Și-au dorit zăpadă măcar de Crăciun. Că un Crăciun fără zăpadă parcă nu-i Crăciun. Ei, a fost Crăciun, n-a fost zăpadă și n-a murit nimeni. Ba chiar a fost un Crăciun frumos, cu bucăți de poveste.
Nu, că vezi tu, iarna fără zăpadă parcă nu-i iarnă. Că ei vor zăpadă, să alunece, să scârțâie sub tălpi, să fie așa alb și frumos, să pice zăpada din copaci și să fie ca la televizor, mirobolant de imaculat.
Buuun, vrei asta? Du-te, frate, la munte. Acolo-i zăpadă din plin. Să-ți pui și-n cap și să mai iei și acasă. Să te tăvălești în zăpadă, s-o mănânci, să ți-o bagi în urechi, să te-ngropi în ea și să rămâi acolo, dacă-ți place atât de mult.
Da` nu face dansuri ale ninsorii pentru locul unde stau și eu. E simplu: vrei zăpadă, te duci acolo unde este. Nu vreau zăpadă, rămân unde sunt. Echitabil. Pentru că să ningă înseamnă așa:
- mda, frumos, alb, minunat și fermecător pentru tine.
Pentru mine:
- înotat până la genunchi în chestia aia albă care e rece, și se topește, și ajung la destinație semiînghețată, semicuapacurgând din blugi, semizgribulită, semidorindu-micelmaimareuscătordepărdinlume ca să-mi usuc blugii.
- după ce trece faza cu ”vaaaai, ce frumoasă-i zăpada”, începe faza cu zăpada care nu mai e nici albă, nici pufoasă, e ceva între gheață, apă și noroi, care se lipește de bocanci, care te face să aluneci și care seamănă cu un fel de mâzgă...
- un picior rupt? Un umăr dizlocat? Un cap cu găuri? Care mai dorește, care mai poftește! Să fie din plin, că avem zăpada pe care v-ați dorit-o, Smurd-ul face 24/24, să umplem urgențele și să consumăm ghips-ul!
Iar cei care și-au dorit teribil să ningă, după 2 zile încep să se plângă că nu mai au cum să ajungă la serviciu. AAARRRGGHH!!! Păi, când ați vrut-o, n-ați gândit că nu apare așa, din senin, ține puțin și dup-aia dispare subit, lăsând totul curat și frumos? Nuuu, lăsați-o pe Camelia să fie the big bad wolf, care nu pricepe magia Crăciunului, care e antizăpad, faceți fețe-fețe și dup-aia să suferim cu toții pentru că vi s-a îndeplinit dorința negândită!
Iarnă caldă și uscată îmi doresc. Pentru zăpado-maniaci, s-a inventat muntele. Migrați fericiți!
Pân` la următorii nervi, la bună vedere!