Ochii care nu se văd

Oamenii vin şi pleacă. Dar mai ales pleacă.
Ştii amicii ăia cu care te tăvăleşti de râs şi cu care mai bei câte o bere la sfârşit de săptămână? Da, ăia cu care nu împărtăşeşti cele mari secrete, dar cu care poţi discuta lejer despre politica mondială, exemplificând tactica lui Hitler cu alune şi chips-uri. Ăia cu care nu ştii exact cum s-a dus noaptea, da' s-a dus, şi parcă ai vrea să somn, da' parcă mai vrei o tură; nu e nici o activitate super intelectuală, doar hai şi hăhăială.

Dacă pleacă unul dintre ei, nu-i mare tragedie. Nu-i ca şi cum v-ar lega cordonul ombilical. Da, puţin trist, da' asta e; viaţa merge înainte, pământul continuă să se învârtească. Şi se lasă cu din alea: o ultimă ieşire înainte de plecare, poze, urări de bine. Promisiuni de măcar un mail la două zile, vorbim la telefon, ţinem legătura. În prima lună, aşa e. De-abia aştepţi semnul ăla, îţi aduci aminte cum a fost când ai vărsat cafeaua şi cu cât patos aţi cumpărat sandvişuri, scrii nostalgii. A doua lună, deja mail-urile se răresc. Telefon? Hm... nu mai ai chef să-ţi fie auzită vocea de dimineaţă, las' că vorbim mâine, mâine devine poimâine şi poimâine - cândva. Şi într-un final - câte un "salut, salut" rarefiat şi lichefiat.
Nu te mai leagă nimic, nu mai ai fraze comune, deja e viaţa altcuiva pe care nu-l mai cunoşti.

Mai rari sunt oamenii pe care o să-i cauţi indiferent de distanţă sau de timp. Pe care o să-i tragi de mânecă tu. Cu care nu vorbeşti o zi, două, trei şi dup-aia te trezeşti, la trei din noapte, că e musai să spui; orice-ţi trece prin cap. Cu care ai poantele comune, care nu se uită. Cărora poţi să le spui şi că te doare degetul mic, şi că te doare sufletul. Care n-or să te judece că i-ai întrerupt din somn, sau din gătit, sau dintr-o partidă de scrabble, şi care ştiu că pot face acelaşi lucru cu tine. Deja nu mai vorbesc de "amici de bere".

Oamenii pleacă.
Şi e normal. Adică, fiecare cu drumul lui. Fiecare-şi construieşte autostrada, bucată cu bucată. Dar dacă-l găseşti pe ăla care să nu bată mărunţel din buze că l-ai trezit, stai şi-n cap pentru a-l păstra. E o punte subţire, şi-ai face bine să ai grijă pe unde şi cum calci. Pentru că, de cele mai multe ori, "definitiv" chiar înseamnă definitiv.

Pân' la următoarea revelaţie, la bună vedere!