.

joi, 4 noiembrie 2010

Aventură vorbăreaţă

Cică femeile vorbesc mult. Da' mult de tot. Că, o dată pornite, să te ferească sfântul, că nu se mai opresc. Nu, nu există modalitate prin care să le convingi să respire printre cuvinte. În nici un caz nu vor băga în seamă semnele subtile pe care le transmiţi; dacă au început, sfârşitul clar nu e aproape. Bat pariu că, în faţa Apocalipsei, ar fi în stare să stea la o şuetă cu Sfântul Petru şi să amâne, astfel, momentul final. Nu, nu obosesc, nu se plictisesc, nu păţesc nimic de la prea multe cuvinte. Nu, n-ai cum să le schimbi. Vorbesc mult, punct.

Cu lăbuţa pe inimă spun însă: taximetristul peste care am nimerit aseară putea da lecţii oricărei femei. Dacă aveam vaga impresie că ştiu ce înseamnă "mult" în materie de cuvinte pe secundă pătrată, ei, ieri mi-a fost dovedit contrariul. Pentru că taximetristul cu pricina era aşa, ca un cocktail de femei, puse cap la cap, cu chef de vorbă şi cu pic de consideraţie pentru tăcerea mea.

M-am învârtit, m-am sucit; sacoşa grea, clar n-aveam de gând să merg prea mult până la şirul de taxiuri care se vedea în zare, aşa că l-am luat pe primul care mi-a sărit în faţă. Big mistake. Huge mistake! Şi-am intrat, ca mielul la tăiere, fără să bănuiesc măcar ce mă aşteaptă. Adică, era un nene decent; maşina mirosea a curat, radio cu o melodie simpatică pe fundal, nici un mostru sub scaun... Cam tot ce-ţi poţi dori de la un taxi care să te ducă liniştit şi calm acasă. Iluzia a durat până în momentul în care am închis uşa şi m-am corcolit mai bine în scaun...

Brr... Mă ia cu fiori când îmi aduc aminte. Cald şi bine-n taxi, nu zic nu, dar... A început. Vai, ce vreme! Mă mir că nu ninge încă. Şi ce ceaţă; nu mai vezi nimic. Şi uite şi la ăla cum conduce. Ei, nu-i problemă, că n-are ce să facă atât de grav, dar maşina tot trebuie s-o repari, şi ca s-o repari, e nevoie de bani, şi de unde bani, don'şoară, că nu vezi, cu criza asta deja nu mai ştim ce să facem. Ei, anu' trecut pe vremea asta erau cozi întregi la case la super market-uri, acu' nu mai... gata. Şi care iese, iese cu o sacoşică mică de tot. Că m-am uitat şi la sacoşa dumneavoastră, tre' să fi lăsat vreo câteva milioane acolo, şi dacă le scoateţi, nu cred că aveţi prea multe lucruri, doar strictul necesar...

Îl las să vorbească; să-i spun de coniacul pe care l-am cumpărat de moft? Şi de ciocolată? Şi de toate nimicurile pe care mi le iau eu şi pe care el le-ar cataloga drept mofturi? Neee... Să-l ascultăm în continuare...

...că am citit eu într-un ziar că vor să scumpească din nou totul. Da' unde le-o fi mintea? Adică, cum să te descurci cu pensiile din ziua de azi? Şi dacă te îmbolnăveşti, microbii deja sunt rezistenţi la pastile, mai degrabă te tratezi băbeşte, că oricum îs scumpe, şi nu trece, deci o cană de vin cu scorţişoară şi piper, şi e mai sigur...

Asta dacă ajung întreagă acasă, pentru că nenea vorbeşte, şi deja era să intrăm în vreo două maşini, şi mai taci, nene, că n-ai găsit persoana empatică căreia să i te plângi. Dacă tac, nu-nseamnă că şi sunt de acord...

...şi noi, ca noi. Da' copiii ăştia, nu-i poţi hrăni cu apă şi pâine. Că noi, când eram mici, mâncam câte o turtă, şi gata. Da' acu', se îmbolnăvesc din te miri ce şi mai nimic, deci nu poţi să-i ţii flămânzi, şi astă vară au venit ăştia de-au fost la muncă în străinătate, şi se plângeau şi ei că au cheltuit mai mult decât dacă ar fi rămas în afară. Că la noi sunt preţuri mari, şi nu se mai poate aşa!

Maca, maca, mca. Dă din cap, Camelia, auzi doar bâzâitul, că deja nenea e prea concentrat şi prea băgat în subiect ca să-l urmăreşti. Aplică tactica "zâmbeşte şi zi da". Mai bagă şi câte un mârâit aprobator din când în când... Stai, că aici trebuia să nu fii de acord, noroc că mârâitul e imparţial, şi mergi, maşinuţo, mergi, zboară ca vântul şi ca gândul, că deja neuronii mei nu mai suportă.

