Da' mă enervează mimii. Rău de tot. Atât de rău încât, atunci când văd unul, îmi vine să-l strâng de gât. Impuls incontrolabil.
În primul rând, ei spun că-s machiaţi. Eu prefer să spun că-s boiţi. Apoi rânjetul. Pălăria. Costumul. Şi obiceiul total enervant de a mima mereu că-s într-o cutie. Pe bune acu', ce om semi-întreg la minte s-ar băga de bună voie şi nesilit de nimeni într-o cutie, doar pentru a avea de unde să se chinuie să scape? Şi vezi tu, că uneori le pică tavanul peste ei, şi încearcă să-l ridice, sau pipăie nişte pereţi invizibili. Omule, nu e nici un perete! E doar aer. Lasă naibii zidul în pace; sau încearcă să fii Ana lu' Manole, ar fi mai bine pentru multă lume.
Plus că mai încearcă şi să te imite. Mi se ridică părul de pe spate când aud de imitat. Bine, am o problemă majoră cu imitatul vocal/îngânatul. Chestia asta mă face să văd roşu. Din fericire, mimii nu vorbesc, deci cantitatea de nervi e redusă semnificativ. Da' dacă voiam să fiu imitată, probabil îmi cumpăram o maimuţă dresată. Cum nu posed nici una, înseamnă că n-am dorinţe din astea sinucigaşe.
Zic eu că, după clovni, îs cei mai spooky. Şi enervanţi. Şi inutili. Da' cică e şi asta o artă. Să apari din neant şi să mimezi că mergi. Dacă tot pui un picior în faţa celuilalt, măcar avansează. Sau mimează că nu mă vezi când trec pe lângă tine. Ia vezi cum ar fi să mimezi că dispari, şi să-ţi şi iasă.
Pân' la următorii nervi, la bună vedere!
Mie imi e frica de clowni.Nu stiu de unde se trage, poate o fi vreo intamplare de cand eram mica, who knows.
RăspundețiȘtergereInsa pe bune, they are scary!!! Nu stiu cum copiii ii iubesc. Cum?!
mno acuma' daca esti tu insensibila si inculta ... nestiind ce-i arta, daramite s-o apreciezi ... e doar vina ta! mai citeste carti de specialitate ... si cand nu mai ai plombe (aka ti-au picat cand "ai avut revelatia" ce te face sa iubesti tot ce-i denumit de altii "arta") sa vii sa scrii despre arta! :D
RăspundețiȘtergereps: daca nu consideri Gioconda cea-mai-cea pictura, eu iti fac cinste c-o inghetata (e vara si cald afara) ... in timp ce-ti urez bun venit in clubul oamenilor care au destula minte sa decida singuri ce le place si ce nu (n-au nevoie de altii si nici de carti pentru a afla asta). :)
pentru calmarea nervilor , recomand It , Stephen King :D
RăspundețiȘtergeremie mi se pare că-s siniștri rău...:| și mai sunt ăia care stau nemișcați ca o statuie, ai văzut vreodată? și ăia-s spooky, că stau așa nemișcați mult timp și deodată li se rotesc ochii și se uită la tine...:((( dacă aveam codiță mi se zburlea siiigur...:-L da' măcar ăia stau...:)))
RăspundețiȘtergere@Miss Soare - nu cred că e nevoie de un motiv. sunt scary şi spooky şi e de ajuns.
RăspundețiȘtergerecât despre copiii... sunt destul de uşor de manipulat?
@INTJ - da, da, da. în stilul ăsta ar trebui să pic şi după cubişti/postmodernişti/ şi alţi -işti care mă lasă rece...
RăspundețiȘtergereP.S - Gioconda nu mă dă pe spate. şi-n nici un caz n-o să apreciez ceva doar pentru că majoritatea o consideră "artă".
@schtiel - văzut filmul. oare după chestia asta, mai crede cineva că sunt drăguţi aceşti clovni?
RăspundețiȘtergere@Inache - aoleu, ăia-s crimă curată. am impresia că sunt prinşi într-o statuie, dar de fapt fac asta de bună voie. cât de ciudat?
RăspundețiȘtergerefoarte...:|
RăspundețiȘtergere:D știi care ar fi culmea pentru un mim din ăla de vrea să iasă din cutie? să nu reușească și să înceapă să se sufoce că rămâne fără aer înăuntru...:))))
@Inache - dacă-i artist până la capăt, o să moară de dragul artei.
RăspundețiȘtergereoare mimeaza si laba? si pana la ce punct?
RăspundețiȘtergere@dinu roman - pân' la final; doar îs profesionişti...
RăspundețiȘtergereSi pe mine ma enerveaza mimii, ii admir doar pe cei care incremenesc, stana de piatra, desi e o treaba cam nesabuita, cu urmari negative asupra sanatatii trupesti in timp...
RăspundețiȘtergereSa ai o zi usoara, frumoasa si mai ales calma, Cami! :)
@teonegura - admirat doar pentru voinţă... da' n-aş vrea unul lângă mine. nu se ştie ce iese...
RăspundețiȘtergereO zi frumoasă şi-nsorită, Teo!:)