.

marți, 23 martie 2010

Cu două feţe

Cred că cel mai mult mă stresează la o persoană capacitatea de a-ţi zâmbi în faţă şi a te înjunghia pe la spate. Evident că nu vorbesc despre înjunghierea tradiţională, în care îţi este înfipt un cuţit cu lama lungă şi strălucitoare drept între omoplaţi, pentru că am trecut de stadiul în care chiar trebuia să-ţi păzeşti spatele...
Nope, vorbesc despre partea aia în care cineva se poartă cu tine de parcă i-ai fi măcar cel mai bun prieten şi, cum ai ieşit din încăpere, începe să te discrediteze.

Evident că cele mai atinse de sindromul ăsta - părerea mea, şi numai a mea - sunt femeile. Femeile între ele, femeile cu ele însele. Nu pot să pricep de unde atâta sete de sânge pe nişte fiinţe despre care se spune că sunt gingaşe, sensibile, iubitoare şi mămoase. Sincer, imaginaţi-vă o încăpere plină de femei, lăsate câteva ore împreună, şi apoi despărţiţi-le în grupuri mai mici. Se vor diseca unele pe altele, se vor lega de toate amănuntele insignifiante - de la scame la puful de păr - se vor critica, judeca, vor face coaliţie împotriva persoanelor absente. Schimbaţi încă o dată grupurile, şi persoanele de-abia măcelărite vor deveni noii aliaţi. E un spectacol crunt.

Ceea ce nu pricep e de ce majoritatea dintre ele nu pot alege o antipatie şi să meargă până la capăt cu ea. Adică, în mometul în care nu-ţi place o persoană, spune-i. Sau măcar poartă-te să zicem "mai rece" decât cu persoanele care-ţi plac; nu mai coaliza doar de dragul coaliţiei, sau de dragul unor noi bârfe pe care le-ai putea afla. Tot "războiul rece" îmi dă o stare de confuzie. Nu mai ştii dacă o femeie îţi zâmbeşte pentru că te place, sau pentru că vrea ceva de la tine.

Persoanele care-mi plac, ştiu chestia asta. Cele care nu-mi plac, ştiu că nu e indicat să stea pe lângă mine. N-am făcut din simpatii jocuri politice şi nici n-am aruncat cu zâmbete în stânga şi-n dreapta. Şi am fost catalogată drept "rece". Prefer eticheta asta oricărui premiu de sociabilitate sau popularitate. Pentru că da, oamenii pe care îi ai în preajmă, te definesc. Şi-mi e de ajuns un singur om care să gândească intr-adevăr la fel ca mine, decât o gloată care să-mi aducă osanale şi să gândească "mamă, da' proastă mai eşti!"

10 comentarii:

  1. :) brrr - o incapere plina de femei e deja o imagine usor apocaliptica! si sa nu fiu inteleasa gresit, iubesc femeile :), dar asta nu ma impiedica sa le vad si defectele... Oricum, chestia cu falsitatea e valabila si in cazul barbatilor, atat ei intre ei, cat mai ales in relatiile cu femeile. Din pacate, lumea e mult mai plina de oameni falsi, decat de oameni.

    RăspundețiȘtergere
  2. @Catwoman - exact parerea mea. le iubesc, dar pot fi apocaliptice:))

    RăspundețiȘtergere
  3. Hmmm ,multe femei,asta chiar ca e de rau,cand se opresc din barfit mai mai ca i au cutitu,sa ti l bage n spate .Asa s femeile ,numai pe interes, sa le ajuti insa nicodata daca se poate sa nu te ajute inapoi,sa nu ai ceva mai frumos pe tine ca s a terminat si ar fi prea mult de comantat..

    RăspundețiȘtergere
  4. Şi în cazul băieţilor tot la fel este.Cel puţin în cazul băieţilor care chiar au treabă,că unei adunături de băieţaşi fără scop nu prea îi găsesc coordonate de bârfă.Am şi eu o persoană la serviciu,care,fără voia mea,m-a făcut să mă port aşa.Omul are comportamentul respectiv cu majoritatea colegilor,iar valul de nemulţumire asupra lui este unul extins.Omul,în prostia-răutatea sa,se dă drept religios şi culmea,chiar are performanţe la serviciu.Semn că oamenii nebuni,răi,nu prea sunt feriţi mereu de cele rele.
    Dar să fim noi sănătoşi !

    RăspundețiȘtergere
  5. @Darias - mey, treaba cu femeile e complicata rau:)) de asta imi bat eu capul cu ele;))

    RăspundețiȘtergere
  6. @Blindius - Despre baieti nu ma pot pronunta. Cei pe care i-am cunoscut pareau mult mai uniti decat femeile...Sau nu i-am vazut eu cand tineau cutitul in mana;)

    RăspundețiȘtergere
  7. Cami, daca vrei sa te simti mai bine, iti zic ca aici numai de oameni din astia dai. toata lumea iti zambeste stramb ... e enervant !! am chef sa stau si sa-i injur non stop ... aici se cheama civilizatie ... loc in care toata lumea tre sa fie nice ca lucrurile sa mearga mai usor .... e enervant crede-ma. asa ca bucura-te ca esti in ro si totusi ai dreptul sa injuri pe cine vrei si mai ales si mai ales bucura-te ca existe totusi persoane care-ti zambesc pt ca asa vor si asa simt .... mmmm

    RăspundețiȘtergere
  8. @Alina - daca nu m-ai invatat cum sa-i arunc pe geam pe toti, vezi ce patesc?:*

    RăspundețiȘtergere
  9. Cuţit?Poate securea războiului.Am un sentiment de deja-vu cu privire la discuţia asta.

    RăspundețiȘtergere
  10. @Blindius - Fie, securea, dar daca se lasa cu sange, cheama-ma si pe mine:P

    RăspundețiȘtergere

Related Posts with Thumbnails
 

Blue Jasmine Template by Totul despre Blogger