.

vineri, 8 aprilie 2011

Top 10 priviri

Când eram mică, mi-ar fi plăcut să fiu băiat; adică, ei aveau voie să poarte mereu pantaloni, n-aveau oră de intrat în casă, nu trebuiau să aibă grijă să nu-şi murdărească şosetele albe pentru că nu purtau şosete albe, se căţărau cu o dexteritate uimitoare în copaci, săreau fără probleme de pe acoperişul centralei, alergau mai repede decât fetele, puteau să facă multe, multe chestii care, fată fiind, îţi erau ori interzise, ori imposibile. În timp, am ajuns la concluzia că nu e mare vrăjeală să fii băiat, şi a ajuns să-mi placă statutul meu. E bine să fiu în pielea mea.

Cu toate astea, există o serie de bărbaţi - da, am trecut de la băieţi la bărbaţi - care mă fascinează prin aparenţă. Să ne înţelegem: fiecare are un model - să spunem -, un ideal; al meu se rezumă la partea fizică. Adică, dacă aş fi fost băiat, există o serie pe persoane în pielea cărora mi-ar fi plăcut să fiu, strict din punct de vedere fizic. Lăsând la o parte legendele, ideologia promovată şi absolut tot ce ţine de mental, mi-ar fi plăcut aşa: (paranteză: a se reţine că ordinea în care apar poate fi oricând inversată, pentru că ţine de stare şi de moment; închid paranteza)

1. Chris Norman - aici văd sprâncene ridicate. Trebuie să spun că n-am găsit nici o poză cu el aşa cum îmi place mie: adică tânăr şi în mod clar cum arăta prin 1975. Lumea zice că era urât; pe mine mă fascinează figura impenetrabilă. Parcă-i de ceară. Şi cine mă cunoaşte bine, da' bine de tot, ştie exact momentul în care a început să-mi placă, ba chiar şi ipostazele alea în care mă dă pe spate de-a dreptul. Repet, din motive necunoscute mie, nu apare în nici o poză spre exemplificare...

2. David Bowie - tânăr, bătrân, cu sau fără lentile de contact, aranjat sau boem. Trecând peste melodii, dintre care sunt câteva care mă termină psihic, cum să nu vreau să arăt ca Bowie? Păi, a schimbat tot ce înseamnă modă, a revoltat generaţii prin outfit şi coafuri, a avut curajul de a ridica "ciudatul" la rang de ideal estetic; deci, cu să nu?




3. Marc Lavoine. În mod clar în variantă puţin îmbătrânită, mai aproape de prezent. Nu ştiu dacă sunt ochii, sau gura, sau întregul, dar da, frate, Lavoine îşi merită locul în top... Are un ceva aparte; ideea de om cald, bun; şi parcă te ascultă, şi parcă te face să vrei să vorbeşti. Despre orice.










4. John Malkovitch - aici e cu şustă. Clar e din cauza figurii puţin psihopate. Nu ştiu de ce îmi dă senzaţia că, atunci când se uită la tine, vede tot, tot, tot. Şi ce simţi, şi ce gândeşti, şi ceea ce ai fi vrut să gândeşti, dar n-ai mai apucat pentru că da, a intrat în mintea ta. Şi-mi place şi-n varianta "de epocă" şi-n varianta modernă şi da, mai ales când uită să zâmbească. Genul de gură care nu-l suport pe femei, dar care pe bărbaţi are un farmec aparte.






5. Nick Cave - Poate cel mai obsedant ca figură dintre toţi, Cave mi-a părut mereu genul de tip capabil să zâmbească în timp ce bagă artistic cuţitul în tine. Şi da, cântând duios despre asta.











6. Johnny Hallyday - în mod clar în variantă puţin îmbătrânită. În ciuda figurii de pisică - da, mi se pare că are o aparenţă felină - l-am asociat mereu cu ultimul lup din tribul lui. Ăla care nu vrea să renunţe, pe care o să ţi-l aminteşti tocmai pentru că a stat în picioare până în ultimul moment; care o să te facă să pleci privirea, chiar şi atunci când crezi că deţii controlul.




7. Che Guevara - nu ştiu dacă e bereta, trabucul, zâmbetul, privirea; cert e că m-a "prins". Puţin răvăşit, puţin afectat, puţin nervos, legat de-o idee, boem şi da, extraordinar de mort. Da' ce-are a face asta? Hasta siempre...








