Răspunde la telefon

Ştiu că nu e politicos să răspunzi la telefonul altcuiva. Ba, mai mult, e cam aceeaşi chestie cu a umbla în poşeta unei femei fără să ţi se fi cerut în mod expres chestia asta. N-aş răspunde la telefonul altcuiva decât, poate, dacă ar fi singurul telefon din preajmă, posesorul ar fi în stare de inconştienţă, bateria ar fi pe ducă şi noi am fi într-o situaţie apocaliptică, pe un munte înconjurat de ape, gata să se prăbuşească, iar singura şansă de a supravieţui ar fi ca eu să răspund, încălcând astfel toate regulile de politeţe. Deci, abuzarea unui telefon străin, strict interzisă.

Imaginaţi-vă, totuşi, următoarea situaţie: Eşti la muncă, îţi uiţi telefonul pe birou în timp ce eşti dus cine ştie unde cu cine ştie ce treburi şi un coleg mai puţin politicos (pentru evidenţierea situaţiei, să spunem că e un coleg de sex opus) răspunde la telefonul tău. Ce mare tragedie? aţi fi tentaţi să spuneţi. Aşa credeam şi eu, până când am aflat că, de fapt, e o chestie majoră, imensă, catastrofală.

Dacă pentru băieţi e mai simplu să spună "era o colegă" şi să le pese mai puţin (ba chiar nici să nu le treacă prin cap) că s-ar putea să nu fie crezuţi, în rândurile femeilor (am aflat eu) asta dă naştere la presupuneri, supoziţii, scenarii.

"Păi, cred că mă omoară al meu dacă aude pe altcineva la telefon!"
"Vin mâine cu un ochi vânăt! Mă rog, ipotetic, dar clar face un scandal monstru!"
"Cum? Să creadă că-l înşel?"
"Să aud o piţipoancă la telefon când îl sun pe-al meu? Dau divorţ!"
"Ce să caute el cu una care să răspundă şi la telefon în locul lui?"

Ca de obicei, două chestii:
1. Femei.
Eşti la muncă, acolo unde ar trebui să fii, acolo unde eşti, de obicei, 5 zile din 7. De ce ar crede cineva (în special partenerul, care te crede, te cunoaşte, te respectă) că ai fi în altă parte, făcând alte chestii, cu altcineva, în speţă chestii care ar suna gen "înşelat"? Dacă ai face, într-adevăr, chestia asta, ai lăsa pe acel "altcineva" să răspundă în locul tău la telefon? În mod clar, nu. Atunci de unde atâta dramă? Nu cumva totul este exacerbat?
Sincer, cred că femeile gândesc în felul următor: dacă răspunde cineva în locul meu, mă gândesc la ce se gândeşte el auzind pe altcineva şi gândind, de fapt, cum aş gândi eu dacă mi s-ar întâmpla chestia asta. Adică pentru o chestie simplă, banală, fac înconjurul lumii ca, în final, să ajungă în acelaşi punct. Ele gândesc ce gândeşti tu că ar gândi ele gandind că sunt în locul tău. Deja mă doare capul.


2. Bărbaţi.
Ok, nu e tocmai plăcut să auzi altă voce în telefon, dar există toate şansele chiar să existe o explicaţie. Dacă îţi răspunde o altă voce, de obicei primul gând nu e cel real. Adică nu, nu te înşeală; poate a rămas în pană, e sub maşină, plin de ulei şi vaselină şi o roagă pe colega lui să răspundă, ca să nu intri în panică pentru că nu ştii nimic de el de vreo 2 ore. Poate a avut un accident şi acum e la spital, şi în starea aia de comă aude cum îl suni şi, cu o forţă nebănuită, articulează vag "răspunde"; iar persoana care răspunde uită să-ţi spună că el e în comă, pentru că - ghinion - era singura persoană din preajmă, şi ea suferă de schizofrenie şi se crede Marylin Monroe. Sau poate tocmai a fost răpit de talibani şi singurul taliban care rupe şi altceva decât talibaneză e o frumoasă teroristă, care nu ştie cum să spună că l-a răpit, şi repetă obsesiv "el cu mine acum". Totul e posibil.

Revenind. Da, e nasol să se folosească cineva de telefonul tău. Dar cred că n-ar fi nici o tragedie, nici un ochi vânăt, nici un divorţ dacă n-am fi atât de obişnuiţi să exagerăm, să ducem aproape de paroxism totul. Bineînţeles, ar mai fi o soluţie. Ţine-ţi telefonul aproape. Şi, dacă se întâmplă să fie - totuşi - furat, ai grijă să-ţi anunţi jumătatea în secunda următoare. Altminteri se va gândi clar că ai golit contul din bancă şi ai fugit cu altcineva, cu care te-ai căsătorit şi ai şi pus la cale nişte copii, undeva prin Haiti.