Ruxandra Yaris

Ruxandra nu este prietena mea. Probabil nu va fi niciodată.
Ascult rock vicios, ascultă franţuzisme legendare.
Îmi place vinul vechi, preferă cocktail-urile colorate, asezonate cu franţuzisme, artificii şi sclipici de zahăr pe buza paharului.
Nu urmăresc vreun sport, şi a fost majoretă în liceu. Da, îi este ruşine, dar da, mi-e dragă Ruxandra.

Pentru că e tunsă cu breton, poartă bască roşie „într-o parte” şi vorbeşte cu „r”.
Pentru că mă sună dimineaţa devreme şi mă roagă să o duc urgent, acum şi repede la gară. Că se întoarce al ei prieten cu trenul de 9.
Prietenul Ruxandrei este prietenul meu.
Este prietenul meu de când pedalam o întrecere cu maşinuţe de plastic şi colecţionam surprize Turbo.
Acum este prietenul Ruxandrei, care mă roagă să o duc-conduc la gară.
Când mă roagă, îmi impune.
Urgent, acum şi repede. Ceasul meu arata 8 şi 10. Ruxandra sună în telefon a 9 fără 10.
Mă numesc Radu. Şi sunt prieten vechi cu prietenul Ruxandrei.
Mi-e dragă Ruxandra şi Ruxandrei îi e drag să fim noi prieteni.
Ei - viitori soţi. Eu - viitor prieten de viitori soţi.

Să conduc repede şi în siguranţă spre gară, aeroport sau oriunde.
Acolo unde şi de unde apare el, al meu prieten, al ei tot.
Şi îi e drag zâmbetul meu când îi văd, viteza mea când îi apropii, maşina mea când dragostea e lux şi dragostea trebuie apropiată.
Mă mulţumesc adesea cu prietenia mea pentru Ruxandra, privesc cu coada ochiului şi păstrez fragmente. Când plânge, când îi e dor, când aleargă alături de mine în maşina mea, când se întâlnesc, când râde aproape isteric. Ca azi.
E alături de mine, eu conduc, ea conduce o trusă mică de farduri, vorbeşte mult şi cu „r” şi miroase a parfum cu flori proaspete şi a pastă de dinţi.

Se simte în siguranţă pe bancheta din spate şi îşi cere scuze că m-a trezit sâmbată dimineaţă.
Şi mi-aş dori un drum mai lung până la gară, mi-aş dori să o văd speriată, mi-aş dori să fie prietena mea.
Îmi place cum pronunţă Yaris, fără să pronunţe „r”. Şi îmi place cum alunecă pensula cu luciu roşu pe buzele ei, în timp ce conduc spre gară.
Îmi place că ascultăm refrenul „sunt bărbat, nu sunt deloc complicat”.
Îmi repet obsesiv-compulsiv: „Ruxandra, te potriveşti perfect în Toyota mea roşie, cu buzele roşii, cu dorinţa ta roşie de viteză dar siguranţă, cu obsesia ta roşie pentru a fi filmată, poate vei fi artistă, poate ar trebui să vorbeşti mai puţin la telefon cu el, mai mult cu mine. Telefon conectat în maşina mea. Şi da, poţi trimite şi sms-uri. Mereu trimiţi sms-uri când nu vorbeşti la telefon.”

Agilă ca o pisică, agilă ca Yaris-ul meu pe care nu îl poţi pronunţa, dar îmi eşti dragă şi aş vrea să fie un drum lung, lung, lung. Nu e.

Îmi spune Radu fără „r” şi îi sclipesc ochii:
„Să vezi, tu, Radule! Să vezi când dă cu ochii de maşina asta a ta… Mă uita clar! Sau îl uit? (se alintă, râde vrăjitoreşte şi clipeşte a desen animat japonez). Îl facem gelos, Radu? Tu cu mine. Într-o Toyota versatilă, elegantă şi în care facem un videoclip tutorial cu aplicarea fardului pe pleoape! Încet, sigur şi modern! Iese perfect, Radu! Să vezi tu când dă cu ochii de Yaris!”

Zâmbesc şi Ruxandra se potriveşte pe bancheta mea, în maşina mea, în Yarisul meu. Pentru că e elegantă, versatilă, pentru viteză şi siguranţă, pentru că îl iubeşte fără frontiere.
Pentru că Ruxandra îmi aminteşte de anime-urile japoneze.
Pentru că alergăm spre el şi gară în siguranţă deplină şi ecranul e tactil sub degetele ei.
Pentru că ea ştie diferenţa între dragoste şi prietenie.

Iar îs eu, care o iubesc pe Ruxandra Yaris.

Super Blog 2011, etapa 8.