Zzzz

Zddrrreelit. ZZZddrrre-lit. Şi-ncă o dată, da' mai apăsat, şi mai cu ciudă: zzdddre-lit!
Ce-i cu cuvântul ăsta? Ştii când faci fixaţie pe-un cuvânt, şi te amuză-ntr-un fel, da' te şi zzggârie aşa, pe timpan, da' rămâne adânc fixat pe neuron şi nu mai poţi scăpa de el? Ei, aşa-i cu zzddrelitul, chit că-ţi zzddrreleşti genunchii, palmele, sau doar creierii. Cine l-a inventat poate fi mândru, pentru că mi-a rămas adânc înfipt în vocabular; la fel ca o melodie enervantă, care nu-ţi place neapărat, dar care te obsedează zile-ntregi. Şi oricât ai vrea s-o înlocuieşti, nu vrea să dispară. Şi te trezeşti c-o fredonezi în gând, în public, în duş şi pe bune că nu-ţi place atât de tare.

Zzzggaibă, zzzgâtie, zurrrrliu. Altele zzggomotoase, care zzzguduie tot. Cuvinte din vechi şi dintr-o copilărie în care nu pricepeam dacă-i de bine sau de rău. Da' cică pot fi şi de bine, şi de rău. Depinde. Dacă zzddrăngăneşti dimineaţa toate cele, e de rău. Dacă-i faci să râdă, e de bine.

Nu te sssttrofoca prea mult, bllleotocăreşte mai puţin şi n-o să fii torcoşşşit. Mă, sincer, ce-i cu cuvintele astea? Recunosc, au farmec, da' rămân pe sistem. Mai mult, mai mult, din ce în ce mai mult. Perverse cuvinte. Te iau prin învăluire. Nu mai scăpi de ele. Nu mai ai nici o şansă.

Şi-n ultimul moment, mă vizualizez repetând obsesiv: zzzdddrelit!

Pân' la următoarea manie, la bună vedere!