Încălzire mincinoasă

Mă, cică se-ncălzeşte planeta. Anii trecuţi era o panică majoră: că se topesc gheţarii, că o să ne inundăm, că vom fi ca-n Waterworld şi alte fatalisme de genul ăsta. Pentru mine era simplu: ne inundăm, facem plută şi supravieţuim. Ba ne mai şi bronzăm frumos pentru că, dacă se-ncălzeşte, visul meu de-o vară veşnică devine realitate. Nu vedeam nimic rău în încălzirea asta globală.

Nici acum nu văd. Da' unde e? Vreau să simt încălzirea, vreau s-o pipăi, vreau să mă adopte şi să mă încălzească până-mi iese tot frigul din oase. Până simt că-mi arde pielea şi pot folosi loţiunile alea de plajă pe care le-am cumpărat şi le-am uitat acolo. Până pot să fac ou ochi pe tigaia lăsată la soare.

Numai că afară e din ce în ce mai frig. Că s-au gândit unii că încălzirea asta e un lucru rău. Cel mai rău. Că, dacă o ţinem tot aşa, peste 200 de ani e posibil să fie Waterworld, şi că trebuie să ne gândim la generaţiile următoare. Mă, peste 200 de ani o să fiu dead, over, kaput, конец. Ce-mi pasă mie că atunci se vor îneca cu toţii? Cu ce mă-ncălzeşte pe mine că lor o să le fie bine, dacă eu acu' tremur?

Nu, că, gândeşte-te la balenă şi la delfin. Păi, mă gândesc. La ăştia de acum. Peste 200 de ani, delfinul cu care stau eu la o şuetă din când în când, o să fie la fel de mort ca şi mine. Balena, la fel. Nu, că urmaşii noştri... Ai voştri, mă. Că ai mei n-or să existe. Şi dacă printr-o minune biblică vor exista, atunci vor fi îndeajuns de deştepţi, încât să se salveze; să supravieţuiască şi să întemeieze noua dinastie Cameliană. Dacă n-o să-i ducă capul, atunci ar face bine să moară, pentru că nu de tăntălăi are nevoie dinastia.

Şi de ce mi-ar păsa de-un posibil viitor în care ei vor fi bine mersi, dacă eu acu', în prezent, tre' să arunc al cincilea pulover pe mine, ca să-ncep să-mi simt organele? Nu-mi pasă, frate, nici măcar în vârful degetelor îngheţate. În curând or să cadă şi-o să tastez cu pumnul.

Să vină, deci, încălzirea globală! Să ne perpelim ca peştii pe uscat, să fim peşti în uleiul încins din tigaie, să ne prăjim ca guvizii şi să ne bucurăm de soarele prezent, nu de perspectiva unor urmaşi posibil fericiţi. Anarhie!

Pân' la următorii nervi, la bună vedere!