În călduri

Nu mai e demult un secret - dacă o fi fost vreodată - că-mi plac femeile. Şi nu toate pentru că, de, oameni suntem, şi fiecare cu standardele şi gusturile lui. Şi-aş putea spune chiar că-mi plac puţine pentru că, nah, asta sunt, îmi plac puţini oameni. Adică trebuie să ai ceva pentru a-mi sări în ochi; de bine, pentru că de rău îmi sar mulţi şi multe. Şi-aş putea extinde aria spunând că dintr-o mare de oameni mai mulţi sunt cei care-mi displac decât cei pe care-i plac; ăi de-i plac, se ştiu ei. Ceilalţi, aidoma.

Dar, revenind la femei. Printre multele categorii care mă calcă pe ficaţi există una anume care-mi stârneşte impulsuri violente. Calorifer şi sânge pe pereţi! Nu alea de vorbesc mult, nu alea de joacă pe mai multe fronturi, nici măcar alea care una zic şi alta fac; nu alea de se vor băgate-n seamă, nu cele care se cred buricul pământului, nici măcar alea de se complac să fie şleampete. Există o categorie aparte care, din punctul meu de vedere, poartă denumirea de "în călduri".

Şi categoria asta e aşaaa, să-i spunem specială. Toate cele care se încadrează aici au trăsături bine definite, creionate cu atenţie, frate, operă de artă şi altceva nimic. Le vezi "căldurile", le simţi, ba chiar poţi să le pipăi, atât îs de pronunţate. Chestia principală pe care o fac şi care pe mine, una, mă calcă direct pe ficaţi, e să se gudure. Aha, cu mai mult sau mai puţin stil, în funcţie de personalitatea fiecăreia, coada le lipseşte, să dea din ea. Şi nu coadă de mâţă, pentru că aia ştie cum să te facă să te duci tu după ea...

Orice le-ai spune, râd. Şi nu râs din ăla real, sănătos, amuzat. În nici un caz, pentru că tu poţi să spui orice; chiar şi cea mai insipidă frază din istoria insipidităţii. Ele vor râde. Puţin forţat, puţin fals, râsul ăla care mie îmi aduce aminte de nechezatul cailor primăvara. Nu întrebaţi de ce neapărat primăvara. Aşa gândeşte mintea mea. Şi, pe lângă râsul ăla de-a dreptul enervant, vor repeta ceea ce ai zis juma' de oră după; ai zis "camera mea e verde". Pfoooai, megapoanta, hahaha, hihihi, hohoho, auzi tu, camera, hohoho, hihihi, nihoho, verde, nihohohiho. Sprânceana mea e ridicată până peste cap. Nu, nu e nici măcar semiamuzant, da' ele mai au puţin şi-şi înghit limba de atâta râs...

Partea a doua, se alintă. Tot tacâmul, adică, inclusiv babytalk. Aoleu, mi s-a ridicat părul, mi s-a făcut pielea de găină, sunt de-a dreptul oripilată. Da, ştiu, femeile sunt alintate. Da' e una o femeie care e femeia ta şi e alintată doar cu tine, şi alta femeia nimănui care se alintă fără limită, cu oricine îi pică în cale. Aha, "călduri" scrie pe ea...

Partea a treia, va ţine neapărat să se lipească de tine cât mai des. Că-ţi pune o mână pe braţ, că te loveşte pe umăr, că-ţi ia o scamă invizibilă de pe haină sau că atentează la integritatea cofurii tale, va fi tot timpul cu mâinile pe tine. Asezonat cu râsul de rigoare şi cu alintătura specifică. Una fără alta nu se poate. Sunt inseparabile şi o definesc total.

Frate, şi mă gândesc eu aşa: înţeleg că suferi de atenţie şi ai... tot ce prinzi, da' tre' să fii atât de evidentă? Imaginea pe cre mi-o creezi e că mai ai puţin şi-mi salivezi în palmă. AAAArrrghhhhh! Mult prea evident, mult prea la vedere, mult prea uşor, mult prea pe tavă, mult prea în galantar, mult prea oferit. Oi fi eu cu capu', da' continui să ştiu că o femeie care se oferă direct mă plictiseşte. Dacă n-ai o bucăţică de mister, o bucăţică de "încearcă să mă cucereşti", dacă nu te face să te îndoieşti de faptul că te place sau nu, s-a zis totul. S-a gătat. Dead, over, kaput, конец. Ok, recunosc, poate oi fi de modă veche, da' dacă nu-mi stimulezi puţin imaginaţia, dacă eşti ca o carte deschisă, tot degeaba. Pentru că lucrurile gratuite nu's întotdeauna de calitate. Şi-o femeie în călduri clar e mult sub standardele mele. Atât.

Pân' la următorii nervi, la bună vedere!