Aşa grăit-a guru-ul - p.8

Nu crezi în blesteme? Ai face bine să-ncepi să crezi. Nu, nu în din alea făcute-n miez de noapte, fierte în cazan de tuci şi întărite cu păr din coadă de pisică neagră. Sau, dacă insişti, n-ai decât să crezi şi-n alea. Nici în păcatele părinţilor, nici măcar în alea pe care le porţi - probabil - cu tine din probabile vieţi anterioare. Toate astea-s mizilic.

Blestemele-n care trebuie să crezi sunt alea pe care le creezi tu, pentru tine. Sau pe care le faci să se nască. Orice ai face, se-ntoarce. Şi nu o dată. Ar fi atât de simplu. Pentru o palmă, o altă palmă. Suntem chit. Pentru o palmă, îţi iei altele. Din nou, şi din nou, şi din nou, atât cât poţi duce. Şi când nu mai poţi duce, ia-o şi pe asta, şi pe asta, şi pe asta pentru că, în genunchi fiind, încă mai respiri. Şi dacă mai respiri, mai poţi duce încă.

Fără "dea dumnezeu să", fără formule magice, fără intenţie, poate. O fracţiune de secundă, un "o să vezi", un pas greşit. Kaput. Sau the beginning of the end. Nimic nu durează la nesfârşit, decât dacă-ţi hotărăşti sfârşitul.

Blestem de viaţă. Blestem de moarte. Blestem de dragoste. Blestem total. Şi, la fel cum vin, or să se şi întoarcă. Bumerang. Pune-i stop acum, cât încă mai poţi. Cât încă nu-i total. Cât încă mai poate fi desfăcut. Mai târziu, nu mai răspund de consecinţe.

Nu crezi în blesteme? Ai face bine să-ncepi să crezi. Dacă nu vrei să dai vina pe soartă de fiecare dată când te-mpiedici.

Pân' la următoarea revelaţie, la bună vedere!