8. Johnny Depp - pălărier nebun, Wonka, scriitor, pirat, ţigan, detectiv sau băiat-foarfece; mereu cu o coafură dacă nu ciudată, măcar câtuşi de puţin răvăşită. Mereu uitându-se de parcă nu pricepe sau de parcă pricepe mult prea mult. Mereu pus pe câte un plan pe cât de măreţ, pe atât de ciudat. Arătând genial şi bărbierit, şi cu mustaţă, cu cu pleată, şi tuns scurt, cu ochelari, fără, pus la patru ace şi-un bold sau, pur şi simplu, în blugi şi tricou.




9. Ville Valo - da, se pot găsi puncte comune între el şi Johnny Depp. Depinde de perioadă, şi depinde de vârstă. Dar Ville Valo ăla de l-am "cunoscut" eu în tinereţe m-a captivat prin feminitate. Sau prin delicateţe, dacă se poate numi aşa. Era fatalul-delicat; acum e fatalul-maipuţindelicat, dar îmi place la fel de mult. C'mon, obsesiile din adolescenţă nu trec nici cu ordinul procuraturii...







10. James Dean - nu, nu e ultimul ca preferinţă, am mai zis, e un pseudo-top, pentru că nu m-ar lăsa inima să-i aranjez pe numere. Aici e clar: je m'en foutism total. Puţin terminat, puţin suferind dintr-un motiv evident - gen inimă rănită -, victimă, dar totuşi în picioare.










Şi da, poate părea bizar să faci un top exclusiv fizic, şi nici măcar să nu fie un top adevărat. Punctul comun dintre ei? Cred că privirea. Felul în care se uită. Primul lucru pe care îl remarc la cineva. Nu mă prinzi cu trăsături perfecte, nici cu nimic altceva decât cu privirea. Nu, nu ţine vrăjeala aia cu "ochii sunt ferestrele sufletului", pentru că la mine nu contează ce citesc în ei. Contează doar ca ceea ce e acolo să fie atât de interesant încât să mă captiveze, şi să vreau să aflu mai multe.

Pân' la următoarea manie, la bună vedere!

12 comentarii:

  1. DA ... interesant acest "top" ... as spune ciudat ... dar nu in sens rău ... ;)

    RăspundețiȘtergere
  2. @Toma Marius - pentru mine "ciudat" e mereu de bine:P

    RăspundețiȘtergere
  3. Mda... in afara de Ville Valo, care m-a atras de cand l-am vazut prima data(probabil ca am fost influentata si de vocea si melodiile lui)si de Johnny Depp, care chiar are un farmec aparte, in mare parte datorita privirii lui, imi place si James Dean... e simpatic, apoi pare atat de neajutorat si asta il face si mai atragator. Imi aminteste de cineva drag.
    Insa John Malkovitch...hmm... too creepy for me...si totusi pare un tip inteligent, foarte sigur pe sine, sigur de ceea ce isi doreste si care e capabil sa reuseasca tot ce-si propune.

    RăspundețiȘtergere
  4. @angel - cred că tocmai d'asta îmi place Malkovitch:)))

    păi, e aşa: dacă ne-ar plăcea tuturor exact aceleaşi chestii, unde ar mai di diversitatea?:P

    RăspundețiȘtergere
  5. Ai dreptate. Eu ii prefer pe cei care au o infatisare mai inocenta, mai blanda, dar sunt si cativa mai ciudati care-mi starnesc interesul.
    Si inca un tip care mi se pare atragator ar fi Stuart Townsend, desi cu parul scurt parca nu prea mai are acelasi farmec.
    http://hollywoodtwins.files.wordpress.com/2010/04/stuart-townsend.jpg

    RăspundețiȘtergere
  6. @angel - hmmm... păi, nu e faza de atras, e faza de cum mi-ar fi plăcut mie să arăt:P
    daaar, în nici un caz inocent:P psihotic e mai mult eu:)))

    RăspundețiȘtergere
  7. Uite, si asta are ceva pervers in privire, daca ai rabdare sa urmaresti pana la sfarsit videoclipul, ca acolo trage o uitatura misto rau :)) - http://www.youtube.com/watch?v=1TB1x67Do5U - ce zici?

    RăspundețiȘtergere
  8. Ca de la bărbat, la bărbat hehehehe, îl ador pe: Jack Nicholson

    RăspundețiȘtergere

Related Posts with Thumbnails
 

Blue Jasmine Template by Totul despre Blogger