.

joi, 6 mai 2010

Zodiac à la Camelia

Mă fascinează zodiile. În măsura în care am avut de-a face mult de tot cu unele dintre ele şi am ajuns la concluzia că da, pot fi recunoscute de la depărtare. Asta dacă ai răbdare să vezi şi nu pui totul pe seama "coincidenţelor".

În ordinea asta de idei, să purcedem la o "detaliere". Zodiile omise nu sunt aşa pentru că nu ştiu eu că sunt 12 la număr, ci pentru că n-am avut prea mult contact cu ele, în aşa fel încât să-mi pot da cu părerea.

Taur
Aaaa...Bani? Scuzaţi. BANI, BANI, BANI. Bănei, bănişori, bănuţi, copeici, băncuţe, dinari, dolari, euro, lire. Oricare le-ar fi denumirea, au un loc aparte în viaţa Taurilor. Îi simt de departe, îi cunosc după miros, îi vor cât mai aproape, de preferat în portofel. Şi nu sunt avari sau zgârciţi. Doar că se simt mult mai bine dacă îi au. Fericirea lor e direct proporţională cu cantitatea de monede pe care o deţin. Sunt în stare să ţi-i dea pe ultimii pentru a te ajuta, dar atunci începe o nouă căutare, o nouă aventură.


Rac

Eu, una, n-am văzut un Rac supărat. Sunt plini de energie, de fericire. Oricând gata de "un delilah", de un party pe mese, de show. Pe lângă un Rac n-ai nici o şansă să te plictiseşti, pentru că mereu e gata să spună sau să facă ceva care să te scoată din ritm. Şi slabe şanse să rămâi fără cuvinte lângă el; dacă lâncezeşte conversaţia, clar în secunda următoare e animată, pentru că i-a venit o idee sau şi-a adus aminte ceva funny. În plus, au o doză de sadism care explodează când te aştepţi mai puţin (sadismul e un lucru bun, din punctul meu de vedere). Party people:)


Balanţă

Aici e cu şustă. Pentru că mă înţeleg perfect cu Balanţele la fun; în secunda următoare zice sau face ceva şi ne trezim una în părul alteia. Sensibile la chestii la care nu te aştepţi să se supere; insensibile când spun ele ceva care te lezează. Şi faza e că tot ele se supără, pentru că te-ai supărat pe ele. Oricum ai da-o, tot ele pică în picioare. Mai rar o Balanţă care să recunoască faptul că a greşit (atât de rare, că eu n-am cunoscut nici una). Şi mai au o chestie: rareori îşi dau seama de ce te-ai supărat; şi până să apuci să le explici, a trecut momentul, şi trebuie să treci şi tu peste, pentru că poţi să le desenezi şi tot nu vor pricepe (sau nu vor vrea să priceapă). Asta, plus impresia că toată lumea are ceva cu ele. De bine sau de rău, nu contează, toată lumea clar e cu ochii pe ele. Le salvează umorul debordant. Au un umor sadic asezonat cu autoironie şi servit cu o figură inocentă, astfel încât de la primele fraze eşti pe burtă.

Săgetător
După cum bate vântul. Îi poţi face uşor să adopte părerea ta, atunci când e vorba de chestii majore, mai ales dacă vii cu argumente bine construite. Dacă vine vorba în schimb de chestii minore, nu îi poţi convinge nici cu ordinul procuraturii. Încăpăţânaţi numai atunci când nu trebuie. Plini de vise şi idealuri, trăiesc într-o lume a lor. Îşi clădesc castele la care adaugă în fiecare zi câte o uşă, un balcon, o draperie. Nu-i poţi aduce la realitate nici dacă le dai cu ceva în cap. Fixaţi pe ideea că merită ceva mai bun, sunt plini de schiţe şi planuri pentru a ajunge la acel ceva. Trist e că rareori duc la bun sfârşit o idee. Sunt, în schimb, săritori, întotdeauna gata să te ajute (dacă n-au altfel, măcar cu o vorbă bună), receptivi la poante de orice fel. Un fel de copii mari; nişte copii care se joacă "de-a maturitatea".

