Marea aventură

N-am fost niciodată genul ăla care se duce la munte pentru a vedea minunăţiile naturii, care se extaziază la gândul unei nopţi petrecute în cort, care ar da orice pentru o porţie de aer proaspăt, pentru căţărat fără sens pe stânci care arată la fel şi care se-ntoarce cu vânătăile şi juliturile de rigoare purtate ca medalie şi titlu onorofic. Nope. Mie dă-mi un scaun confortabil, pachetul plin de ţigări şi chef de vorbă; dacă trebuie să se-ntâmple-n natură, fie, treacă de la mine. Da’ e musai ca natura să aibă pat şi apă caldă curentă, altminteri m-ai distrus.

Un week-end de mişcare şi distracţie în aer liber cu prietenii. Nu, nu e ideea mea. Trebuie. Pentru că au făcut rost de maşină şi s-au decis că timpul trece mai repede şi mai interesant dacă plecăm într-o aventură până hăt, departe, tocmai la Soveja. Trei ore de condus, şi dup-aia se vizualizau toate personaje din Survivor, luptând pentru supravieţuire şi căţărat cu folos pe drumuri de munte, acolo unde nici un om n-a mai fost vreodată.

Sprânceana mi s-a ridicat instant când am văzut că s-au echipat de parcă ar fi vorbit serios. Caiac sit-in dublu, 4 biciclete MTB agăţate strategic de bare transversale şi suportul EuroClassic G5 – nu, nu-s as în materie de suporturi, scria pe etichetă... Ele chiar erau dornice de aventură. Au închiriat totul de pe Aventuria.ro. Singura chestie care m-a făcut să plescăi mulţumită a fost cutia de portbagaj Atlantis 780, volum 480 litri, lungime interioară 185 cm (tot pe etichetă scria şi asta), umplută până-n buză cu tot felul de minunăţii culinare şi da, bere, vin şi suc total nesănătos, dar genial pentru mahmureală.

Şi erau aşa de încântate de faptul că n-au trebuit să caute de nebune prin diverse locuri echipamentul, că am cedat. Cică s-au dus la fix pe site-ul sus-amintit, şi-au băgat nasul printre biciclete de închiriat, caiace şi suporturi pentru biciclete, şi-au ales ce le-a făcut cu ochiul (adică aproape tot) şi-acum tre’ să pornim în măreaţa aventură. Bat mărunţel din buze. Mersi, Aventuria, dacă nu găseau totul într-un singur loc, poate aş fi avut o şansă să scap de munte, da’ aşa... te pui cu femeile? N-ai cum. Să pornim, deci, zic.

Trei ore de condus în care mă-ntreb ce caută caiacul deasupra noastră, pentru că pe râuleţul din Soveja nu poţi să te plimbi nici cu ligheanul, darămite cu caiacul. Cât despre biciclete, vedea-le-aş pedalând cu atenţie să nu-şi rupă vreo unghie. Şi tac, şi râd în sinea mea, pentru că mi-e gândul la o bere rece şi-un pahar de vorbă, da’ ele cântă cântece de drumeţie, şi-acum au schimbat-o-n Andri Popa. Taci, Camelia, să te vezi la destinaţie întreagă, şi dup-aia mai discutăm aventură.

Şi da, ajungem întregi. Au dat caiacul jos, l-au aşezat frumos pe terasă. Bicicletele le-au lăsat agăţate, că cică le luăm direct când pornim în drumeţie. Cutia cu minuni stă cuminte lângă caiac, şi lor le e foame. Şi cum după masă, merge bine o ţigară, luăm şi-o ţigară. Şi cum ţigara nu merge bine pe uscat, dăm cep la bere. Şi dacă-i bere, hai să ne pornim şi pe spus adevăruri. Şi dă-i ţigară după ţigară, şi bere după bere, şi dacă ai impresia că dacă ai adunat nişte femei la un loc le mai poţi opri din vorbit, te-nşeli amarnic.

Caiacul stă cuminte şi nefolosit. Se-nserează. Mi-e milă de el, da’ n-am ce-i face. A fost alegerea lui să se lase pe mâna femeilor. S-a ridicat vreo una dintre ele cu gând de aventură şi genunchi juliţi? Nici prin gând nu le-a trecut. Pentru că mai dulce-i vorba decât perspectiva unei febre musculare. Şi da, dis-de-dimineaţă am făcut poze pe biciclete, pentru impresionarea publicului.

Ne-ntoarcem în Galaţi cu un echipament închiriat de dragul designului. Cutia, săraca, e goală. E singura care şi-a îndeplinit misiunea: alimentarea aventurierilor sălbatici cu combustibil pentru un week-end plin de peripeţii povestite de pe scaun. Şi-a rămas că mai repetăm experienţa. Data viitoare doar cu cutia după noi, pentru că n-are rost să pleci în aventură mai bine echipat decât trebuie. Mai ales dacă pleci între femei.

SuperBlog 2011, etapa 9.