Studenţie îngheţată

Din capitolul "ani de studenţie" - demult.

Clar e un complot la mijloc. Unul malefic, cum doar minţile cele mai întunecate pot gândi. Al cărui scop e să răcesc, să nu-mi treacă, s-o dau în pneumonie, din pneumonie în complicaţii nasoale şi, într-un final, să mor. Şi-n epitaf să scrie: "apa a omorât-o".

Mă trezesc dimineaţa. La prânz adică. Ai crede că, până atunci, vecinii au avut destul timp să se spele, încât s-ajungă apa caldă şi pe ţeavă la mine. Fals! Ori nu s-au spălat, ori şi-au încălzit apă, pentru că e de-abia călâie. Şi-aştept. Dau târcoale robinetului. Curge, curge, curge. Călâie, călâie, semicălduţă. Mă uit la ceas, o încerc cu vârful degetului, nici o şansă. Şi mă spăl, dârdâind. Tremurând din toate încheieturile, îmi îngheaţă creierul, organele interne, sufletul, tot. Mă amăgesc cu gândul că diseară va fi mai bine. Dulce amăgire!

Seara. Când ajung acasă, adică. Ai crede că măcar duş seara fac. Sau că au avut de spălat maşini întregi de rufe şi au avut grijă să se-ncălzească apa. Fals! La fel de rece. Ba parcă mai rece decât la prânz. Şi curge, curge, curge. Am auzit că ar exista un aparat magic care măsoară câtă apă ai consumat. Mi-e puţin teamă să mă uit la el; uit de existenţa lui. Pe bune, curge apa, da' de-ncălzit, canci. Şi iar fă duş, Camelia, cu apa semicălduţă. Şi ia-o a doua zi de la capăt.

Am nasul înfundat, strănut într-un stil suspect, parcă mai şi tuşesc din când în când... Spălatul o să mă omoare. Şi nu-mi pot da seama dacă vecinii au complotat să mă asasineze, sau au impresia că apa, pe lângă faptul că te spală, te poate şi îmbolnăvi total şi iremediabil. Să se spele, zic, poate aşa îmi trece şi mie puiul de răceală. Altminteri mă văd în toiul iernii sub formă de îngheţată Camelia. Vrea cineva o porţie?

Pân' la următoarea răceală, la bună vedere!