Lego în ţara mea

Ştii că nu mă omor nici după excursii organizate, dar nici după "aventuri" din alea, în care-ţi iei rucsacul în spinare şi dormi în sac de dormit, cu ursul la cap. Şi ştii că nu mă omor nici după trenuri, nici după autobuze. Dar mă bucur c-ai venit, şi-mi place că vrei să vezi ce-mi place mie din ţară. Şi-am văzut destule, crede-mă. Ştiu la fel de bine că, spre deosebire de mine, ai fost prin toată Europa. Ceea ce ştiu eu doar din poze, ai văzut tu în realitate; poate te-au impresionat, poate ţi-au fost indiferente. Ştiu că ai venit mai mult pentru mine decât pentru "magia locurilor"; dar ştiu şi că nu rezişti mai mult de două zile într-un loc.

Aşa că, după ce-ţi arăt Galaţiul, plecăm. Nici cu tren, nici cu autobuz. Închiriem frumos maşină, şi duşi suntem. Închirieri maşini? Normal c-avem. Se cheamă Autonom rent a car. O luăm de-aici, o aducem tot aici; am putea s-o lăsăm oriunde, da’ nu cred c-ai vrea să ne întoarcem per pedes acasă... Şi nu, nu ne rupe la buzunar. Da’ n-are rost să vorbim despre asta, pe bune.

Imaginează-ţi că vorbim în piese de lego. Ce m-am gândit eu să-ţi arăt, sunt simple piese în lego-ul ăsta. Dacă reuşeşti să le pui pe toate cap la cap, iese fain, promit. În cinci zile, cu maşina, o să vezi multe; dar unde ne oprim, îmi place mie. Bat pariu că-ţi va plăcea şi ţie, oricât de pretenţios te ştiu.


Hai întâi să-ţi arăt oraşul studenţiei mele. Nu ţi-am povestit mare lucru nici despre el, nici despre perioada aia, dar e oraşul meu de suflet. Ţi-l arăt pe tot, bucată cu bucată. Fiecare colţ care-mi vorbeşte de-o amintire dragă. O să vezi diferenţa dintre est şi vest. Şi dacă vrei să-ţi punctez un "obiectiv turistic"... Te duc în piaţa Matei Corvin, lângă Catedrala Catolică. Fumam acolo între cursuri, sau când n-aveam bani de-o cafea, da’ aveam chef de pierdut timpul. Şi-o să-ţi placă, pentru că oamenii sunt calmi, porumbeii prietenoşi, cerul însorit.
Clujul e galben ca aurul regelui.


Din Cluj, mergem la Câmpina. Mania mea pentru fantome şi poveşti bizare. Da, nu te impresionează pe tine fantomele, pentru că n-ai văzut încă nici una. Cică la Castelul celor două Iulii e imposibil să nu-i simţi prezenţa. Sau măcar să nu te lovească durerea lui Haşdeu; faptul că, după moartea fiicei lui omul ăsta, care a fost una dintre cele mai mari personalităţi ale culturii româneşti, a renunţat la glorie pentru a regăsi vocea, figura, amintirea. Pentru că spiritismul se leagă de el.
Câmpina e roşie ca magia castelului.


Şi-apoi te duc la Constanţa. Da, mare ai mai văzut. Da’ eu te duc în cartierul vechi. Înspre piaţa Ovidiu, acolo unde o să-ţi arăt şi clădiri încă întregi, încă întreţinute, dar şi felul în care-ţi poţi bate joc de trecut, lăsându-l în paragină. Mie-mi pare trist "oraşul vechi". Trist şi fascinant, pentru că-i o împletire de civilizaţii, de arhitectură, de orice. Turci, greci, tătari, români; toţi acolo, şi-i recunoşti pe stradă. Şi e firesc să mănânci shaorma-n centrul vechi, în clădiri ce stau să se dărâme, în timp ce alături ai wireless.
Constanţa e albastră ca marea; ca inima mea.

Acasă, în Galaţi, o să vezi că te-am dus în trei oraşe care-ncep cu C. Pură coincidenţă.
C-o maşină care nu-i de contrabandă; care-nseamnă confortabil, comod şi care-ţi oferă un concediu de calitate.

SuperBlog, etapa 4.