Zece minute să fi durat toată cursa. Am simţit cum îmi cresc fire albe, cum îmi apar riduri, cum aerul se rarefia, sunetele se spărgeau cu zgomot de timpanul meu, din tot sufletul meu de copil spun: a fost teribil. Când am ajuns, deja eram ameţită. Nici după ore-ntregi de vorbit cu femei nu m-am simţit aşa. Niciodată. Nenea ăsta a reuşit să dărâme mitul; femeile sunt tăcute ca nişte peşti. Femeile sunt aidoma lui Mutulică din Alba ca Zăpada. Femei, vorbiţi; toată ziua, pe bune acum. N-o să-l ajungeţi pe nenea cu pricina nici într-o mie de ani. Mai aveţi de învăţat, de exersat, de crescut.

Eu... eu de acum înainte cred că-mi fac comandă la taxi. Şi specific să-mi trimită cel mai tăcut taximetrist pe care-l au. Eventual unul mut. Şi dacă n-au, să facă rost, pentru că nu ştiu dacă mai duc o cursă la fel de vorbăreaţă; încă mai tremur cu gândul la ea. Sunt traumatizată; şi azi voi ruga toate femeile să vorbească în cor, poate-poate găsesc antidotul. Cu toate că mă îndoiesc teribil...

16 comentarii:

  1. Aşa-i, am păţit şi eu. În 20 de minute cât a durat cursa, mi-a povestit toată viaţa lui şi p-a lu' fi-su.

    RăspundețiȘtergere
  2. eh, eu am fost demult in taxiul ala

    http://oleacademov.blogspot.com/2010/02/licitatie-pentru-un-taximetrist-mut.html

    si, da, vreau soferi muti :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Vai patesc si eu din astea, numai ca na, stii cum e, trebuie totusi sa zici ceva, asa acolo, ca parca e penibil si na. Mie-mi zicea unu ca s-a despartit de nevasta de 2 ani si se simte singur=))

    RăspundețiȘtergere
  4. Super, super...! Eheee, sunt multi barbati care vorbesc mai mult decat mine, decat noi, decat femeile, in general. Dar asta era simpatic si cred ca era convins ca asa trebuie sa faca un sofer de taxi, ca asa va primi ceva mai mult la bacsis. Si mai sunt convinsa ca ti-a interpretat mormaiturile ca pe o placere de a-l asculta. Ca altfel era lovit in orgoliu si tacea. Ce sa-ti spun? Felicitari ca n-ai urlat. Eu vorbesc mult in unele cazuri, dar cand nu vorbesc inseamna ca nu pot, n-am chef sa deschid gura si chiar imi doresc ca toata lumea sa n-aiba chef. Atunci sa ma prinda unu' d'asta... Ca ma apuca vorbitul, dar.... ceva de genu': taci domne' ca m-ai innebunit, ametit si iar innebunit. Presupun ca tace, nu? :)) Dar nu-s sigura ca omu' tau ar fi inchis gura, prea era pornit. :)

    RăspundețiȘtergere
  5. @dinparti - :)) păi, poţi spune că ai mai cunoscut doi oameni:))

    RăspundețiȘtergere
  6. @Mihaela ( Catwoman) - să fie aşa, ca un criteriu de selecţie când îi angajează; ce zici, se poate?:P

    RăspundețiȘtergere
  7. @Miss Sunshine - eu m-am săturat să trebuiască să spun ceva; aşa că mormăi:))

    RăspundețiȘtergere
  8. @QED - simpatic, în măsura în care îl ascultai ca pe radio; şi nu voiam decât un moment de linişte... unul singur:((

    RăspundețiȘtergere
  9. Imi aduc aminte ca am patit si eu ceva in genul asta. Plecam din Bucuresti in Ploiesti si am zis sa nu ma mai duc la gara sa iau trenu sa raman la Piata Presei si sa iau ocazia, am luat pe unu care 60 de km m-a terorizat. E groaznic, daca nu eram asa obosit ii ziceam opreasca ca il gasesc pe altu.
    A si nu stiu daca ai prins specimenele alea care dau maneaua tare, se uita la tine intreba daca iti place zici nu si apoi incepe o adevarata conversatie, pe care logic ai fi putu sa o eviti dar acuma trebuie sa o suporti.

    RăspundețiȘtergere
  10. Cocktail de femei :)) Imi place sintagma :P Mi se par amuzanti oamenii care nu ne cunosc, dar ne povestesc toata viata lor ca si cand suntem cei mai buni prieteni.

    RăspundețiȘtergere
  11. @drinksmoketalk - auch! pentru tine a fost mai crunt:))

    maneaua tare a fost rezolvată; am învăţat să le spun să schimbe muzica; se uită ciudat, îmi spun câteva de dulce în gând, dar o schimbă;)

    RăspundețiȘtergere
  12. @Alexandra - :D
    păi, presupun că e adevărată faza conform căreia vorbeşti mai uşor cu un străin, decât cu cei care te cunosc:P ei vor s-o aplice de fiecare dată:))

    RăspundețiȘtergere
  13. parca am mai tratat ist subiect, raman la parerea mea!!!

    P.S. - :P

    RăspundețiȘtergere
  14. @deus_pax - păi, "aventurile" mă urmăresc:))

    P.S. - :P

    RăspundețiȘtergere

Related Posts with Thumbnails
 

Blue Jasmine Template by Totul despre Blogger