Prostie crasă

"Dacă mă îmbrăcam aşa sexy ca tine, nu ştiu dacă mă lăsa prietenul meu să ies din casă" - o colegă, către altă colegă.
"Mi-am pus o fustă scurtă, şi prietenul meu a zis că nu merge cu mine aşa pe stradă, că e gelos" - idem.
"Al meu, să vadă că se uită alţi bărbaţi după mine, îmi face scandal o săptămână. Atât e de gelos, şi mă iubeşte ca pe ochii din cap. Îi e teamă să nu mă piardă!". La fel.

Ce nu e în regulă cu frazele de mai sus? Hmmm...să ne gândim.

1. Te îmbraci aşa cum te simţi tu bine. Că vrei să ieşi doar în dresuri, e numai şi numai problema ta. Nu e de competenţa nimănui să spună cum să te îmbraci, pentru că nu mai eşti nici la grădiniţă, nici sub vârsta majoratului în aşa fel încât să trebuiască să dai cuiva socoteală. Dacă te simţi bine într-o fustă ultra-scurtă, cu tocuri şi bluziţă mulată şi decolată, so be it! Ca ce chestie să spună cineva că eşti "prea decoltată", atât timp cât tu te simţi bine?

2. Eu, una, aş plesni de mândrie să văd că toate capetele se întorc spre femeia de lângă mine. Că toţi o "evaluează", din cap până în picioare, că toţi ar vrea să fie în locul meu, că n-or să aibă - poate - niciodată pe cineva care să arate atât de bine alături. Mi se pare cel mai mare compliment posibil să vezi cum toate privirile se întorc admirativ după persoana de lângă tine. Că s-a îmbrăcat mai îndrăzneţ decât ar purta unele, că emană senzualitate, că este acolo, dar nu este a nimănui altcuiva.

3. "Îmbracă-te în sac, cu saboţi de lemn şi, eventual, pune-ţi şi o pungă în cap, pentru că te iubesc prea mult ca să suport faptul că arăţi bestial în rochiţa aia mulată, scurtă, care lasă să se ghicească - subliniez, GHICEASCĂ - tot, pe tocurile tale de 12 cm, cu rujul tău şi privirea evidenţiată de mascara. Te iubesc de mor, dar nu suport să te văd că arăţi bine pe stradă." Mi se pare cea mai stupidă, cea mai aberantă declaraţie de dragoste. Şi sunt femei care pică la replica asta, şi care se conformează, şi care văd în neanderthalianul ăla icoana dragostei şi afericirii supreme. Păi, frate, dacă o iubeşti, nu o ţii sub cheie. O laşi să se exprime, să se desfăşoare, să atragă. Dacă o îmbraci în trening, nu înseamnă că o iubeşti, înseamnă doar că eşti nesigur pe tine. Că vezi cât de bine arătă şi ţi-e teamă că, dacă realizează şi ea, te va lăsa pentru altcineva, mai frumos, mai deştept, cu mai mulţi bani. Atât.

Da, cred că femeile care acceptă explicaţia asta, şi care se conformează, sunt proaste. Cu scuzele de rigoare pentru cele care se simt, dar da, e dovadă de prostie crasă să accepţi să dispari tu, ca persoană, sub un văl cenuşiu, pentru că el aşa înţelege să te aprecieze.

Şi da, ador ca femeia de lângă mine să arate superb, sublim, mirific; s-o văd cum acaparează gânduri şi priviri. Pentru că e liberă să fie aşa cum vrea, aşa cum se simte bine, şi nu radiază niciodată mai mult ca atunci când provoacă accidente din cauză de tocuri, poşetă, bluziţă, fundiţă şi buze.