.

joi, 23 septembrie 2010

Mai cu milă

Nu mi-a plăcut niciodată termenul de "pedeapsă". Mă trimitea cu gândul direct la sentinţă, la închisoare, la scaunul electric. Deja tot ce înseamna pedeapsă mi se părea prea grav, prea mare în constrast cu greşeala săvârşită şi mai ştiam şi că, uneori, pedepsele sunt aplicate pe nedrept. Adică poţi să ţi-o iei fără să fi făcut nimic; să fii curat ca lacrima şi totuşi să fii pedepsit, pentru că una din două: ori adevărul are mai multe feţe, ori cel care aplică pedeapsa cu pricina e mai pasionat de pedeapsă decât de justeţea ei.

Pe mine n-am experimentat prea multe pedepse. Presupun că nu făceam mari tâmpenii, şi nici "gardieni" cu pedeapsa în sânge n-am avut. În schimb există două chestii care mă fac să mă simt pedepsită. Aşa a fost dintotdeauna, şi nici acum nu mi-a trecut.

În primul rând, să mi se spună "Camelia". Pentru că tot numele, aşa cum apare el în buletin, aşa cum a fost programat să fie, îmi este spus în principiu când fac ceva naşpa. Dacă aud "Camelia" în loc de "Cami", "măi", "hei, tu" sau alte variaţiuni pe aceeaşi temă, mi se ridică antenele. Clar e ceva putred în Danemarca. Clar am făcut ceva, clar urmează o discuţie serioasă şi gravă, clar se lasă cu nasoleală. Întregul nume e mult prea grav - din punctul meu de vedere - pentru o situaţie care să n-aibă nici în clin nici în mânecă cu gravitatea. Mi se zburleşte codiţa, mă fac arici, mă pregătesc pentru tot ce e mai rău. Persoanele care nu mă cunosc folosesc tot numele; inutil să spun că în primă fază nu mă prind şi-mi fac idei. Ce-am mai făcut de data asta? Ce se va întâmpla? Cu ce am greşit? Cine şi pentru ce mă va lua la rost? De-abia apoi răsuflu uşurată. Stai aşa, că nu-i tocmai aşa. Adică, persoana cu pricina nu-mi ştie mania, deci mi-a zis pe numele de pedeapsă fără nici o intenţie, fără nici un ciocan ascuns la spate cu care să-mi dea peste degete când mă aştept mai puţin, pur şi simplu nu ştie ce şi cum. Da, asta ar fi prima chestie din seria "pedepse"; propriul meu nume, întorcându-se împotriva mea.

În al doilea rând, mult mai grav şi mai nasol, e să nu mai vorbeşti cu mine. Asta e pedeapsa maximă. Prefer să mă baţi, să mă încui în beci fără apă şi fără mâncare, să mă tai şi să mă dai la câini, să mă toci mărunţel, să ţipi, să arunci cu vaza după mine; tăcerea mă omoară. Pentru că din tăcere nu ştiu nici ce am făcut nasol, nici cum pot îndrepta fără cuvinte, nici cum să-ţi explic că, de fapt, nu e aşa cum zici tu, ci doar ai înţeles greşit. Bineînţeles că asta poate fi aplicată de către persoane care contează; altminteri, venită din partea majorităţii, tăcerea e binecuvântare.

Pe astea două le cunosc personal. Există, în schimb, o întreagă suită de pedepse, aplicabile din fragedă copilărie, cu reminescenţe în prezent, pedepse care mai de care mai banale, sau debordând de inventivitate, croite după chipul şi măsura măriei sale, pedepsitul.

Nu mai ai voie afară; la 6 ani e o tragedie, pentru că nu mai poţi zburda în voie, nu mai poţi să vii seara acasă cu şosete de praf şi nici nu mai poţi călări toţi copacii, toate gardurile. La 16, tot tragedie; îţi distruge viaţa socială, te face să vrei să fugi pe geam, te "rebelizează".
Nu mai ai voie la televizor/calculator. 6 ani - desene animate; 16 - reţele sociale, noutăţi, muzică, filme.
Nu mai primeşti bani de buzunar o săptămână. 6 ani - nu tu gumă, nu tu suc, nu tu prăjituri şi îngheţată; 16 ani - fără baruri, fără ţigări, fără prieteni.
Două scatoalce că, de, unii sunt mai impulsivi. 6 ani - au, regeasca mea parte dorsală; 16 ani - mi-ai lovit demnitatea, m-ai făcut să mă simt ca un nimic, fug pe geam.
Toate combinate. 6 ani - bine că mai există scame pe covor, din care-mi pot face armate şi cazemate şi, dacă adun chiar toate scamele, poate-poate scap de pedeapsă mai uşor, că am dovedit veleităţi de gospodar; 16 ani - viaţa mea e terminată, noroc de pix şi hârtie, răvaşe ancestrale, SOS-uri aruncate pe geam.

Şi mai e o chestie apropo de pedepse: uneori poţi fi pedepsit fără ca împilatorul să ştie, de fapt, ce efect are asupra ta. Ceva gen vinovaţii fără vină, asupritorul fără pedeapsă. Cu toate că - am zis - nu-mi plac pedepsele, prefer s-o încasez pentru că am făcut ceva; orice. Să mi-o iau din neutralitate mă face să mi se strepezească dinţii mai abitir decât atunci când eram strigată "Camelia" la şcoală, pentru că aşa scria, negru pe alb, în măreţul catalog.