Peşti
La fel de alunecoşi, de greu de ghicit, ca şi denumirea. Numai prin alură te ţin la respect, greu îşi manifestă sentimentele. Nu că le-ar plăcea multă lume. Cei pe care îi plac, trebuie să ghicească, numai prin simplul fapt că li se face favoarea să li se vorbească. Ceilalţi, cei pe care nu-i plac, nici nu există. Aparenţa e că nu au nici o legătură cu realitatea. De fapt, sunt mai ancoraţi în realitate decât majoritatea zodiilor. Gândesc pe toate planurile posibile, au mereu o soluţie, un răspuns, o idee.Dacă ai rănit un Peşte, probabil te iartă; sigur te ţine minte toată viaţa, şi va veni şi momentul când ţi-o va aminti, în felul lui subtil, dar care te va face să intri în pământ de ruşine. Cu un simţ al povestirii înăscut, Peştii te vor face să trăieşti ceea ce ei doar spun, să vezi ce au văzut, să miroşi ceea ce au mirosit. Cât despre ironie şi umor, puţini sunt cei care îi egalează. Poate.

Vărsător
Am inversat ordinea, pentru că pe asta o ştiu ca pe palma mea. Da, palma mea de Vărsător. Ce pot să spun, în aşa fel încât să nu sune a elogiu? Hmm, răutăcioşi, critici, ironici, mereu puşi pe plănuirea unei revoluţii. Puţini sunt aleşii care le pot sta alături, pentru că cel mai mic defect te va descalifica în faţa unui Vărsător. Se aprind instantaneu, de cele mai multe ori din nimicuri. Partea bună e că le trece repede şi că rareori ţin ranchiună. Dar dacă a fost călcat pe coadă foarte tare, aşteaptă-te să nu te mai recunoască pe stradă. Never. Au încredere în ei şi cel mult încă 2 persoane, pe principiul "dacă vrei ceva să iasă bine, fă-l cu mânuţa ta". Şi da, pot fi recunoscuţi de la o poştă: ei sunt ăia cu ideea cea mai trăsnită, cu răspunsul cel mai ciudat, cu "jemenfutismul" de rigoare.

Sper că mi-a ieşit cât de cât. Clar n-am spus tot ce era de spus, clar am omis câte ceva - poate chiar lucruri esenţiale. Accept completări, descrieri, exemple. Care s-a recunoscut şi pe cine am lezat? Ce am uitat, ce am pus în plus?
Dacă mi-a ieşit măcar pe jumătate (din jumătatea "tratată"), îmi schimb numele în ceva mai pompos, gen "Omida", "Mafalda" sau "Urania" (sunt luate, va trebui să găsesc ceva mai original, dar mă descurc eu:P)

Enjoy!

28 comentarii:

  1. :)) Sa intelegem ca ai descris doar zodiile cu care ai avut de-a face?

    RăspundețiȘtergere
  2. eu sunt Sagetator si cred ca te iau la bataie :-)))) n-am fost niciodata dupa cum bate vantul, dimpotriva, sunt omul cu principiile duse pana in panzele albe...ca in ziua de azi esti un mare fraier daca ai principii, asta e partea a doua :-(

    nu m-ai nimerit nici cu usurinta cu care se presupune ca ar trebui sa adopt parerile altora :-) (sunt foarte persuasiva, de regula altii imi adopta parerile) si nici cu faptul ca nu imi duc planurile la bun sfarsit...

    in rest da, adevarata partea cu castelele, visele, idealurile, sunt saritoare, am simtul umorului si da, sufar de sindromul Peter Pan si bine imi pare :-P

    ai uitat sa zici ca-s perfectionisti pana la a se autoteroriza, justitiari intr-o lume injusta si uneori cam superficiali :-P ah, si au vocatie pentru nefericire :-(

    RăspundețiȘtergere
  3. Ufff :P Chiar eram curioasa ce zici despre scorpioni :D Poate "Mama Omida " ne mai delecteaza si altadata cu asa un horoscop :)

    RăspundețiȘtergere
  4. si eu sunt varsatoare si sunt de acord cu postarea ta leagat de varsatori. Eu as avea de adaugat ca din punctul meu de vedere, zodiacal, ma inteleg fff greu cu taurii si capricornii.

