Primul geamantan pe care-l ţin minte e unul cărămiziu, dur, de piele, incomod ca naiba şi prea puţin încăpător. I-au urmat câteva genţi de voiaj banale, destul de mari cât să-ncapă o familie de trei. În momentul în care am început să plec fără ai mei, genţile cu pricina au fost banate. Îndes chestiile care încap, una peste alta şi sănătate! Fără prea multă bătaie de cap.
Ei, da’ vezi tu, că timpurile au evoluat, genţile la fel. Şi-n momentul ăsta, ar trebui să-mi aleg una dintre genţile propuse de Real, din gama American Tourister, ba chiar să mă gândesc pe unde aş pleca. Ultima parte e mai grea, ţinând cont de faptul că pân’ la anu’, nexam concediu dar, de dragul jocului, voi spune:
În mod clar, undeva la mare. Să mă prăjesc la soare, să mă bălăcesc, să fac invidioşi copiii cu colacul meu imens şi colorat şi plin de desene. Şi pentru că e vorba de mare, clar am nevoie de toate cosmeticele din dotare; plus loţiuni de soare pentru că-s blondă şi n-am chef să mă-ntorc carbonizată. Cum am tendinţa de a amesteca şi a rătăci lucruri, aş prefera să le am pe toate într-un singur loc. Geanta pentru cosmetice mi-ar fi, deci, foarte utilă. Sau m-ar salva de căutări interminabile.
Chestiile care trebuie să fie la-ndemână ar fi îndrămădite în geanta mea; aia tip poştaş, pe care o aminteam la început. Restul, din comoditate, le-aş caza într-un rucsac. Şi da, aş alege rucsacul mare. Bat la pariu că nu l-aş umple de tot, dar faza cu „diverse buzunare interioare” m-a dat pe spate; îs buzunaro-maniacă. Pare a fi destul de comod încât să nu-mi blestem zilele că n-am ales un troler, dar pe bune că sunt prea mari pentru ceea ce iau eu după mine-n concediu. Şi-n rucsac se-ndeasă geanta de cosmetice; rucsacul în spate, geanta pe umăr, şi-s gata de leneveală pe malul mării. Mai am de făcut rost de zile libere, da’ vara nu-i atât de departe; pe principiul că, dacă bagajele-s aranjate, restul e mizilic.
Problema e cu totul alta: de la American Tourister am văzut eu aceleaşi genţi pe-un albastru şmecher rău de tot. Doar că nu în Real. Real-ul se bazează doar pe gri. Dar poate că până la concediul meu apar şi alte culori. Sper.
Super Blog, etapa 2.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu