Girl drama

Dintre toate chestiile care mă amuză la femei, motivele pentru care se ceartă au toate şansele să ajungă number 1.

Nu, nu vorbesc despre certuri serioase, de genul "mi-ai trădat încrederea, pentru că eu ţi-am povestit chestia aia, pe care n-o mai spusesem nimănui, şi ţie ţi-am spus-o pentru că am avut încredere neţărmuită în tine, dar tu ai preferat să-ţi baţi joc de mine, să terfeleşti încrederea acordată, să mă calci în picioare şi să povesteşti tuturor ceea ce ţi-am spus eu în secret, pe când încă mai aveam încredere în tine!" Nici la probleme acute ca "ce ţi-a trebuit să te bagi între mine şi prietenul meu, ştiai doar că ne iubim, şi vrem să ne căsătorim, şi să turnăm o liotă de copii, şi-n loc să respecţi asta, tu l-ai îmbătat şi apoi ţi-ai făcut mendrele cu el, sperând să mă lase pe mine şi apoi să vină la tine, şi de fapt tu nici măcar nu-l iubeşti, îl voiai doar pentru că era al meu, şi acum mă simt de două ori trădată şi abandonată, mai întâi de el, şi apoi de tine, despre care credeam că eşti prietena mea!"

Nu, astea sunt, să spunem, motive serioase de ceartă, de rupt de prietenii, de pierdut încrederea în oameni. Pe mine mă amuză fazele alea:
"Fată, ştiai doar că eu vin azi cu bluza asta, care e albastră ca marea din ochii mei, şi care mi se potriveşte de minune, ce ţi-a trebuit să vii şi tu cu fustă mov? Nu mai am ce discuta cu tine!"
"Ţi-ai luat rujul ăla care-mi plăcea mie şi pentru care strângeam bani, şi ştiai doar că-l vreau teribil, şi ţie nici măcar nu-ţi stă la fel de bine pe cât mi-ar fi stat mie, dar ţi l-ai luat totuşi, ca să-mi faci în ciudă. Nu mai am ce discuta cu tine!"
"Ai spus că mergem să-mi cumpăr canapea, şi ce-mi pasă că-ţi era rău, şi că aveai febră, şi că tuşeai îngrozitor, puteai totuşi să vii, pentru că am mare nevoie de canapeau aia, şi nu mă pot decide singură pe care s-o aleg, şi puteai să iei şi tu mai multe pastile, sau puteai spune de la bun început că de fapt nu vrei să mergi, nu să spui cu o oră înainte că nu mai vii, şi să mă laşi baltă. Nu mai am ce discuta cu tine!"

Ei, genul ăsta de certuri mă amuză. Pentru că majoritatea se iscă pentru că pur şi simplu te plictiseşti, şi n-ai ce face, şi o ceartă înseamnă mai mult de 2 minute în care îţi verşi amarul adunat sau închipuit. Nuuu...O ceartă are preludiu, orgasm şi postludiu. Adică: pregăteşti cearta aia, te gândeşti bine de tot ce motiv să invoci, aduni argumente şi contraargumente; apoi te cerţi bine, bine de tot, chiar dacă motivul scârţâie, îţi aduci aminte eventual şi de chestii întâmplate mai demult, pe care nu le-ai spus la timpul lor, dar care acum te râcâie parcă mai tare decât atunci; apoi, după ce-ţi laşi victima însângerată pe caldarâm, te pregăteşti de postludiu, momentul în care una dintre voi va face primul pas către împăcare, va contracara sau va adopta o atitudine plângăcioasă, până când, într-un final, veţi cădea înlăcrimate una în braţele celeilalte, promiţându-vă că nu veţi mai lăsa motive minuscule să vă strice prietenia.

Femeilor le place drama. Dacă n-au parte de ea, o inventează. Şi nu inventează, neapărat, chestii majore, cât drame mici, din care să iasă rănite - nu prea mult, doar aşa, puţin, cât să aibă de ce să se plângă - şi despre care să discute, apoi, cu zilele. Pentru că nu e de ajuns drama în sine; nu, discuţia de după, în care diseacă fiecare secundă din ceartă, e bomboana de pe tort. Le mai umple încă vreo câteva zile, le dă prilejul să se cunoască mai bine decât se cunoşteau, solicită anumite reacţii despre care nu ştiau că există în ele, întregeşte tabloul de "dramă".

Clar, nu generalizez. Anumite femei fac chestia asta, în anumite situaţii specifice. Dar, pe bune acum, n-aţi fost niciodată prinşi într-o ceartă despre care nu ştiaţi nimic, pe un motiv pe care nici nu ştiai că te poţi certa (gen poziţia cănii pe masă), într-un moment în care n-aveaţi nici cea mai mică dorinţă belicoasă?

Evident că sus-numitele "războaie de umplutură" nu lasă sechele foarte seriose, pentru simplul motiv că nu sunt începute pentru a fi serioase. Cei dintre voi care aţi urmărit anime-uri, ştiţi cam la ce fel de atitudine mă refer: ochii maaaaari, cu un început de laaaaacrimi, o discuţie care poate fi tradusă "gsdhgdhjdsdsgsdhgdhjghgsjkgsgdhjdgsghjsddkjgsgdjjvd,dbdskjgdsg", urmată de un alt râu de lacrimi şi de ipostaza aia, în care fetele stau faţă în faţă şi se ţin de pălmiţe, bucuroase că s-au împăcat.

Asta e aşa, de luni dimineaţă, în ideea în care vă puseserăţi în gând să vă certaţi cu cineva. Lăsaţi-o pe lunea viitoare...S-ar putea să se mai adune motive, şi să iasă scântei mai mari, cu posibilitate de prelungiri în week-end:P