    RăspundețiȘtergere
  5. @Mihaela ( Catwoman) - exclusiv:P doar cele pe care le cunosc foarte bine:)

    RăspundețiȘtergere
  6. @Ioana - ei, macar o bucatica tot am nimerit-o:)
    repet, e ce am observat eu, pe sagetatorii pe care ii cunosc. clar nu generalizez:)
    cat despre principii, stick with them. asta ne deosebeste de multime:P

    RăspundețiȘtergere
  7. @Alexandra - de azi incep "informarea" in legautra cu scorpionii. cat de curand, revin in fortza:))

    RăspundețiȘtergere
  8. @Camelcutza - hmm...la mine se lasa cu scantei cu multe zodii; nimic ireversibil, totusi:P

    RăspundețiȘtergere
  9. :)) bune descrierile.. imi place aia de la Varsator (eu sunt varsator). Ai cam nimerit-o :))

    RăspundețiȘtergere
  10. Sincer, eu nu cred in zodii, dar cu Pestii ai nimerit-o la fix. Si-mi place...

    RăspundețiȘtergere
  11. Sunt balanta si aproape m-ai nimerit :P

    RăspundețiȘtergere
  12. Vai, măi Cami, ce-ai tranşat balanţele :))
    De acum zic la lume că sunt născută... eventual în aprilie.
    :D

    RăspundețiȘtergere
  13. Si eu astept descrierea la scorpioni. Pana atunci, o sa te citesc cu mult interes, pentru ca esti bestiala( in sensul cel mai pozitiv cu putinta bineinteles).Astept raspunsul la intrebarea care ti-am pus-o pe blogul fiului meu in legatura cu orasul.

    RăspundețiȘtergere
  14. @George, Vesper Lynd, Iulia - pai, clar imi dau demisia de la munca si ma apuc "de ghicit" si de facut harti astrale:)

    RăspundețiȘtergere
  15. @keltoighost - te risti sa fii confundata cu berbec/taur?

    RăspundețiȘtergere
  16. @Mama Dreacu' - de azi am inceput sa-mi fac temele cu scorpionii.acu' am raspuns in legatura cu metropola mea. multumesc fain de apreciere:)

    RăspundețiȘtergere
  17. eu nu cred in zodiile astea si categoric su sunt rautacios, sa fie clar! :)

    RăspundețiȘtergere
  18. Haide, spune ceva si de scorpioni :D chiar sunt curioasa

    RăspundețiȘtergere
  19. Partea bună e că le trece repede şi că rareori ţin ranchiună. Dar dacă a fost călcat pe coadă foarte tare, aşteaptă-te să nu te mai recunoască pe stradă>>>. aici m-ai citit cu lupa :)

    eu nu cred ca am cunoscut atat de multe zodii ca sa imi fac o parere

    RăspundețiȘtergere
  20. nothing about my sign ?? mmm ... i feel neglected :D

    RăspundețiȘtergere
  21. @Grapefruits - varsator pe varsator se recunoaste:P

    RăspundețiȘtergere
  22. @Alina - e o bucata mare acolo despre balante:P cum te-as putea ignora?:)

    RăspundețiȘtergere
  23. imi place ca-ti plac raci!
    si eu sunt rac bine de obicei zi ca (D)rac! :)) :P

    RăspundețiȘtergere
  24. :)) let me enlighten u ... i am a Virgo .. ultima zi din Fecioara chiar, nascuta in miez de noapte etc etc ... si ai ignorat total zodia ... mmm ??
    no feelings nothing ??
    sau sa inteleg ca descrierea pt balante ma cuprindea si pe mine ?? mmm ?
    deci cum o dai tot nu o nimeresti, nu ?? :))))

    RăspundețiȘtergere
  25. @Alina - master:D iertare, dar cum te-ai nascut la limita, eu am crezut ca esti balanta:-?? se pune?

    RăspundețiȘtergere
  26. am un sef capricorn, de-un penibil de neimaginat si o sefa taur, destul de naiva... ca sa nu fiu foarte rau...

    primul si-ar parasi familia daca ar fi sa aleaga intre aceasta si locul de munca, iar dansa este o norocoasa. stiti proverbul ala, sau ce-o fi...

    ne intelegem ca si un extraterestru cu doi "chineji" :)

    RăspundețiȘtergere
  27. @dreamr - daps, cei cativa capricorni pe care i-am cunoscut, erau maniaci cu munca si extraordinar de perfectionisti. cred ca de asta n-am rezistat prea mult in preajma lor;))

    RăspundețiȘtergere

Related Posts with Thumbnails
 

Blue Jasmine Template by Totul despre Blogger