In vino veritas

Îmi place Vorbeşte vinul a lui Bitză. Pe bune că-mi place. Mi-a plăcut de când a apărut, şi continuă să-mi placă. Da, probabil nu se încadrează în peisajul mare al chestiilor pe care le ascult de obicei, dar e aşa... "o folie"...

Problema cu ea e în felul următor: exact ce spune el acolo s-a întâmplat şi-n realitatea apropiată mie; unul dintre motivele pentru care bunica şi-a luat bocceluţa şi l-a lăsat pe bunicu'. Pentru că vorbea prea mult vinul şi s-a săturat să audă scuza cu pricina. Aha, oricât de mult mi-ar plăcea, şi oricât de tare i-aş şti toate versurile de la un capăt la celălalt, întreaga melodie nu-i decât o scuză. Şi nici măcar una prea reuşită, pentru că dai vina pe ceva ce ai fi putut evita; cu alte cuvinte, nu e vina ta că vorbeşte vinul, dar e vina ta că l-ai turnat fără măsură, ştiind că vei ajunge din nou la momentul în care te vei scuza din nou, şi din nou, şi din nou.

Nope, nu predică antialcool va fi azi; la urma urmei, fiecare bea cât poate, cât îl duce, cât îl ţine, şi dacă întrece măsura, capul lui de pereţi. Sincer. Azi va fi aşa:
În principiu ai învăţat cam ce e bine şi ce e rău; şi nu, nu ne bazăm pe faza cum că totul e relativ. Strict chestiile pe care le poţi clasifica drept "bune" şi "rele". Şi da, se-ntâmplă să greşeşti; să le mai încurci între ele, să mai calci în străchini, e normal, om eşti. Da' eu ştiu una şi bună: dacă am greşit ceva, şi mi-am luat-o pe faza aia, apăi nu mai repet. Exemplu simplu, simplu de tot: am traversat pe unde n-aveam voie; m-au văzut, m-au amendat, de atunci nu mai trec decât pe la trecere, şi pe verde. Simplu ca "bună ziua".

Ei, da' nu, că vezi tu că mai nou e la modă faza aia: nu m-am gândit că... Sau: nici nu mi-am imaginat că... Păi stai aşa, că nu e chiar aşa. Ştiai dintr-un exemplu anterior că nu e bine, că mă calcă pe ficaţi faza aia, şi totuşi continui să o faci. Over and over again. Ţi s-a dat peste nas, ţi s-a spus, ţi s-a subliniat cu marker-ul, ba chiar cu panouri publicitare d'alea luminoase că nu, nu e bine; şi, ghici ce, faci în continuare aceeaşi chestie. Şi-atunci eu ce ar trebui să cred? Una din două: ori nu dai "a flying fuck" pe ceea ce zic eu, ori eşti atât de bătut în cap încât nu pricepi nici dacă-ţi bat un cui în cutia craniană. Nici una dintre cele două variante nu te pune într-o lumină favorabilă, pe bune.

Căăă... eu nu vreau, da' se întâmplă. Pe bune? Să mori tu! Păi, nici asta nu te face să arăţi mai deştept. Şi nici să scapi aşa uşor. Din nou exemplu simplu, simplu de tot: cleptomanul nu se poate controla să nu fure; e un impuls patologic, dar asta nu înseamnă că, dacă e prins, nu ajunge direct la proces. Deci, faptul că faci orice chestie inconştient nu te salvează de consecinţe. De orice fel.

Da, am nervi. Da, sunt nervi din ăia de duminică, care probabil nu vor exploda într-o orgie de sânge pe pereţi, şi totuşi... Nu pricep şi pace bună. Nu pricep cum poţi să te scuzi la fiecare minut, şi nu pricep cum poate chiar să ţină scuza aia. Înţeleg că e mai uşor să spui "îmi pare rău" decât să te opreşti înainte de a face ceva ce necesită fraza cu pricina, da' totuşi... Câţi de "îmi pare rău" sunt prea mulţi? Sau când se vor opri? Şi nu, nu vorbeşte vinul. Din păcate pentru că, dacă ar fi vorbit, ar fi spus mult mai multe. Dar e doar cafeaua; aia de duminică, care încearcă să fie mai relaxată...

Pân' la următorii nervi relaxaţi, la bună vedere!