.

joi, 30 iunie 2011

A fost odată un autocar

Pe vremea când eram eu mică, pentru a ajunge de la Galaţi la Tulcea existau două modalităţi: cu vaporul pe Dunăre, sau cu autocarul. Asta dacă n-aveai maşină proprie şi personală, care să te ducă lejer la destinaţie. Cum n-aveam, rămâneau astea două.

Şi cu vaporul era aşa de fain, că nici nu simţeai când treceau alea 4-5 ore. Mai hrăneai un pescăruş, te mai uitai puţin la apă, mai găseai cine ştie ce revistă, iar mai hrăneai un pescăruş, toate bune şi frumoase. Era şmecher să merg la Tulcea. Nu tu rău de vapor, nu tu probleme; fără griji, fără nevoi. Asta până când a avut Mogoşoaia geniala idee de a se scufunda. De-atunci a început coşmarul. Evident că habar n-aveam eu d'astea, da' cum Camelia nu se ducea singură la Tulcea şi Bucur are probleme cu apa şi cu vapoarele care pot lua apă la bord, visul copilăriei mele s-a sfârşit. Nu tu vapor, nu tu apă, nu tu pescăruşi. Autocarul, frate, pân' la Tulcea şi-napoi, că n-am vrea să stăm pe fundul Dunării ca Mogoşoaia. Mai bine sardelizaţi în autocarul minune.

Mă, şi erau autocarele pe atunci nişte râşniţe obosite, care făceau scandal din toate încheieturile; şi miros de motorină, şi fum de eşapament, şi pe bune ca toată lumea auzise de Mogoşoaia şi se-mbulzeau toţi în singurul autocar care mergea pe vremea aia încolo. Umăr la umăr, şold la şold. Din punctul de vedere a metrului meu jumate, era mai degrabă cap la şold. Nu tu aer, nu tu rază de lumină. Imploram cerul pentru soare. Multe serpentine, şi ia curba nu din proprie iniţiativă, ci pentru că toţi ceilalţi o luau pentru tine. Şi respiră cureaua lu' nenea din stânga şi sacoşa lu' tanti grasă din dreapta. Aruncă un ochi rău către scaunele ocupate şi către fericiţii lor posesori, taci, că n-ai cum vorbi, că nu se-aude nimic, ţine-te tare, stai pe propriile picioare, că şi dacă leşini te ţin ceilalţi, n-ai loc unde pica, şi, Camelia, mamă, n-ai scăpare că orele trec greu şi maşina nu merge mai repede, şi chiar de-ar merge tot mai ai mult până acasă. Noroc cu Bucur. Juma' de drum m-a ţinut pe umeri, cu nasu' îndesat în geamul de sus, că şi Bucur are rău de autocar, da' parcă ţine mai mult la puiul care stă să pice, şi-l ţine frate, aproape de aer, că doar aşa să reziste amândoi. Unu' cu porţie de geam, altu' cu gându' că puiu' nu moare.

Singurul drum cu autocarul pân' la Tulcea. La-ntoarcere, "ia-mă, nene" a scris pe noi. Şi-apoi a luat Bucur maşină, că între două rele, o alegi pe a treia comodă. Nici aşa n-a fost raiul, da' măcar puteam opri de fiecare dată mă săturam de serpentine, sau puteam dormi liniştită tot drumul. Şi-acu' am coşmaruri legate de autocarul ăla. Sper să-l fi scos de pe traseu. Nu de alta, da' trebuia îngropat încă de pe atunci. Acu' ar fi piesă de muzeu. "În autocarul ăsta era să se sufoce Camelia Bucur". Aşa, ca să ştie toată lumea.

Pân' la următoarea amintire, la bună vedere!

16 comentarii:

  1. :)) bine ca nu s-a sufocat ''sa stie toata lumea''

    RăspundețiȘtergere
  2. Autocarele astea şi poveştile din ele sunt ca extratereştrii pentru mine-doar am auzit de ele,dar niciodată văzut;asta pentru că sunt fericita posesoare de o sensibilitate extremă la maşini,aşa că chiar şi având toată bancheta din spate pentru mine,parşiva senzaţie de rău persistă.
    Dar măcar m-a scutit de multe experienţe de genul celor ale tale,aşa că sunt recunoscătoare :))

    RăspundețiȘtergere
  3. eu, când eram mică, mergeam cu vaporașul la Brăila, cu tata. mi-e dor de vremurile alea. mi-e dor și de tata...:)

    RăspundețiȘtergere
  4. @Zergu - sau, ca să cităm, din epoca de aur:))

    RăspundețiȘtergere
  5. @Cristina - păi, răul meu de maşină nu m-a scutit; oricum alternativă n-ar fi existat. acu' mă feresc de autocare mai ceva ca de OZN-uri...

    RăspundețiȘtergere
  6. @Inache - hmm... mi-ai adus aminte... oare eu cu ce ajungeam la Brăila?

    RăspundețiȘtergere
  7. păăăi...erai dusă acolo cu pluta?:))))

    RăspundețiȘtergere
  8. @Inache - mey, sunt în general:))) da' la brăila, nu cred...

    RăspundețiȘtergere
  9. Cunosc foaaarte bine senzatia! In calitate de nepot, am batut foarte muti ani drumul pana la bunica la tara, unde se putea ajunge doar cu autocarele Transbus. Care autocare, pana sa fie cat de cat cosmetizate, aranjate, respectiv inlocuite, au fost o sursa mare de frustrari pentru mine datorita tocmai prafului, mirosului de fum, de benzina, de tanti si de nenea. Acum asociez transportul in comun cu mirosurile grele si intotdeauna neplacute...
    Si la fel e si cu trenul daca stau sa ma gandesc!

    RăspundețiȘtergere
  10. @Marius - eheeei, dacă "pe vremea mea" ar fi fost autocare ca acum, nu ştiu dacă aş mai fi avut ce să-mi aduc aminte...
    trenurile chiar îmi plac. şi-n mod ciudat, îmi plac mai mult alea cu compartimente, decât astea noi şi şmechere.

    RăspundețiȘtergere
  11. Bătut ţara în lung şi în lat, cu diverse autobuze, care mai de care mai ciudate, inclusiv unele cu un vagon tip remorca si cabina de basculanta :)) Din fericire, n-am rău de maşină :)

    RăspundețiȘtergere
  12. @Mihaela ( Catwoman) - oare cum o fi să n-ai rău de maşină? pot să scăp de el, măcar cât merg cu maşina?:D

    RăspundețiȘtergere
  13. Cu din astea noi si smechere inca nu am avut onoarea sa prestez. La cat de des ies eu din orasul asta...

    RăspundețiȘtergere
  14. @Marius - ultima oară când am mers cu autocarul a fost chiar ok; şi nu era atât de "performant" pe cât par astea de le văd zilnic...

    RăspundețiȘtergere

Related Posts with Thumbnails
 

Blue Jasmine Template by Totul despre Blogger