O dimineaţă perfectă

Să ne înţelegem de la bun început că ziua mea începe, în principiu, undeva după ora 13. Adică, atunci mă vei auzi bolborosind "bună dimineaţa", atunci îs cu capul în cana de cafea, de-abia de atunci se termină noaptea şi o zi nouă mă aşteaptă. Zilele în care sunt în picioare înainte de sus-numita oră sunt excepţii malefice, moduri în care universul îşi face de cap cu mintea mea, un nefericit accident de planning sau, pur şi simplu, o zi în care am de făcut mult prea multe chestii.

Şi în ordinea asta de idei, ieri ar fi putut fi o dimineaţă obişnuită; în care să mă trezesc când sună alarma, să mă târăsc până-n bucătărie şi să-mi beau cafeaua la ora deja cunoscută. Da' vezi tu că astrele - şi acu' o dau mistico-filosofie - au un mod ciudat de a se juca cu mintea noastră. Aşa că s-a întâmplat în felul următor:

7.29 - ştiu ora, pentru că una din manii atunci când mă trezeşte ceva sau cineva e să mă uit la ceas, pentru a şti dacă mai am timp să dorm sau există riscul de a mă urca la loc în pat, a mă corcoli sistematic şi, tocmai în momentul în care dau să adorm, să sune alarma pentru că, de, tre' să mă trezesc. Reluând: 7.29. Dragonu' vrea în casă. Dragonu' e lăsat să intre în casă, şi-apoi dat repede, repede de tot afară. Nu îndeajuns de rapid însă pentru ca mintea mea să nu-i prindă mieunatul. Ei, şi cum dimineaţa devreme (a se citi cu noaptea în cap din punctul meu de vedere) sunt foarte dispusă să mă cert cu tine, pun mâna pe telefon şi-o sun pe doamna mamă pentru a afla logica şi motivul pentru care mi-a exilat rapid motanul din cameră. Repet, ţâfnoasă. Căăă, era mudar pe picioare. Neuronii mi s-au zburlit, codiţa mi s-a făcut brad, sânge pe pereţi! Nu-mi dai mie Dragonu' afară din cameră pentru că nu s-a şters pe picioare înainte. Aşa că mă scurg din pat, pun mâna pe pachetul de şerveţele umede şi mă duc să-mi recuperez odorul; şerveţelele parfumate erau în semn de protest. Îl bunghesc, îl prind şi, stupoare! Nici măcar nu era murdărel! Era plin de scaieţi, da' doamna mamă n-a stat să cereceteze înainte de a-mi strica mie somnul. Iau motanul de-o aripă, fac ceva scandal despre cum nu mi-e respectată odihna, îi dau să mănânce şi... înapoi în pat. Încă vreo 5 ore de somn mă aşteaptă... Credeam eu, sau îmi făceam iluzii.

8.40 - Dragonu' vrea afară. Mă dau jos, îi deschid uşa, iese; o bunghesc pe Cami care mânca liniştită şi am o tentativă de a o da afară odată cu el. Mă priveşte dezarmant, aşa că o las în casă. Big mistake! Huge mistake!

9.15 - Cami vrea afară. Bat mărunţel din buze în timp ce mă dau IAR jos din pat, părăsind - pentru a câta oară? - culcuşul cald, moale şi comod. Închid uşa, înapoi sub pătură şi zâmbesc aproape fericită pentru că nimic nu-mi mai poate tulbura somnul de aici înainte.

10.07 - mesaj de la Orange. Aha. Şi cum telefonul meu stă mereu pe sonor ŞI pe vibraţii, îi înjur politicos în gând şi dorm mai departe.

11.10 - sună telefonul. Număr ascuns. Răspund pentru că de, s-ar putea să fie vreo urgenţă. Recunosc vocea din prima. Una dintre cele două admiratoare secrete s-a gândit să-mi dea trezirea. Aia de vorbeşte, nu aia de se mulţumeşte să asculte. Şi-i recunosc vocea dintr-o mie, pentru că e o voce subţirică şi hăhăită. Aşa că-i dau singura replică de care sunt în stare la ora aia: puşca mea, sună mai târziu, lasă-mă să dorm, mi-e somn! De obicei sună de câteva ori; de data asta se pare că a prins din prima mesajul, pentru că nu a mai sunat. Nu ieri dimineaţă, cel puţin...

Şi-aşa am reuşit să-mi fac somnul de frumuseţe până când, într-un final, a sunat alarma, şi-a trebuit să mă trezesc oficial, să-mi pun figura umană şi să mă pregătesc de muncă. O, happy morning! Nu mai pot de nerăbdare să mai dau peste o dimineaţă atât de palpitantă; e tot ceea ce-mi doresc de la viaţă...NOT!!!

Pân' la următorii nervi, la bună vedere!