. Şi-observ că a treia e venită doar pentru companie, deci încă un inamic eliminat, şi deja mă pregăteam să-mi frec bucuroasă palmele, să sar în aer şi să-mi bat tălpile una de cealaltă à la Fred Astaire.

Daaaar... Cutare 1 se sprijină mai bine de bancomat şi, împreună cu Cutare 3 încep să o aştepte pe Cutare 2. Şi-aşteaptă, ba chiar încep să facă şi galerie, pentru că respectiva Cutare 2 pe bune că stătea în faţa bancomatului, cu cardul în mână, de parcă ar fi aşteptat să sară banul doar cu puterea minţii. Şi se îndură Cutare 1 să o ajute, în timp ce Cutare 3 e pe post de majoretă. Pe bune că am văzut multe, da' persoane - două la număr - care să stea să citească cu voce tare cum îţi poţi plăti facturile cu cardul, şi-apoi fiecare opţiune în parte - la fel, cu voce tare - n-am mai văzut... Le-au luat la rând... Şi nici măcar nu aveau un stil cursiv de a citi; imaginaţi-vă pe cineva de la clasa 1, care n-a învăţat la grădiniţă cum stă treaba cu literele, încercând să priceapă ce vrea să le comunice bancomatul. Inclusiv "da" şi "nu" au citit... Am simţit cum îmi cresc fire de păr albe, cum mi se întind neuronii, cum prind rădăcini la picioare. Şi cum era o consignaţie prin apropiere, am zis să pierd ceva timp holbându-mă artistic prin vitrine. Ştiu tot meniul oferit de consignaţia cu pricina, şi când m-am decis să mă întorc la bancomat, stupoare! Tot acolo erau! 15 minute pe ceas pentru a scoate nişte nenorociţi de bani. 15 minute care mi s-au părut o eternitate. Dar, finalmente au plecat, şi-ntr-un aproape minut am pus şi eu mâna pe bani.

Ce e în neregulă cu imaginea asta? Păi, să vedem:
În primul rând ar trebui să se facă nişte cursuri pentru persoanele care vor să-nveţe să folosească un card, înainte de a le lăsa să umble dezlegate prin societate. Nu de alta, da' există unii mai puţini calmi decât mine, cu veleităţi de criminali în serie, care ar putea să explodeze pentru că tu bâjbâi bancomatul, în timp ce el mai are 10 minute pentru a mai prinde nu'ş ce magazin deschis, sau pentru că-l aşteaptă taxi-ul.

În al doilea rând - şi aici ne îndepărtăm puţin de seara mea - sunt ăia de iau chitanţă după fiecare chestie. Interogare sold - chitanţă. Scos bani - chitanţă. Din nou, interogare sold, să vadă cu cât au mai rămas, cu toate că ar putea face o simplă scădere: chitanţa 1, minus chitanţa doi; da' nu, interogare din nou şi, din nou, chitanţă. Trei chitanţe luate degeaba, de parcă ar vrea să-ţi facă în ciudă, sau n-au ce face acasă, şi s-au gândit să piardă ceva timp cu bancomatul...

Şi, al treilea punct, şi cel mai stresant, ăia de au după ei câte 3 carduri, şi scot de pe fiecare în parte bani, şi la fiecare card mai iau şi câte trei chitanţe. Sânge pe pereţi! Adică, să ne înţelegem, mă duc să-i fac o vizită bancomatului; două persoane în faţa mea, aşa că aştept răbdătoare. Şi din alea două se transformă în 6, ba chiar 7, pentru că am avut "plăcerea" de a da şi peste câte 4 carduri de individ. Da' dacă erau 7 persoane în faţă, nu tot trebuia să aştepţi? o să ziceţi. Ei, bine, nu. Pentru că dacă ar fi fost 7 persoane, mi-aş fi mişcat oasele bătrâne direct spre un alt bancomat. Aşa, văd două, apăi mă aştept la 2 carduri. Să fie două persoane şi mai multe carduri mi se pare înşelăciune curată; a aşteptărilor mele, adică. Mă simt, păcălită, trasă pe sfoară, înjunghiată pe la spate, trădată, bătaia de joc a zeului suprem al bancomatelor şi al cardurilor.

Încă o chestie şi mă opresc: există şi ăia de folosesc cardul de ceva timp. Pe bune acu', am început să recunosc figuri la bancomat, deci nu-i ca şi cum ar pune pentru prima dată mâna pe el. Ei, şi după câteva luni, ghici ce! Se comportă la fel ca la început. Meticuloşi, citind atent fiecare cuvinţel, scărpinându-se netalentat în cap pentru că nu se pot hotărî cât să scoată, cu viteză de supermelc, obosit după o goană nebună cu o furnică; fraaate, mi se dezvoltă impulsuri violente. De ce nu vrei tu să-nveţi o dată pentru totdeauna că nu-ţi trebuie 5 facultăţi şi câteva doctorate ca să apeşi nişte butoane, şi că dacă vezi că celorlalţi din spatele tău începe să le crească barbă e semn rău? Păi, până şi bunică-mea, care se apropie lejer de 80, scoate banii aproape la fel de repede ca şi mine; restul lumii, care bibileşte butoanele, care le dezmiardă şi mai au puţin şi se apucă să lustruiască ecranul, nu se poate ridica la viteza unei băbuţe de 80? Mi-e răăău....

Pân' la următorii nervi, la bună vedere!