Puterea sms-ului

Știi mesajele alea stereotip de sărbători cu ”fie ca” sau ”sfânta lumină” sau ”acum, în prag de”? Da, despre alea care s-au transmis din generație în generație, sau astea mai noi, pe care le găsești lejer pe net, dacă dai o căutare cu urări. Mă, mă enervează. Pe bune. Nu pentru că n-au pic de originalitate, ci pentru că le primești în serie, de la persoane cu care n-ai nici în clin, nici în mânecă.

Din câte am înțeles, se caută mesajul și se ia agenda la puricat. Din toate numerele, majoritatea sunt Cutare. Da` cum să nu-i dai și lu` Cutare o urare? Cum să-l ignori? Dacă te consideră lipsit de bun simț și fără maniere? Așa că trimiți în lanț. Na, de-aici, să nu zici că nu te-am băgat în seamă.

Recunosc cinstit că la genul ăsta de mesaje eu nu răspund. Mie nu mi-e teamă că o să fiu considerată lipsită de bun simț și fără maniere. Pentru că nu mi se pare cinstit să răspund decât celor pe care le simt sincere și acolo doar pentru mine. Și nu, nici nu dau mesaje-n lanț. Ba chiar nu dau mesaje deloc. Dacă vreau cu adevărat să-ți urez alea-alea, te sun. Chit că-i pentru 30 de secunde, mă simți în voce și simt că te bucuri că-mi auzi vocea. Atât de simplu.

Bilanț? Am răspuns unui mesaj, am dat un telefon. Un amic și-o persoană la care țin, peste ani. Face to face, oamenii care contează și care-s lângă mine. Din multiple puncte de vedere, în multiple feluri. Și-atât.

Încă o săptămână și se termină toată agitația. Aștept calmul de după.

Pân` la următoarele mesaje, la bună vedere!