20 comentarii:

  1. Ha, asta cu numele e de bai, fiindca, de regula, diminutivele se folosesc atunci cand e de bine, iar cand ti se zice pe numele oficial, da, e naspa. Cel putin, atunci cand o face mama :))

    RăspundețiȘtergere
  2. C., o sa ma conformez :)
    Pe mine ma dispera mama: "cand o sa vrei si tu ceva, asa o sa fac si eu" pentru ca ma gandeam ca rochita la care visam era posibil sa n-o mai vad imbracata pe mine, pentru ca sandalutele din lac nu vor mai face kilometri la mine-n picioare. Si, desi mereu imi lua ce-mi promitea, de fiecare data ma facea sa-mi fie frica ca ratez micile placeri. Amenintarea asta era mai teribila decat o pedeapsa fizica. Spaima ma tinea cateva zile. :)

    RăspundețiȘtergere
  3. mda....chiar daca mie mi se zice Mihai in orice situatie puteam cunoaste dupa ton daca era vorba de pedeapsa sau nu...se pare ca totusi fara pedepse..(acea conditionare negativa)..nu ne-am putea dezvolta o personalitate suficient de armonioasa

    RăspundețiȘtergere
  4. asta mi-a mers direct la inima:)) esti tare misto, Cami:-)

    RăspundețiȘtergere
  5. @Mihaela ( Catwoman) - daps, diminutivele sunt bune:D la mine cel puţin nu se aplică doar la mama:)) după cum spuneam, mă zburlesc de fiecare dată când îmi aud numele întreg:)))

    RăspundețiȘtergere
  6. @QED - săru mâna:P
    daa, ştiu şi varianta cu ameninţatul; numai că ştiam, pe de altă parte, că dacă mi s-a promis, e bun făcut. promisiunea nu putea fi retrasă. mai grav era atunci când se băga şi-un "dacă" la mijloc:))

    RăspundețiȘtergere
  7. @Mihai Likar - prefer să nu fiu condiţionată; nu'ş de ce am impresia că aş face ok şi fără să mi se pună condiţii:P

    RăspundețiȘtergere
  8. @Miss Sunshine - ms, ms:) am roşit, se vede?:P

    RăspundețiȘtergere
  9. Cami, pe mine ma cheama Florentina. Gandeste-te cum era sa fiu strigata de la Flori, Floricel, Floricica, dintr-o data Florentina!!! Si mie mi se zburlea codita, mai ales daca era rostit si pe un anumit ton, cu anumite accente...

    Si eu sufeream teribil cand nu ma mai lasau pe-afara, dar apoi imi gaseam rapid ceva interesant de facut prin casa - mesteream la jucarii, faceam figurine din hartie... si apoi se luau ai mei de mine, sa mai ies si eu pe-afara, ca mi se incing creierii numai in casa. Si greu voiam sa mai ies afara...

    RăspundețiȘtergere
  10. @clarra - ştiu, era de-a dreptul auch:(

    cât despre ieşit, eu aveam perioade; când ieşeam, când mă săturam şi stăteam doar în casă. deci cu asta nu mă puteau prinde:P

    RăspundețiȘtergere
  11. am avut libertatea pe care mi-o doream. asta pentru ca nu am creat aproape niciodata probleme... de discoteci nu mi-a placut niciodata sa aud, aveam alte gusturi... imi plac mai mult locurile mai linistite, ferite de babuini si giboni :P

    RăspundețiȘtergere
  12. @dreamr - libertate, în măsura celor ani până la majorat:) în discoteci nici eu n-am fost; nu cred c-am pierdut mare lucru:P

    RăspundețiȘtergere
  13. am ramas la aceleasi gusturi. si eu cred ca n-am pierdut nimic, din contra... si inainte de majorat aveam libertate. am fost cuminte :)

    RăspundețiȘtergere
  14. @dreamr - rămân la părerea că băieţii, înainte de majorat, au fost privilegiaţi:P bine, acu' depinde şi cum defineşti libertatea:)

    RăspundețiȘtergere
  15. E sambata?
    Te invit la o foto-ghicitoare: http://danielbotea.blogspot.com/2010/09/ce-face-calu-sa-mearga.html
    iar maine la o leapsa duminicala de sezon :)
    Weekend placut!

    RăspundețiȘtergere
  16. @Natural - sâmbătă clar:)

    am văzut deja ghicitoarea:P rămâne să vedem dacă şi ghicesc:)

    ms la fel:P

    RăspundețiȘtergere
  17. inainte de majorat libertatea era sa intru in casa la ce ora vroiam, sau sa fumez in bucatarie... nimicuri de astea :)

    acum libertatea o vad intr-un mod mult prea diferit :)

    RăspundețiȘtergere
  18. @dreamr - eu de fumat puteam fuma şi-n cameră:P
    cu ora de venit acasă era mai greu; dar până la urmă cred că şi din cauză că sunt fată:-??

    RăspundețiȘtergere

Related Posts with Thumbnails
 

Blue Jasmine Template by Totul despre Blogger