Cum să dormi pe bucăţele

Nu mă culc înainte de 3 din noapte, din principiu. Principiul conform căruia oricum n-aş adormi. După 3, cu bătaie spre 4-5-6, există şanse să adorm. Dacă nu adorm, mă-ntorc de pe o parte pe alta, număr, spun poezii, mă aşez şi-n cap, poate-poate. Mai aprind veioza, mai aprind o ţigară, perna-i prea moale, pledul prea scurt, patul prea mic, mă rog, d'astea de om care vrea s-adoarmă, da' nu poate. Şi-ntr-un final glorios, reuşesc; mai contează că se luminează afară, că s-au apucat cocoşii să cânte, că unii încep serviciul? Nu pentru că, finalmente, dorm.

Conştiincios am alarma setată, pentru că nu pot dormi o veşnicie, şi e musai s-ajung şi la muncă. Şi sună alarma. Sună ca nebuna şi-mi ia ceva timp să mă prind cine e, ce vrea şi de ce nu se opreşte. Ţi s-a-ntâmplat să răspunzi la telefon, şi de fapt să-ţi sune alarma? Mie da... Şi invers.

Un calcul simplu îmi spune că-mi permit să mai dorm 15 minute. Şi-i dau de lucru, să mai sune o dată. Cele mai profunde 15 minute de somn. Adorm instant, cu vise şi cu tot tacâmul. Şi mai sună o dată, şi-o mai amân cu 15 minute, şi tot aşa până mă prind că, dacă nu mă dau în secunda aia jos din pat, nici teleportarea nu mă mai ajută. Da' reprizele alea de somn mă fac să funcţionez, şi-mi încarcă bateriile şi mă şi obosesc, pentru că-i somn fracţionat, cu porţia.

Dilemă: de ce nu pot adormi când mă aşez în pat? Sau de ce nu pun alarma la ultima oră, aia gravă, ca să nu mă mai simt atât de masochistă, pentru că mă joc şi cu nervii, şi cu corazonul?

Pân' la următoarea dilemă, la bună vedere!