Mi-e silă - p. 3

Nu-mi plac foştii alcoolici care încearcă să convingă pe oricine le iese în cale că o bere - indiferent de periodicitatea cu care o consumi - îţi face rău. Mă calcă pe ficaţi foştii fumători care vor cu orice preţ să te laşi şi tu de fumat. Te-ai lăsat. Bravo ţie. Ai înţeles finalmente că nu făceai decât să te distrugi, şi-ai renunţat să-ţi îneci amarul în băutură. Felicitări. Pe bune că mă bucur pentru tine, dar nu te lega de berea mea. Dacă voi ajunge la marginea alcoolismului, probabil că voi căuta ajutor. Dacă voi fi atât de inconştientă încât să mă arunc într-o prăpastie plină cu băuturi alcoolice, capul meu de pereţi. Înseamnă că sunt atât de fraieră, încât merit să mor. Da' deocamdată lasă-mă să mă bucur de o bere când şi când. Te admir pentru că ai avut tăria de a renunţa la ţigări. Da' asta nu înseamnă că sunt şi eu la fel de puternică, sau că vreau să mă las de fumat. Nu, nu ştiu dacă mi-ar fi uşor să renunţ la ele, dar pentru moment chiar nu vreau. Din nou, capul meu de pereţi.

Da' nu, că vezi tu, că cei care s-au lăsat de ceva nociv, simt impulsul ăsta de nestăvilit, de a te trage după ei. Să guşti şi tu din binele lor. Şi se prezintă aşa, sub formă de salvatori ai lumii şi al sufletului tău nenorocit, încercând să răsfrângă şi asupra ta minunea de a nu mai face o anumită chestie; oricare. E exact ca ăia de se căsătoresc, şi dup-aia nu mai văd decât nunţi în jur, inclusiv pe a ta. Sau cei care, la un moment dat, devin părinţi, şi au impresia că bucuria lor e în mod clar molipsitoare; dacă ei sunt fericiţi părinţi, clar şi tu tre' să faci un copil, pentru că altfel nu poţi fi împlinită.

Sincer, înţeleg că e posibil ca toate astea să fie pornite chiar din inimă, şi să aibă cele mai pure şi mai caste intenţii, da' eu nu pot uita că drumul spre iad e pavat cu bune intenţii şi că nici o faptă bună nu rămâne nepedepsită. Pe probate.

Ei, şi-n ordinea asta de idei, mai tare decât persoanele care au făcut odată, demult, ceva, şi-acu' au renunţat la ceva-ul cu pricina, şi-ncearcă să te convertească prin exemplul personal şi pe tine, mă stresează altele. Care altele? Imediat. Alea de au făcut ceva - orice - şi acu' îl critică. Da' ştii cum? De parcă ar fi Martin Luther King vorbind împortiva discriminării; de parcă ar fi Hitler vorbind împotriva evreilor; de parcă ar fi Papa vorbind împotriva diavolului. Adică aşa, cu patos şi pasiune, uitând să specifice că da, au făcut acelaşi lucru, da, s-au zbătut în aceeaşi mocirlă, da, şi eu ştiu, şi tu ştii, şi toată lumea ştie. Da' nu, el doar condamnă. Nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i miroase - ăsta era clişeul zilei.

El, preadreptul, preacorectul, preacinstitul, n-a făcut niciodată chestia împotriva căreia militează cu atâta tărie. În nici un caz. Cine, el? Imposibil. Niciodată nu te-a vorbit pe la spate pentru a te saluta mai apoi c-un zâmbet mieros pe buze; nici n-a ieşit cu tine doar pentru că avea ceva de câştigat din faza asta; nici n-a venit dup-aia să-ţi dea zahăr; nici n-a plecat capul pentru că pe ăla nu-l taie nici o sabie; nici n-a zis că-i place ceva doar pentru că-ţi place ţie; nici, nici, nici. Nimic din toate astea, şi multe altele. Deci nu; în nici un caz n-a fost el ăla, şi chiar dacă îi arăţi negru pe alb că da, tot "nu" o să zică. Aşa că are tot dreptul din lume să critice. Pentru că nu, repet, n-a făcut aia niciodată, dar nu-i mai place, aşa că o înfierează.

Mi-e silă. Pentru că măcar foştii alcoolici, chiar dacă-ţi bagă pe gât filozofia nou descoperită, or să recunoască mereu că au fost acolo. Been there, done that. "Am văzut pe propria piele că nu e bine şi da, metoda prin care încerc să te salvez e al naibii de enervantă, da' măcar e sinceră." Sinceră în ideea în care nu se dau drept sfinţi care n-au făcut nimic rău, vor doar să te protejeze, ci spun drept că au fost acolo, a fost nasol, ba chiar crunt, şi dacă pot să te scutească de latura aceea, îşi vor da tot interesul s-o facă.

Mi-e silă de oamenii cu două, ba chiar trei feţe. Care fac ceva, şi dup-aia uită subit că da, au făcut-o; care se dau drept imaculaţi, când ştiu că-s la fel de mânjiţi ca şi tine. De ăia care una spun, şi alta gândesc. De cei care zâmbesc fals. De cei care te ţin de mână cu stânga, în timp ce cu dreapta exersează lovitura de pumnal. De cei care se cred pâinea divină, şi-ţi scot ochii cu asta. De cei care te mint pe faţă şi te iau drept prost pentru că, de, ar trebui să crezi ceea ce spun. De tot grupul lor strâmt în care, pentru a intra, trebuie doar să te cobori la nivelul acela, şi să poţi să negi ceea ce eşti, sau ai fost. Şi da, mi-e silă, şi nu, nu voi sta niciodată în banca aceea. Pentru că mi-ar fi ruşine cu mine.

Pân' la următorii nervi, la bună vedere!