Pseudocolecţii

Am avut colecţie de surprize de la gumă. Turbo, Minti, Tipi-Tip, Kent, Sindy, name it, le aveam. Ce-i drept, după un timp le-am folosit pe post de mită: 5-10 surprize date copilului care se urca cu liftul până la etajul 9 în locul meu, să-mi ducă sacoşa cu cumpărături. Colecţie de timbre. Pe lângă timbrele lu' Bucur, am adunat şi eu o rezervă considerabilă. Se vindeau la poştă nişte plicuri mari, roşii, cu câteva zeci de timbre pe care le sortam după cum mă tăia capul, da' aveam colecţia mea? O aveam! Am adunat monezi; mai mici, mai mari, bani vechi şi bani străini. Şi pe alea le mai am, şi-mi place să le mai salut din când în când.

Nu mai colecţionez nimic. Nimic voit adică, pentru că, involuntar, am cea mai tare colecţie ever: sacoşe. Niciodată, dar niciodată zic, nu am sacoşă după mine când mă duc la magazin. Şi de fiecare dată mă-ntorc cu măcar una acasă. Magazin, cumpărături, PAC! sacoşa. Billa, Real, whatever, PAC! încă una. O singură bluză ghici ce! Vine şi ea cu sacoşa ataşată. Pe bune că mi-am luat un inel şi nu, n-a venit cu sacoşă, da' a venit cu punguţă, ceea ce în viziunea mea e o sacoşă în miniatură.

Şi se adună una peste alta; strat peste strat, până ajunge cât un munte. Toate culorile, toate mărimile, toate soiurile. Şi-atunci e momentul în care trebuie să iau măsuri. Se ia muntele, se împătureşte decent, se trânteşte într-o altă sacoşă mai mare şi se oferă drept ofrandă lu' doamna mamă. Kaput colecţia. Mă simt liberă ca pasărea cerului. Nu tu sacoşe, nu tu obligaţii. Nu tu obligaţii, nu tu colecţii. Muntele ăla mă inhiba într-un fel. Mă apăsa cu prezenţa lui continuă. Sacoşele alea parcă se uitau la mine; mă urmăreau cu ochii lor mici de sacoşe, întindeau mânuţele lor mici de sacoşe de fiecare dată când ieşeam din casă fără ele, ce mai, în sufletul lor mare de sacoşe mici mă torturau.

Dar cum o minune durează doar trei zile, inevitabil vine momentul când aduc acasă prima sacoşă din noul munte de sacoşe. Sacoşa numărul 1, muntele 5413. Strat peste strat. Neuron zbătându-se neputincios. Eu - victima unei colecţii pe care n-o doresc. Perverse mai sunt sacoşele astea; îţi intră în viaţă nesimţite. Se infiltrează practic. Creează dependenţă. Am încercat şi faza cu o sacoşă constant în geantă, da' n-a ţinut. Cât aveam sacoşa după mine, n-aveam nevoie de ea. Cum o lăsam acasă, cum îi simţeam lipsa. Am încercat şi sacoşă din aia ecologică, din pânză de in; de două ori am folosit-o şi am uitat de ea. Înapoi la sacoşele clasice. Sunt iremediabil dependentă de ele. Bună, sunt Camelia şi sunt sacoşo-holică.

Pân' la următoarea dependenţă, la bună vedere!