Sindromul discului zgâriat

Replicile care ştiu că vor urma, încă înainte de a fi spuse, mă disperă. Alea care sunt aceleaşi într-o anumită situaţie, şi care se repetă enervant de fiecare dată când faci ceva. Şi nu mă refer la "noroc!" atunci când strănuţi.

Ai mei ştiu că fumez de când m-am apucat. Sunt mulţi ani de-atunci. Şi stau frumos în imperiul meu, cu cafeaua şi ţigara, şi fac ce fac eu pe acolo. Ei, dacă trece Bucur pe la mine, mai rar va saluta. Replica lui e mereu "ţigăroaica, ţigăroaica!". Cred c-am auzit milioane de ţigăroaice. Deja îl vizualizez în costum de ţigară, cu capul aprins, ieşindu-i fum pe urechi.

Dacă tuşesc - şi tuşesc destul de des în ultimul timp pentru că m-am împrietenit c-o răceală - tot Bucur, în înţelepciunea lui, va replica: "taci plămân, că-ţi dau tutun!" Deja nu-mi mai vine să tuşesc cât sunt prin preajma lui pentru că, de 10 ori într-o zi dac-aş tuşi, de 10 ori aş auzi faza cu plămânul şi tutunul.

Se-ntâmplă să beau un pahar de vin şi, în inocenţa mea, să afirm că-i bun? "Bun îi vinul, nu-i ca apa, nici friptura nu-i ca ceapa." Să-mi iau câmpii, şi altceva nimic. În momentul în care mă aud spunând ceva, ştiu cu siguranţă c-am făcut o greşeală, pentru că da, va urma o replică celebră, plină de miez.

De ce simte nevoia să completeze cu aceleaşi chestii? Nu s-a săturat de ele? Nu s-ar întâmpla nimic grav dacă nu le-ar spune. Ba chiar aş fi mai fericită. Da' nu, că e o nevoie imperioasă de a repeta. De parcă se sufocă dacă nu spune. De parcă viaţa lui depinde de asta.

Şi-am crezut că sindromul discului zgâriat vine odată cu o anumită vârstă. Că, după ce trec de 50 de ani, li se-nţepeneşte mintea pe anumite fraze, şi le repetă over and over again, pentru că nu mai au puterea să scoată ceva nou. Nimic mai neadevărat!

Dacă în discuţie vine vorba de speranţă, o colegă va spune impasibil: "sperando, vivindo, murindo, cacando". E vorba de vârstă, o alta va replica "bătrâneţe, creţe", lăsând spaţiul dintre necompletat. Zodii? "Există două zodii: vărsătorii şi restul." Vrei ceva bun? "Mănânci, calule, ovăz?" Facem o comandă azi? "Faci cinste?"
Şi lista poate continua. Aceleaşi replici, repetate la nesfârşit. Nu, nu ţine de vârstă pân' la urmă. Poţi avea discul zgâriat şi la 20 de ani. Singura mea problemă e că m-am săturat să ştiu ce va urma. Previzibil mă chinuie. Şi-mi simt neuronii pulsând, şi nu mai e mult până explodez. Bye-bye previzibilitate!

Pân' la următorii nervi, la bună vedere!