Pentru ciocolată, cu dragoste

Sunt câteva chestii care le lasă pe femei cu gura căscată, care le bântuie visele, care le transformă iremediabil: pantofii, cosmeticele şi ciocolata. Da, ciocolata. Albă, neagră, amăruie, cu alune, caramel, cremă de fructe, biscuit, bucăţele de portocală, mentă, lichior, vodkă, rom, nucă, marţipan, pătrată, rotundă, mică, mare, tridimensională, ciocolata este plăcerea vinovată la care nu pot renunţa nici în ruptul capului. Dacă sunt supărate, apelează la ciocolată; dacă sunt fericite, ciocolata le maximizează extazul; dacă e ziua lor, vor face tort cu ciocolată; dacă e vreo aniversare, se aşteaptă să primească ciocolată; de Crăciun, fac colecţie cu ea; de Paşte vor neapărat iepuraşi şi ouă de ciocolată; dacă e foarte cald, îşi vor lua îngheţată cu sau de ciocolată, iar dacă e frig vor bea ciocolată caldă. Clar, provoacă dependenţă.

A nu se înţelege greşit. N-am absolut nimic împotriva ciocolăţii. Ba chiar recunosc cu lăbuţa pe inimă că dau şi eu iama prin ea, când am chef. O dimineaţă e mai frumoasă dacă începe cu o pătrăţică de ciocolată, şi nimic nu se compară cu o ciocolată la ora 11 seara, la muncă, în momentul în care mai am puţin şi mă dau cu capul de monitor de disperare.

Problema apare în momentul următor: eşti la dietă (majoritatea femeilor oricum îşi petrec măcar jumătate din viaţă coabitând cu dieta), ţi-ai propus să slăbeşti în următoarele luni măcar 5 kile, nu mănânci decât fructe, legume şi cereale integrale, renunţi - cu greu, dar renunţi - la pizza, shaorma, pâine şi cartofi prăjiţi, te înfometezi practic toată ziua, iar la ora 10 seara bagi fericită 2 batoane de Mars. Frate, unde-i logica în toată treaba asta?

Ştiu una şi bună: nu, o bucăţică de ciocolată n-o să-ţi dea peste cap preaminunata dietă, în schimb două batoane de Mars, băgate cu poftă şi religiozitate la o oră înaintată din noapte clar sunt bombe. Şi, ca imaginea să fie completă, urmează lamentările de rigoare: "Fată, de când ţin dietă, n-am slăbit nici un kil, ba chiar am mai pus vreo 2. Şi nu mănânc mai nimic...O să mă anemiez dacă o ţin tot aşa. Cred că dieta e de vină...Nişte mincinoşi ăştia care spun că slăbeşti garantat dacă mănânci doar fructe şi legume!"

Hmm...mă gândesc eu aşa, ca o persoană care nu-şi refuză nimic, dar care nu face excese gen mâncatul unei ciocolăţi mari odată, nu cumva or fi de vină deliciozităţile alea pe care le bagi în tine regulat, în fiecare seară, cu aceeaşi frecvenţă cu care îţi făceai rugăciunea în clasa I? Nu carecumva, păstrând linia dietei, ţi-a venit geniala idee de a îmbogăţi regimul cu ceva apetisant şi pofticios, dar care numai la dat jos aripioare şi colăcei nu ajută? Nu, nu zic că am dreptate, doar mă întreb. Retoric.

Ca să mă îndepărtez rapid de "dietă", înainte de a fi propusă pentru prima ardere pe rug după multe sute de ani, neeext: Când eram mică, existau nişte ciocolăţele mici, rotunde sau pătrăţoase, care se chemau Martinel, Puişor, Scufiţa Roşie. Frate, bune mai erau. Şi se lipea uneori staniolul de ele, şi mai înghiţeam cu tot cu ambalaj, dar nu era nici o problemă, făcea parte din savoarea ciocolăţicii. Au fost apoi ciocolăţile Primăvara, cu cremă de vanilie, urmate de batoanele Făgăraş, iar când au apărut Poiana, Milka şi Kandia...deja am simţit că porţile raiului s-au deschis special pentru mine. Nu de alta, dar tata avea grijă ca odorul (adică eu, bineînţeles) să aibă în fiecare zi ceva bun de devorat. Eeeee, ce amintiri dulci; la propriu...

Mda, ca să concluzionez - nu de alta, dar mai am puţin şi fac Biblia după ciocolată - când vrei să faci fericită o femeie, s-o ridici pe culmile extazului fără nici un "efort" fizic, dă-i ciocolată. Dar numai - şi repet NUMAI, DOAR, NUMAI ÎN CAZUL ÎN CARE - nu e la dietă. Altfel rişti ori să ţi-o dea de cap, ori să te ţină minte toată viaţa - şi, crede-mă, vei suferi amarnic - că te-ai pus între ea şi dieta ei.