Biblia cu dileme - p.2

Ce m-a dat peste cap a fost faza cu stigmatele. Adică, apar aşa, nişte răni, identice cu alea de le-a avut Isus, care sângerează, şi sunt acolo, pur şi simplu, fără să faci nimic, şi toată lumea zice că eşti binecuvântat, şi ghici ce: ultima, aia de apare în coastă, e menită să te omoare. Cu alte cuvinte eşti atât de binecuvântat încât dai colţu'. Şi nu oricum, ci în miros de mir, şi voci de îngeri care cântă încântaţi "aleluia", şi cerurile se deschid, şi tu eşti ăl ales, cel mai fericit dintre muritorii morţi. Dar da, eşti mort; dead, over, kaput, конец, cu ochii în X. Cu ce te mai încălzeşte că miroşi frumos?

În ordinea asta de idei, vom purcede azi la partea a doua de dileme biblice. Şi voi spune aşa:

Moise. Daps, ăla de-a desfăcut Marea Roşie în două. Adică cum a desfăcut-o? Adică s-a gândit el aşa mult, şi cu puterea minţii a făcut o cărare prin apă. Păi, îţi dai seama câtă forţă şi putere? Păi, realizezi cât de înalţi erau pereţii ăia de apă? Era aşa, ca la muzeu, unde vezi acvariile alea mari, cu mulţi peşti care fac tot felul de giumbuşlucuri. Şi cum de n-a avut nici un peşte curiozitatea să sară dintr-un perete în altul? Şi n-a vrut nimeni să-i scoată de acolo? Nu, că erau prea grăbiţi cu fuga. Da' când au intrat egiptenii, marea a simţit şi s-a gândit că poate au nevoie de o baie, aşa că s-a unit la loc, în unicul scop de a-i spăla. Sau poate că s-a gândit că e cam cald afară, şi-o baie bună o să-i răcorească. Sau... sau cine ştie? Cert e că pe mine mă cam lasă cu o sprânceană ridicată.

Şi plus faza cu tablele legii. Le-a găsit acolo, pe munte. Şi stăteau ele liniştite, încărcate de învăţături şi substrat, şi s-a întâmplat să treacă el pe acolo, să le vadă, şi să hotărască subit că după ce spun pietrele se va ghida de acum încolo. Să ne înţelegem: erau pietrele înţelepte, care au ajuns acolo prin inspiraţia divină, da' cum le-a coborât? Erau mari, mici, pătrate? Din ce fel de piatră erau făcute? Cât de adânc erau încrustate? Cât cântăreau? Erau groase, sau erau nişte biete tăbliţe cu semne pe ele? În ce limbă erau scrise? Erau şi cu traducere, sau au folosit Google translate? Complicate tablele astea...

Şi cu Iona? Cu Iona cum a fost? Păi, s-a gândit el aşa că i-ar prinde bine o excursie printr-un peşte. Cât mai mare, cât să aibă bulevard de plimbare, să poată să construiască oraşe în miniatură, să facă toate chestiile pe care le-ar fi putut face la suprafaţă; doar că s-o fi gândit că e boem să le încerce în burta peştelui. Vorba cuiva (da, nu e originală, am auzit-o şi mi-a plăcut), Iona seamănă cu Geppetto. Numai că dacă Geppetto îl căuta pe Pinocchio, Iona n-avea scopuri atât de părinteşti. El doar s-a bucurat de-o călătorie gratis, a zis "mersi" şi şi-a continuat viaţa. Bizar aş putea spune, da' te pui cu gustul omului?

Faza care mă dă peste cap de tot e aia cu vârsta. Că cică unii au trăit cu sutele de ani. Waaaa... asta e ceva, pe bune. Şi unde a dispărut secretul vieţii ăleia atât de lungi? Că doar mulţi dintre ei trăiau cu secolele, deci cineva tre' să fi ştiut cum fac chestia asta. Da' au fost egoişti, frate, şi n-au dat mai departe. N-au dat din casă, n-au suflat nici un cuvinţel, nici un indiciu, nimic-nimicuţ. Da' cum rezistau la schimbări? Se adaptau rapid, sau condamnau apariţia invenţiilor? Da' cum de mai ştiau ce vârstă au? Unde ţineau evidenţa? Cum puneau sute de lumânări pe un tort? Frate, ce plămâni trebuie că aveau, ca să le stingă pe toate dintr-o singură răsuflare... Şi, din nou, sigur anul lor avea 365 de zile? Adică, pe bune, mie una mi se pare cam greu de crezut că secolele alea avea de multe ori 365 de zile în ele. Şi dacă le reduci la jumate, şi tot mi se pare ceva dubaş la mjloc. Dar, hei, poate-s eu aia paranoică, şi ei chiar trăiau fără limită. Da' tot mă întreb, scărpinându-mă româneşte în cap, dacă mai ştie careva secretul, şi cum de-l păstrează doar pentru ei, şi nici măcar nu-l folosesc, pentru că cineva care ajunge la măcar 150 de ani ar trebui să fie pe prima pagină a fiecărui ziar, şi cap de afiş la toate televiziunile existente. Da' n-am văzut nici unul. Aşa că ori nu-l ştiu, ori nu-l folosesc...

Şi da, mai sunt. Multe întrebări, multe dileme, da' mă opresc aici pentru moment. Următoarele, altă dată. Măcar aşa să mă simt şi eu ca Şeherezada.

Pân' la următoarele dileme, la bună vedere!