Nasol dă dragoste - p.3

Lumea ştie că am un dinte împotriva ideii de căsătorie. Că mie nu-mi place ideea, asta e una. Cine vrea, şi crede că-l prinde, şi nu poate să respire fără actul ăla, e liber să facă ce vrea. N-o să apar c-o bombă la fiecare nuntă din preajmă, şi n-o să-mi fac firmă de distrus nunţi, cu toate că s-ar putea să prindă faza, şi să ajung mogul al mireselor isterice şi al mirilor părăsiţi în faţa altarului.

Şi da, pricep tot bla-bla-bla-ul ăla conform căruia unii simt nevoia să "intre în legalitate", alţii nu-s mulţumiţi decât dacă au patalama la mână, şi totul se sfârşeşte la starea civilă. Kaput, конец. Ce nu vor ei să priceapă e că actul ăla nu-ţi garantează "pe viaţă"; e la fel ca la tatuaje. Toţi îţi spun că e permanent. Da' nu-i aşa, pentru că poţi renunţa oricând la el. Da, doare, da, e posibil să rămână semne permanente, da' nici căsătoria, nici tatuajul nu-s definitive.

Dar zic ok. Vrei inel? Inel ai. Da' de ce ai face chestia asta în momentul în care ai dubii? Când nu eşti sigur/ă că asta vrei? Când ai o singură relaţie la activ, nu eşti convins/ă că merge tocmai bine, îţi fug ochii în toate părţile, şi parcă ai încerca şi altceva, da' parcă ţi-e nu ştiu cum să spui, aşa că faci ceea ce se aşteaptă de la tine, şi dup-aia îţi plângi în pumni că nu era tocmai ce voiai. Du-te, frate, ia-ţi liber de-o lună, două, trei. Încearcă. Gustă şi altceva. Vezi cum e. Dacă ajungi la concluzia că a fost doar o pasă, ai unde reveni. Dacă nu, măcar nu distrugi 2 oameni c-o simplă semnătură.

Nu, nu e manifest pentru distrus relaţii fericite şi happily ever after. Pe alea poţi să le bagi la malaxor şi tot nu păţesc nimic. Da' ceva care scârţâie, şi care cam tremură din toate încheieturile, mai greu de reparat. Şi chiar dacă repari, clar se va rupe din nou; în acelaşi loc, sau în altul. Şi nu-s doar cuvinte.

Pân' la următoarea dilemă, la bună vedere!